Crăciunul la Ceteraşi

(nu, nu aşa arată familia Ceteraş, dar poza e edificatoare pentru zona noastră)

24 Decembrie seara
Mers la biserică şi ascultat mini- concertul de colinzi din Ajun. Întâlnire cu cunoscuţii şi urările de sezon(cu drag şi sinceritate). Prima oprire? Acasă pentru cina în familie sau începerea colindatului caselor prietenilor de familie :) Se povesteşte, se gustă din bucatele savuroase, se glumeşte, se invocă amintirile de acu câţiva ani, se colindă!!!
În general, la fiecare casă se zăboveşte în jur de 3,4 ore.

25, 26, 27 Decembrie (toată ziua)

Familia mea are vreo 4,5 familii- prietene de colindat de Crăciun plus alţi cunoscuţi ce se cer colindaţi. Toată această activitate se prelungeşte deci, pe parcursul celor 3 zile de sărbătoare :) se începe cu mersul la biserică (trei zile), iar după amiază se începe colindul şi se termină destul de târziu în noapte.
Tradiţia se menţine destul de bine, chiar dacă unii din membrii acestei găşti de cântăreţi nu mai există astăzi, sau chiar dacă motive bine întemeiate i-au depărtat de restul trupei.
Scriu despre ei aici pentru că mi se pare  minunat  faptul că, deşi în restul anului se întâlnesc între ei doar o dată sau de două ori, în fiecare an de sărbători se adună ca şi cum nu s-au mai văzut de două săptămâni şi reiau colindatul caselor ca şi cum e musai s-o facă, căci altfel nu se poate!... nu o iau ca pe obligaţie, însă dacă nu o desfăşoară an de an, nimic nu mai este la fel; nici măcar Crăciunul.

Crăciun Frumos şi luminos! An nou îmbelşugat!

Bărbaţii. Dandy, metrosexuali şi parasexuali

Dandy, Chic, pedant şi alte cuvinte de genul ăsta, descriu primul nene care s-a preocupat de felul în care arată  bărbatul (în special el). Subiectul mi se pare cu atât mai interesant cu cât am descoperit pe lângă Monsieur Brummel şi nişte anglofoni (şi nu numai) de renume, adepţi ai pedanterismului masculin precoce :)

Să începem cu începutul; domnul cu joben şi cu cizme înalte, cu pantaloni slim cu talie înaltă etc., se numeşte George Bryan Brummel (1778- 1840), însă a fost cunoscut în Anglia natală drept Beau Brummel, arbiter elegantiarum pentru moda masculină de la acea vreme din regatul britanic. Era născut în zodia Gemenilor şi a fost prieten cu George al IV-lea al Angliei.

Tot el e cel care a introdus purtarea costumului cu cravată pentru bărbatul modern (!) Iar pentru domnii la fel de pretenţioşi ca şi el într-ale pedanteriei- deşi era greu să îl egaleze cineva, trebuie spus că îşi lustruia (bine, nu el le lustruia) cizmele cu şampanie pentru a avea luciu şi că îi lua DOAR cinci ore ca să se îmbrace.

Ca el şi alţii: Barbey d' Aurevilly(1808- 1889) având ca ţară de origine Franţa; aceşti doi domni aparţin dandysmului. Oscar Wilde a fost şi el pedant şi preocupat de look-ul propriu, însă a fost reprezentant al clasicismului în ceea ce priveşte moda masculină, renunţând la extravaganţe şi accesorii multe şi zornăitoare.

Pentru vremurile mai recente, ne amintim of course de Mr. Beckham, cel ce se vrea a fi exponentul principal al metrosexualului (termen inventat în anii 2000 de jurnalistul Mark Simpson, se referă la bărbaţii care nu îşi definesc foarte clar orientarea sexuală, dar la care este evidentă înclinaţia pentru estetică, igienă şi nu în ultimul rând pentru modă).

Cu Brummel cred că mă pot obişnui, poate si pentru că mi-ar fi plăcut să trăiesc in vremurile sale de secol  XVIII- XIX. Pe Beckham sigur nu pot să-l trec cu vederea, pentru că e un tip mândru (a se înţelege frumos fizic şi destul de interesant şi ca stil vestimentar).

Însă de la dandyşti şi metrosexuali până la parasexuali e cale lungă. Adică băiatu' de mai jos vi se pare...domn sau posesor de sex- appeal???

Parasexualii sunt... greu de definit (cel puţin). Pasionaţi de chirurgia plastică fără a fi chirurgi, paroxişti fără a fi chiar dezaxaţi, multilateral dezvoltaţi că neh...doar aşa poţi să depăşeşti cifra de peste 1 milion de prieteni pe myspace, etc.

Doamne. Îmi amintesc când am citit prima dată definiţia cuvântului metrosexual şi când am văzut că David e pus ca etalon al acestui curent; nu ştiu ce m-a întristat mai tare: - că Beckham se duce cu "pluta" pe Tamisa şi că pierdem bunătate de bărbat?! Sau că pe când voi fi şi eu mare nu v-oi mai avea cu cine să fac copii, pentru că nu vor mai exista bărbaţi?! (vorbim de anul 2000 aici )

Suntem în 2009, pe capăt. Azi există Boy George şi Jeffrre Star (pink thing picture de mai sus) şi eu am 23 de lalele adunate-n bucheţelul vieţii. Bărbaţi? Dacă mai există? Da, însă foarte puţini şi în nenumărate forme şi combinaţii. Dacă mai vreau copii? ...cred că da, dar mă mai gândesc de ce!

Trei culori cunosc pe lume... şi culmea, sunt cele primare!

Bunica mea are 79 de anişori, (Sa-mi trăiască! ...Mulţumesc!) şi ţine cu Băsescu pentru 6 Decembrie. E înverşunată împotriva lui Mircea şi a celorlalţi nemernici, "că toţi îs porci". Din această pricină ea are dispute politice cu vecinii şi cunoştinţele care nu văd portocaliu în faţa ochilor. Plus de asta, aceiaşi vecini şi cunoscuţi, au ironizat-o azi când au văzut că arborează steagul pentru ziua de 1 Decembrie, luând-o în derâdere pentru naţionalismul ei desuet. Bunica mea nu trebuie compătimită; nu acesta e rolul acestei relatări! E perfect capabilă să pună la punct orice ins, indiferent de sex, orientare politică sau religioasă, astfel încât respectivul să regrete că a deschis gura. Ceea ce vreau eu să verific mâine - pornind de la o afirmaţie a bunicii mele, este numărul de drapele arborate la case şi blocuri. Ea zice: "Nimeni nu mai apreciază că, odată, românii s-au consolat cu gândul că v-or muri pentru ca alţii să trăiască liniştiţi şi feriţi de barbari.(...) Nu mai sunt mulţi ăia care apreciază ziua naţională şi însemnătatea ei."; zic că numărarea drapelelor e o modalitate destul de elocventă pentru a determina dacă (mai) există şi în ce măsură patriotismul la români. Pentru că, se ştie(!)- nu ne caracterizează sinceritatea sentimentelor prea mult; adică funcţionăm mai mult după spiritul de turmă şi dacă turma zice că nu e mişto să te arăţi patriot, atunci dă-l dracu' pe Viteazu' şi pe Cuza şi pe toţi ăştia care cică s-au sacrificat pentru ca noi să trăim azi într-o ţară. În turmă mă includ şi pe mine, de (prea)multe ori fiind banala oiţă albă pierdută printre cele câteva milioane la fel.
Lasă! Dacă tot suntem mâine liberi de la serviciu, şi dacă PRO TV-u'  împlineşte 13 ani de funcţionare, şi dacă tot fac paranghelie, mergem şi mâncăm bine, facem scandal, mizerie şi după aia merem acas'. Trăiască 1 Decembrie!

De data asta însă, nu mai! GATA! Drapelul deja s-a acomodat pe balconul MEU la temperatura zilei şi a nopţii (deja). S-a "călit", vorba aia! Mâine voi fi mândră că e ziua mea- încă o dată-n an, şi oricui zice tâmpenii despre ziua României, ferea! Vă îndemn să faceţi la fel, pentru că avem (şi) cu ce ne mândri, nu doar reversul- atât de cunoscut şi de promovat!

 ROMÂNIA, TE IUBESC!*

* dacă tot am pomenit de Pro Tv! ;)

Femeile şi votul

Doamnelor, am să încep prin a vă spune că Petre Roman s-a însurat a 2-a oară, cu cea care i-a fost amantă în decursul primei sale casătorii. Aşadar, e luat, e şi tată mai nou din nou, şi, cel mai important, nu candidează la Preşedenţie/ Preşedinţie (oricum e corect, am verificat http://dexonline.ro/search.php?lexemId=112642 ).

Date fiind aceste precizări, noi (femeile şi nu numai) cu cine votăm???
Adică: 1) principiul frumuseţii fizice s-a dus pe apa sâmbetei.

Apoi, 2) principiul nu- mărimea- contează, şi el s-a evaporat acum câteva săptămâni.

Urmând ca, 3) principiul bărbatului înstărit, cu multe maşini şi amator de choppere să fie şi el de-tronat şi uitat repede pentru faptele-i. (nu vreau să pun poza lui Tăriceanu aici)

4) Principiul omului cult, rasat, prins într-un post inferior în administraţia locală a capitalei: Marean,  Mariean, Marian Vanghelie.

Şi 5) principiul distincţiei- Principele adică, dusu-s-a!

Auăleu..., ce să fac? Pe cine să votez? Vadim, Băse', Geană, Antonescu, Potârcă, Iane, Oprescu, ăăă, ..., ăăă, şi ăialalţi ...

Who's Mr. ... President?

Sexul şi ciocolata. Care pe care?

Acum două sau trei zile, stăteam la masă şi mâncam o bucată de ciocolată cu lapte şi cocos (una din combinaţiile mele favorite). Savurând bucata de cioco', mi-am adus aminte cum unele femei fac comparaţie între plăcerea de a mânca ciocolată şi plăcerea de a face sex. Despre ăst tandem s-a vorbit mai ales în filme (foarte mult în filme), pe terase, în paturi şi în alte locuri mai bizare. Îl dezbat aici pentru că mi se pare interesant şi ofertant.


Aşadar, stând şi meditând,  eu una spun că ciocolata e bună şi binevenită în momente de genul Bridget Jones
( femeile ştiu ce-i aia ) şi nu numai. Iar sexul e bun şi el pentru multe alte motive, pe care consider că le dibuiţi. No.1 pe podiumul meu este, însă...?? Somnul ( nu, nu peştele!)
Continuând, mă gândesc la tipele care zic că ciocolata e mai bună decât sexul, sau la fel de bună. Aşa să fie?

                                                                    



Se prea poate, având în vedere felurile oamenilor şi personalităţile lor. Ce să zic? Fiecare cu ce-i place! Gusturile nu se discută! Dar vreau să am rezultate concrete în sensul ăsta, de asta vă rog pe voi, cei care îmi citiţi post-urile, să vă daţi cu părerea.

.... and eat Chocolate! ;)

                                                                    

Mihai Stan- pozaru' amator

Ar-ti-fi-cii!!!

 ( mă laud cu o vedere excelentă )...

....Ce artficii frumoase!

Stan Mihai e un amic de-al meu, care face poze foarte mândre, foarte inspirate, foarte ... fiecare cu povestea ei. Într-un cuvânt, pozele lui se prezintă singure, relatând fiecare povestea şi ajutându-ne să înţelegem de ce Mitză şi-a pus obiectivu' pe ele, şi mai ales, ce l-a determinat să declanşeze până la urmă şi "click"-ul (asta ca să vorbesc aşa, ca o neavizată ce sunt).
Deşi el (pozaru' adică), din fire fiind modest, cu mult bun- simţ şi  mare iubitor de limbă română
("Eu? Mare??" http://www.youtube.com/watch?v=Bl-0shHH0TY&feature=related - e doar o corelaţie de moment, însă are legătură cu înălţimea Dlui Stan şi cu hazul de situaţie;), nu vrea să mă lase să zic aici că e aproape profi  într-ale fotografiei, eu am zis-o şi am şi scris-o şi am şi "retractat-o" (3 în 1). Consider că are un simţ special pentru fotografie şi pentru frumos, de aceea îndrăznesc să-l apropii de granzii domeniului. Este părerea mea şi până una alta, nu am să mi-o schimb(sîc). Punct.
Aţi observat că scriu cu diacritice, nu-i aşa? Ehh, aceasta a fost condiţia lui Mitză pentru a mă lăsa să scriu despre el aici. :)

Am să postez alături câteva mo(n)stre de-ale sale şi nu am să mă abţin de la comentarii. Dimpotrivă :)

                                                  

Apus? ...Răsărit! ...Apus! ...Răsărit? ...

Uite toamna!

Uite toamna 2!

Omul şi muntele!

Panorama din M-ţii Rodnei (dacă nu mă înşel!)

Cărăruia...

                                                                    no comment.

Juma' de coroană de rege.

Iarna. În curând şi la şes.

În loc de bun rămas...

Mecanica Inimii

(Este titlul unei carti citite de mine recent si aparuta relativ recent si in librarii- la sfarsitul lui Septembrie s-a facut lansarea ei intr-una din librariile cunoscute ale Bucurestiului.)

Luandu-ma dupa aparente, as putea spune despre ea, ca, atunci cand am primit-o (Cadou de ziua mea, de la Chris :) am avut oarecare retinere in a o considera demna de timpul meu "pretios", cu toate ca eu fusesem cea care citise o recenzie la ea si tot Oana fusese cea care si-a manifestat dorinta de a o primi cadou. In fine; acum o sapatamana citisem vreo 20 de pagini din ea, fara prea mare tragere de inima sau nefiind prea impresionata. Joia trecuta, in drum spre Cj, am devorat 100 de pagini. In Cj, intr-un parc, am mai citit vreo 60, pe nerasuflate ( pe nerasuflate zic, pentru ca era captivanta intradevar, cu tot izul ei de gluma subtire/ poveste gen Micul Print, cum s-a mai spus/ comparat). Inapoi spre Baia Mare, am desavarsit-o. La naiba, are sad ending, iar eu nu suport un sad ending nu pentru ca sunt (doar o) femeie, ci pentru ca de cele mai multe ori ele, sad ending-urile ar fii putut fii evitate; imi plac asadar, sad endingurile logice, bine dibuite de scriitorii lor, care sa dea o lectie cuiva anume, care sa lase loc de cateva interpretari, bine determinate. Ce treaba e aia sa faci sad ending asa, de foaie verde?
Detaliand, In Cea Mai Friguroasa Zi din Istorie, se naste un baietel in casa unei vrajitoare din Edinburgh, dar din pricina frigului, inima lui e inlocuita cu un ceasornic pentru a putea trai. Baiatul creste cu aceasta inima ticaind mereu si este avertizat ca emotiile puternice nu sunt pentru el, deoarece inima lui nu le poate suporta; asadar, aventuri precum dragostea nu erau de el, asta ii spunea Madeleine, asa-zisa vrajitoare care l-a crescut: "Love is too dangerous for your tiny heart".
Insa, baiatul vede o mica dansatoare andaluza in prima zi cand viziteaza Edinburgh-ul, care-l cucereste din prima clipa cu vocea si dansul ei si cu nepriceperea ei in a purta tocuri si nu ochelari, de care avea reala nevoie. E dragoste infantila (aici infantil trebuie inteles nu neaparat ca facand referire la o dragoste usuratica/ neserioasa, ci doar ca o sugerare a varstelor  protagonistilor), dar va dura for the rest of their lives. E dragoste, pan' la urma, traita la ritm de secundar (tic-tac, tic-tac). Urmeaza palpitatiile ceasornicului lui, plecarea ei in tara natala si aventura lui, dupa cativa ani de asteptare in van a reintoarcerii ei, in cautarea ei. Dragostea  invinge si in cazul lor, sau "Dragostea e eterna atata vreme cat dureaza", cum ar zice ge-ni-al, Vinicius de Moraes. Restul? Poate o sa descoperiti, poate ba. Depinde cat de mult va place sa cititi si cat de mult dragostea.

                                                                    

Alo?!

Pentru concursul Comedy Cluj
www.comedycluj.ro

Era prin 1998, 1999 si eu eram ori in clasa a saptea, ori in a opta. Nu mai stiu sigur. Cert e, pentru ca asta imi aduc aminte, ca faceam consultatii la Limba si literatura romana cu profesoara lui taica-mio (n.1949), pentru Examenul de Capacitate. Descrisa succint, D-na profesoara era foarte buna intr-ale Romanei, era in etate, grasunica, cu ochelari, diabetica, dar gurmanda; plus de asta, era si era extrem de severa cu temele de casa si cu mine. Eram foarte buna la partea de literatura si la o parte din gramatica, si ea ma aprecia pentru calitatile mele. Ba chiar primeam bomboane sau prajitura in zilele ei bune, altruiste. In fine, ii stiam de frica, pentru ca tinea legatura cu tata si cand buctam ceva sau nu neaparat, tata afla si apoi tineti-va urechi (pentru ca tantarul devenea armasar!).
Intr-o vineri, dupa ora 12, am aflat ca nu voi putea "onora" consultatia din acea zi la Romana, din pricina unei activitati in cadrul scolii. Locuinta profei era aproape de liceul meu - 100 de metri. Asa ca eu, cu tot avantul si bucuria cauzate de vestea ca scap de orele ei, m-am pornit zburdand ca o caprioara spre casa ei. Ca sa ajung la usa cu clopotel si sonerie, trebuia sa trec de o poarta incuiata. Deschid poarta, ajung la usa de la intrare, sun la sonerie; de retinut faptul ca locuinta D-nei avea doua etaje si ea "salasluia" de obicei, la cel dintai etaj al imobilului, asa ca avea de coborat niste trepte pana sa-mi deschida usa. Astept aproximativ 3 minute- timp suficient pentru a ma pregati sufleteste: sa salut frumos, sa-mi spun pasu, sa stabilesc urmatoarea intalnire si sa ma car de unde venisem.
Cand usa s-a deschis si D-na m-a privit, ce sa auzi? Din gura mea iese un:
"- Alo?!"
 ... stupoare! 
... liniste ... 
Ce Dumnezeu am zis??? 
"- Alo??"
"- Aaaa, buna ziua! Am venit sa...., sa va spun ca nu v-oi putea veni azi la ora, din cauza ca...."

Am terminat speech-ul, doamna a zambit firesc si a inchis usa. Eu am inchis poarta, cu cheia, si am luat-o inapoi spre liceu. O interjectie imi rasuna in urechi: "Alo!? Alo!? Alo!? ..." Am inceput sa rad tinandu-ma de cap (eram singura pe strada, deci va imaginati ce bine a "dat") si ulterior, in hohote de ras, am spus patania mai departe prietenelor mele, care au ajuns literalmente pe pamant de-atata ras :)) Ha-ha.
Chiar si azi, pozna asta face lumea sa rada sanatos, insa eu tot  nu mi-am dat seama de ce am zis
"Alo" in loc de "Buna ziua", in acel moment, si mai ales Ei, D-nei profesoare.

hai faiv

Retea de socializare. Ca si Facebook-u'.  Friends- termenul asta ma "omoara"; esti friend cu toti, si cunoscuti si necunoscuti, asta  fiind principalul rol al  retelelor de gen. Eu una dau accept doar celor pe care-i cunosc sau cu care macar am avut tangente odata. Celorlalti doar daca ma roaga frumos sau daca vor sa-mi faca complimente :))
Pe aste retele, userii pun poze cu ei- in genere, scriu despre ce-au invatat, unde, ce le place, pun videoclipuri, muzica etc. Ce mi se pare de neinteles/ aiurea, sau nepotrivit- asta e cuvantul, sunt pozele multe din vacante, de la nunta userului, de la botezul juniorului/oarei lui, de la mici, de la piscina s.a.m.d. Cui ii pasa de toate aste ipostaze? Personal, eu am aflat ca un fost prieten de-al meu s-a insurat, de unde credeti? De pe hi5! Da! Albumele de nunta s-au mutat (si)in spatiul virtual. Ce  poate fii mai aiurea( si nu in sensul ca era o veste rea pentru mine sau ceva, ci pur si simplu)? Unele chestii trebuie traite in 2 sau in familie, si nu chiar asa, la scara mare, ce Dumnezeu?? E drept ca multe dintre ele is f.funny si penale si ca fara de ele, noi, carcotasii lor, de ce am mai rade? Si cum am mai vedea cum arata fostu coleg de liceu si ce mai face?

Da, exista si parti bune, iti poti gasi colegi din primara, prieteni rataciti, asta e plusul retelelor de socializare, dar cam atat.

HOMO SAPIENS

                                                                Unde-i unu, nu-i putere...


De singuratate, de oameni, de iubire, de nimic si nimeni; pot exista temeri fata de toate acestea. Ele se caracterizeaza printr-un sentiment deranjant, inhibator, care pune stapanire pe fiecare dintre noi intr-o mai mica sau mai mare masura, in functie de constructul interior individual.
A nu avea temeri fata de nimic/ nimeni, iti da acea alura de invincibil pe care fiecare ne-o dorim. Ma raportez la ce stiu cu certitudine cand afirm ca, personal, am cunoscut sau relationat cu oameni care pareau sa fie neinfricati sau de neafectat in situatii in care eu si oricine altcineva -asemanator mie sau poate tot atat de neobisnuit, ca si mine, cu situatiile- limita, am fii clacat. Sangele rece il ai sau il poti dobandi; asa consider. Pana la urma te calesti si devii imun la anumite situatii, oricat de limita sau de nesuportat sunt ele pentru necunoscatori. "Timpul le rezolva pe toate" se spune. O data obisnuit cu un orar, mod de lucru sau de viata, ceea ce inainte cu 3 zile parea imposibil sau, cel putin, de nerealizat prin mijloacele tale proprii, devine perfect realizabil cu mijloacele tale/ avandu-le ca punct de plecare.
Omul e echipat cu atat de multe capacitati pe care le constientizeaza intr-unul sau mai multe momente din viata lui; constientizarea asta care nu implica insa si realizarea faptului ca folosirea capacitatilor, cat mai practic cu putinta, trebuie sincronizata cu  imediatul si necesarul. Si de asta necorelarile pe care le cunoasteti deja; nu iese pasenta azi, nici maine, niciodata pana cand nu zici: "Bre!? ai facut tot ce-ai putut? Te-ai folosit de toate armele tale ca sa obtii x-uleasca treaba/ favoare?"
Sunt atat de multi oameni care amana o decizie si o actiune pentru ca... nu au chef de responsabilitati la acel moment sau pentru ca le este pur si simplu greu sa gandeasca. Si eu cunosc multi asemenea; fara a recunoaste fatis aceasta tara, o sugereaza prin insasi actiunile, defapt non-actiunile lor. Da, stiu, se poate spune ca aparentele inseala si zic, DA, asa-i! Insa, cand nu ai de ce te lega si vrei sa intelegi o situatie sau un om (cum afurisitul meu de caracter este!), speculezi, asta faci! Speculatiile astea se pot confirma in timp, pot ramane in stand by pentru tot restul vietii  sau, cel mai trist, ratezi tu momentul cand se infirma :)
Asa ca, homo sapiens, dar aproape degeaba. punct.

          ... Unde-s doi puterea creste! (ma refer la numarul de neuroni!)

Grey's Anatomy

Il stie multa lume, e un serial popular, premiat, probabil ca s-a si terminat deja, nu stiu, eu sunt abia la mijlocul sezonului 2, si da, am tras cu ochiu' si la episoade din sezonu 4- cred. Bla. E un serial de genul tricky, foarte placut, care prezinta situatiile foarte idilic, chiar si pe cele grave, insa intotdeauna face o comparatie a situatiei de natura medicala cu una din cotidianul mirenilor ne-doctori. Aproape intotdeauna la sfarsit ai ceva de invatat si ceva de tinut minte. Personal o admir, si fizic, si actoriceste pe Meredith (Ellen Pompeo), insa mi se pare prea resemnata vocea ei, in rolul de narator. E chiar enervanta in aceasta postura; in definitiv she makes her point, da pana acolo ma/ te omoara sfintii!
Cel mai atipic personaj, complet surprinzator,  foarte straight ( a se intelege vertical, direct in alegerile facute) de altfel, e Dr. Yang (Sandra Oh). Femeia aia e greu de inteles uneori, mai ales cand cauta membre umane prin ambulante sau cosuri de gunoi cu atata abnegatie, dar in acelasi timp fara nici un pic de daruire sau interes fata de cel care va fii salvat in definitiv, ci doar fata de sine si castigul sau. Alteori se comporta atat de firesc- zic eu, spune lucrurile atat de pe sleau- cum adeseori noi (oamenii) nu avem indrazneala, din varii motive, sa o facem- incat e geniala, draguta si dreapta in acelasi timp. Inteleapta? Nu stiu.
http://www.imdb.com/media/rm2140048128/nm0690186
Serialu asta are si fazele alea funny, cu glume din alea smart, cu subintelesuri si care nu necesita explicatii ulterioare(Slava Domnului, asta inseamna ca mai am si eu sanse sa considere si altii ca sunt glumeata/ cel putin cu simtul umorului). Eh, degeaba ai glume in program , daca nu ai persoane care sa le spuna ca lumea si oameni care sa le (si) GUSTE. Nu-i asa?
What's my point? Daca inca nu ati gasit ceva palpitant de urmarit si nu ati auzit de Grey's Anatomy, luati-l si bucurati-va de el. Apropos, am lasat asta pentru sfarsit; are tipi draguti, de toate genurile (macho, puppy, pervert, sweet) care se combina cu tipele dragutze si smart descrise mai inainte si ies intre ei scantei :)
http://www.imdb.com/media/rm504992768/nm0001131
Bucurati-va de el, ca eu am facut-o si inca o mai fac!..ma bucur, adica.

Care-i graba??

„Există o legătură ascunsă între lentoare şi memorie, între viteză şi uitare. Să luăm o situaţie cît se poate de banală: un om merge pe stradă. Deodată, vrea să-şi amintească ceva, însă memoria nu-l ajută, în clipa aceea, reflex, încetineşte pasul, în schimb, cine vrea să uite un incident penibil pe care tocmai l-a trăit grăbeşte involuntar pasul, vrînd parcă să se depărteze de ceea ce, în timp, se află încă prea aproape de el. În matematica existenţială, această experienţă se exprimă prin două ecuaţii elementare: nivelul lentoarei este direct proporţional cu intensitatea memoriei; nivelul vitezei este direct proporţional cu intensitatea uitării.“

(Milan Kundera- "Lentoarea", traducere de Emanoil Marcu, Editura Humanitas, 2004.)

Scriu despre placerea de a fii lent in viata, ca sa poti vedea tot ce trece pe langa tine si prin tine si prin altii. Intotdeauna am apreciat si practicat lentoarea asta. Pe cati nu i-oi fii enervat cu ea!? Imi beau cafeaua incet, mai ales cand am o companie placuta si ne-stresanta. Savurez mancarea in timpul dublu sau triplu necesar unui om normal si destul de infometat. Iau bucati mici si mestec mult. De asta nu ma ingras!?!?

In definitiv, am gasit azi online ultimul numar din Dilema Veche, un ziar saptamanal si cultural. Un ziar foarte drag mie din pricina manierii de a scrie si a trata (a celor care scriu aici) problemele cotidiene ale statului, dar si  recomandarile pentru o viata mai sanatoasa si fericita- sfaturi oferite frumos, logic, prezentate pentru a putea fii alese, prezentate pentru a convinge - insa nu in maniera "Cum sa faci sa...."; nu e vorba de tips-uri aici. Nu.
Saptamana asta ei vorbesc despre bucuria de a fii lent. Recunosc, nu am citit toate articolele (m-a furat episodul 7 din Grey's), insa dat fiind ca sunt o practicanta, stiu regulile de baza :) Va atasez alaturi linkul: http://www.dilemaveche.ro/index.php?cmd=sectiune&nr=289&s=1.
Va doresc senzatii/ certitudini de deja-vu! :)

Recenzii de vacanta

A trecut deja o vreme de cand am revenit din unele locuri de vacanta, dar deh, acum am vreme sa scriu despre ele si, (cel mai important) acu am inspiratie si memorie buna in ceea le priveste.
Asadar, in prima faza sa va zic de Sighisoara. Am stat pe-acolo 2 zile in cap; e un oras frumos, medieval (woa!) si are obiective de vazut mai ales in partea veche si deja celebra si consacrata a sa! Nu mai fusesem pana acum in locuri 100% medievale (exista un restaurant cu tematica, meniu si mancaruri prezentate in aceasta maniera, in "metropola" in care imi fac eu veacul, dar nu miroase pe langa orasele- cetate pe care le-am vizitat) si m-am simtit ciudat in locurile astea; parca au un soi de sacralitate (!?) sau de funest, care m-a determinat sa am atitudine de bigoata (ha!). 
Orgile din bisericile gotice sunt magnifice, o singura nota cantata la ele ridica tot parul pe tine si te face parca sa regreti orice pacat comis (recent/ nu). Orgile mi-au dat impresia ca sunt o extensie pe pamant a vocii Providentei: infricosator si minunat in acelasi timp. Barrr! 
http://www.youtube.com/watch?v=ipzR9bhei_o (ca sa va faceti o idee)

In aceiasi perioada am ajuns si in Sibiu. Superb oras! Cladiri bine intretinute, piatete si piete aspectuoase, culorile cladirilor nu fac concurenta una cu alta in stridenta. Oamenii sunt faini, culti, bine imbracati- adica cu gust; sunt multi nemti si italieni maslinii cu dintii albi si vino'ncoa. Totul e cu bun gust aranjat in oras si parca modernitatea sau renovarea vechilor cladiri ajuta la alungarea izului de creepy. La capitolul drumuri stau rau insa sibienii. 
Oradea. Oras alambicat, cu tramvai, cu o parte veche si cu una noua. Are si Multiplex ;) Am vazut acolo "Cheri" (Michelle Pfeiffer, Rupert Friend). E un film romantic, cica, pentru care nu am citit recenzii inainte de a-l vedea. Nu vi-l recomand. Michelle joaca foarte bine, insa povestea in sine e alambicata. Ea curtezana cu avere, el copil de curtezana, dragoste mare si POSIBILA sase ani, dupa aia dragoste IMPOSIBILA si mariaj pentru el; pfiu, se regasesc la un mom. dat, intentii bune de-o parte si de alta, pana la urma se rupe totul, el se sinucide si ea imbatraneste frumos si ramane bogata. Sec.
Oradea 2...Oras frumos, maree, cu Cris, aaa, bate vantu acolo de iti tiuie urechile si te arde soarele de te doare pielea. Asta nu inseamna ca eu sunt acum tuciurie. Ne-neh :)

Busteni (in tabara). Oras de munte, partii, peisaje care te lasau bouche-bee, multe pensiuni, foarta multa mizerie in padure (groapa de gunoi a orasului) si incultura in ceea ce priveste capitolul asta. Cursuri care ne ajutau pe mine si pe inca 23 de oameni sa devenim specializati in crearea de proiecte de ecologizare in zonele noastre de bastina; atmosfera faina, coordonatori responsabili, grup fain de voluntari, cu oameni diferiti, dar nu bisericute. 7 zile constructive si frumoase.

Am sa mai plec, dar deocamdata atat. Am scris de-ajuns. Enjoy.

in ultima vreme...

..., tot "calatorind" cu masina-mi, am vazut foarte multi porumbei si multe vrabiute calcate pe strada. Ma gandesc la fenomenul asta si ma incearca curiozitatea ( pasarea aia n-a vazut masina venind?!), apoi un sentiment de tragism pentru existenta lor incheiata asa de sadic. In cele din urma si parca, prea putin intens, ma gandesc la fenomenul asta cu sentiment de revolta si indignare fata de amploarea lui in cadrul mediului social (cica civilizat).

Ce sa zic? Suntem de condamnat, eu si ceilalti multi care nu cer legi pentru o mai buna si mai stricta Autoritate de protectie a animalelor in mediul urban. Pentru ca victime nu sunt doar independentele si anonimele pasarele ( pe care, da stiu, nu ai cum sa le protejezi impotriva fenomenului pe care tocmai l-am descris mai sus-STRICT) sau animalele vagaboande, ci si animalele cu stapani si pedigree.

Asta ar fii un bun motiv sa cerem legi mai severe impotriva celor care omoara animalele pe strada, pentru ca multi dintre noi "detinem" (oricum as zice-o, tot impropriu si aiurea suna) cate-un suflet patruped/cu pene/blanita etc., iar dintre acestia multi, (tot) multi au si statutul de sofer. Dat fiind faptul ca asfaltul este "locul crimelor", cu preponderenta, DESCHIDE-TI OCHII si pune-ti frana/ evitati. Nu e asa greu, pentru ca- vorba aia- slalom stim deja sa facem!