That something that changes the moment...

Scrie despre senzatiile extraordinare pe care le traiesti, atunci cand le traiesti sau in proximitatea temporala imediat posibila acestor evenimente care te marcheaza, pentru ca impresia (sau de ce nu, certitudinile) exprimate la "cald" sunt cele care te reprezinta cel mai bine- pe tine, cel care le-ai trecut prin prisma personala, traindu-le la un nivel si intr-un mod unic. Rememorarile ulterioare acestor momente sunt precare si de cele mai multe ori inselatoare; iti dau impresia ca ti-ai amintit tot ce era de amintit despre acel moment minunat si neasteptat trait in cea mai ciudata circumstanta posibil. Nu e asa. Intotdeauna ceva ramane pe dinafara si intotdeauna iti amintesti detaliile atunci cand nu ai posibilitatea de a le nota. Si-ti promiti ca nu le vei lasa sa se piarda in nebuloasa propriei minti, pentru ca sunt parte a unei senzatii cu care poate nu te vei mai intalni niciodata si ti-ai cauza tie insati o nedreptate si o pierdere de care nu te poti scuza...si cu toate astea o faci; lasi sa se piarda detalii in propria minte si ramai cu nenumarate handicapuri senzoriale/ sentimentale... si nu intelegi de ce te repeti si "autoflagelezi". Poate la un moment dat ai sa te opresti si ai sa-ti faci rost de bucata aia de timp necesara bunei documentari a extraordinarei senzatii pe care tocmai ai trait-o, asigurandu-te ca atunci cand o vei reciti, peste doua zile sau saptesprezece ani, sa reintri in aceiasi stare in care erai cand ai trait-o, oferindu-ti acel ceva - senzatia nepretuita care a revenit atunci cand ai citit acea nota- din nou.

"How is the memory of the life you could have got?" (*)

This question may pop up in your mind in two very different situations: 1) you're in the exact place you've dreamed you will be someday. All is according to your best past plan or near its idea. You have almost nothing to complaint about and yet...
2) You've hit rock bottom. There's no chance for you or your dreams; you will never get to experience (full and sincere) love or professional success. You will just keep existing... but still, there's just a little bit of hope remaining...



...in either one of these two, you'll get scared at some point so badly that you'll want to escape going back or choosing something else- essentially, trying to change what you've got because is to beautiful to be true or to horrible to endure. Is always about good or bad...choosing between these two; although it isn't. When this kind of panic kicks in, you will almost- one hundred per cent, deal this whole bussiness involving feelings and a tone of thoughts and memories and feelings again. The good sense will be left somewhere far behind, on purpose. So, with feelings controlling you and without a trace of reason involved, "bad" and "good" become two very unclear terms. And where is a comparation to be made between two lead-pieces of a situation, there's the hell on earth!

What to choose? Do you really have to choose? Which are the pros and cons of each? How much helps knowing more or less in order to choose/ decide/settle? How did you get yourself here???

There will be regret and maybe pain in both scenarios, regardless the decision you'll make. It's typical for human beings, so we'll better/ or not resign (or more of these two options)...Some say that without trying you lose so much; i agree with that, still  i really believe there's a right time for each try to be made in life and it's hard as hell to figure it out when that is. Especially when it may be life changing...

(*)This line is borrowed from the end of the movie "Changing lanes"(2002) with Samuel L. Jackson and Ben Affleck. 

Barefoot

Cand urmaresc un film care ma prinde, un film care-mi place sau care-mi da de gandim sau pur si simplu ma face sa devin foarte empatica cu personajele si situatiile prezentate...atunci cand se termina, imi place sa raman in starea indusa de el cat posibil de mult....ca sa nu uit tot ceea ce am avut de invatat de la el. De aceea las sa se desfasoare toate numele actorilor, producatorilor, regizorilor si tuturor care au participat la crearea lui, ascultand piesele de pe final- ele sunt mereu in concordanta cu feelingul meu la finalul filmului.

Asta mi s-a intamplat si cu "Barefoot"- a lovestory intre doua persoane diametral opuse, pe care tocmai opozitia asta ii va uni. E o poveste dintre cele mai simple, frumos desfasurata, fara prea multe complicatii si care uimeste prin modalitatea si naivitatea cu care o fiinta tinuta departe de societate percepe oamenii, de a caror companie nu a avut parte, dar de a caror societate si activitati zilnice vrea sa se bucure.

Uluitoare Rachel Evan Wood si surprinzator Scott Speedman!

August: Osage County (2013)

Meryl Streep, Julia Roberts, Sam Shepard, Chris Cooper, Ewan McGregor, Abigail Breslin, Dermot Mulroney. Ei sunt actorii din aceasta ecranizare a piesei scrise de Tracy Letts, versiunea 2014.

Povestea unei familii putin spus neobisnuit de dezintegrata, dar in acelasi timp, legata de asemanarile comportamentale ale parintilor si a celor trei fete ale familiei Weston. Beverly si Violet Weston au fost doi oameni saraci in tinerete, care au luptat pentru ceea ce au dorit sa devina sau sa obtina in viata. Au fost doi oameni inteligenti care au trait in Osage County si care au ajuns sa isi implineasca visul de a obtine confort material si cariere de invidiat; au avut grija ca fetele lor sa nu duca lipsa de educatie si tot ceea ce e necesar unui copil pentru a se dezvolta sanatos (in acceptiunea societatii anilor '60, '70). Copii lor au crescut si fiecare dintre ei si-a croit un drum propriu, mai aproape sau mai departe de parinti si casa parinteasca; mai aproape sau mai departe de asteptarile pe care parintii  le aveau de la fiecare dintre ei...

Scriu despre un film deloc usor de digerat; incercand sa-l incadreaz intr-un gen, as fi tentata sa alatur genului dramatic(!) si cel al comediei negre, insa mi se pare fortat. E un film care e complet deschis, care arata realitati care-i dezbina si pe cei pe care nu-i puteai crede mai dezbinati de cat erau pana la acel moment. Un film care prezinta viata in cele mai tari culori ale ei, in cele mai grele momente ale ei, unde speranta de bine si de schimbare radicala nu-si are locul, desi ar vrea sa incolteasca - pentru un moment. Un film care contine brutalitate verbala si fizica, sarcasm, manipulare psihologica la cel mai inalt nivel, incest, rautate etc.
E un film extraordinar, cu o actrita principala mai mult decat perfecta! O Meryl Streep care se depaseste pe sine, care transmite disperarea, nestatornicia psihica si inteligenta ascutita a personajului ei la maxim. O Julia Roberts neobisnuit de brutala (pentru mine) si directa verbal! O pleiada de actori care intregesc cercul si care ajuta la redarea acestei povesti traita pe campiile aride din Osage County.

Rememorari

        Mi-aduc aminte cum, in primul an de facultate fiind, am avut o experienta  pseudo-amoroasa (sa o numim asa) cu un baiat pe care deja il stiam. A reaparut dintr-o data in viata mea si aparitia lui a fost abrupta: un telefon prin intermediul caruia am stabilit o intalnire, o vizita la mine acasa si un trandafir rosu in dar pentru mine...ok?!
Ne-am mai vazut de cateva ori, iar eu aveam impresia ca ne indreptam spre o relatie; ne intelegeam bine, imi placea, parea ca-i plac, eram pe aceiasi lungime de unda si radeam la aceleasi glume, insa...nu am ajuns niciodata la aparent, previzibila relatie. Detaliile care au impiedicat acea relatie nu conteaza; scriu despre asta pentru ca am realizat (acum, din nou) cat de rau mi-a parut ca nu am fost suficienta pentru el- suficienta in sensul de frumoasa sau iubibila (asta atunci), suficient de sfatoasa, ajutatoare ca si amica (atunci si acum si poate mereu). Intotdeauna il sfatuiam cu cea mai mare implicare si empatie de care eram in stare, insa niciodata nu am avut certitudinea ca ii e de ajuns sau poate, de folos. Lipsea mereu ceva din empaticul meu sfat pentru el. Insa, fara indoiala, il distra sarcasmul si (cica) umorul meu :) Imi aduc aminte de el acum, pentru ca  am o cunostinta foarte asemanatoare vechiului meu amic...

E ciudat cum timpul (si doar el), vindeca vechi si urate rani, nu demult considerate de neuitat, darmite de vindecat! E ciudat, dar si placut sa constati ca, o data cu trecerea mai-nainte amintitului timp, dobandesti si dramul acela de intelepciune care te face sa vezi in alta dimensiune, o intamplare a carei rememorare iti facea atat de mult rau cativa ani inainte; brusc, te-ai dezmeticit si nu te mai doare, nu mai ai regrete, nu mai ai de gasit solutii, nu mai regreti timpul pierdut gandindu-te ce-ai facut gresit. Totul devine transparent si simplu. Si e atat de reconfortant!

Don Jon (the movie)

Ma uit la "Don Jon", deci acesta e un live- blogging!

E ciudat mixul de sentimente si reactii pe care le genereaza in mine, ca spectator; la inceput il compatimesc si totodata imi vine sa-l iau la misto pe personajul principal masculin din cauza "custii" in care traieste si a oblonismului(!) de care sufera. Mai apoi il admir putin pentru ca isi da interesul (chiar daca pentru a atinge un scop frivol) sa aiba o relatie, sa schimbe ceva in viata-i insipida. Ulterior, in decursul relatiei, joaca de-a v-ati ascunselea cu iubita in ceea ce priveste "pasiunea" lui pentru porno, dar si felul in care ea il "determina" sa-si schimbe nivelul social, educational si profesional cu promisiuni sexuale, condimenteaza actiunea din punct de vedere al complexitatii filmului... 

Pastrarea aparentelor in fata prietenilor, a familiei lui si a actualei prietene si a oricui din jur e si ea una dintre preocuparile zilnice ale lui Jon, dar il oboseste si pe el, pana la urma. 

Mi-a placut foarte mult, in schimb, interventia personajului feminin secundar cu care el se implica sexual si afectiv; Julliane Moore e extraordinara in rolul ei de "ghid" al noului barbat in lumea reala si mai ales intr-ale relatiei cu o alta femeie, si fiind asta/astfel pentru el, ajuta la iesirea la suprafata a realului Jon, cel mult mai simplu si sincer, care deja arata altfel si se manifesta altfel din toate punctele de vedere. 

Avand in vedere ca e primul film regizat si scris de Joseph Gordon- Levitt, e prea tare! Pentru ca desi pare a avea un subiect frivol, despre relatiile sentimentale si valorile tinerilor din ziua de azi- asta la inceput, pana la urma se dovedeste a fi o lectie de viata despre ceea ce inseamna schimbarea -ce poate interveni neasteptat in viata oricui, oricat de sigur ar fi (acela/aceea) ca prezentul e cea mai buna varianta a lui/ei ca om!

Apropos de mixul de sentimente pe care l-am trait pe tot parcursul filmului, am incercat, pe rand: dezgust, dispret, uimire, compasiune, speranta, multumire, admiratie! Si ordinea a fost in mare, cea in care le-am scris; de aceea, nedorind sa detaliez prea mult pentru cei care cauta o parere generalissima despre acest film, va spun doar ca este un film diferit si fresh, desi la inceput nu promite asta! A, da: sfarsitul e complet neasteptat!!!

"We're ...fucking lost...together." - final line of Jon