miercuri, 30 septembrie 2009

Alo?!

Pentru concursul Comedy Cluj
www.comedycluj.ro

Era prin 1998, 1999 si eu eram ori in clasa a saptea, ori in a opta. Nu mai stiu sigur. Cert e, pentru ca asta imi aduc aminte, ca faceam consultatii la Limba si literatura romana cu profesoara lui taica-mio (n.1949), pentru Examenul de Capacitate. Descrisa succint, D-na profesoara era foarte buna intr-ale Romanei, era in etate, grasunica, cu ochelari, diabetica, dar gurmanda; plus de asta, era si era extrem de severa cu temele de casa si cu mine. Eram foarte buna la partea de literatura si la o parte din gramatica, si ea ma aprecia pentru calitatile mele. Ba chiar primeam bomboane sau prajitura in zilele ei bune, altruiste. In fine, ii stiam de frica, pentru ca tinea legatura cu tata si cand buctam ceva sau nu neaparat, tata afla si apoi tineti-va urechi (pentru ca tantarul devenea armasar!).
Intr-o vineri, dupa ora 12, am aflat ca nu voi putea "onora" consultatia din acea zi la Romana, din pricina unei activitati in cadrul scolii. Locuinta profei era aproape de liceul meu - 100 de metri. Asa ca eu, cu tot avantul si bucuria cauzate de vestea ca scap de orele ei, m-am pornit zburdand ca o caprioara spre casa ei. Ca sa ajung la usa cu clopotel si sonerie, trebuia sa trec de o poarta incuiata. Deschid poarta, ajung la usa de la intrare, sun la sonerie; de retinut faptul ca locuinta D-nei avea doua etaje si ea "salasluia" de obicei, la cel dintai etaj al imobilului, asa ca avea de coborat niste trepte pana sa-mi deschida usa. Astept aproximativ 3 minute- timp suficient pentru a ma pregati sufleteste: sa salut frumos, sa-mi spun pasu, sa stabilesc urmatoarea intalnire si sa ma car de unde venisem.
Cand usa s-a deschis si D-na m-a privit, ce sa auzi? Din gura mea iese un:
"- Alo?!"
 ... stupoare! 
... liniste ... 
Ce Dumnezeu am zis??? 
"- Alo??"
"- Aaaa, buna ziua! Am venit sa...., sa va spun ca nu v-oi putea veni azi la ora, din cauza ca...."

Am terminat speech-ul, doamna a zambit firesc si a inchis usa. Eu am inchis poarta, cu cheia, si am luat-o inapoi spre liceu. O interjectie imi rasuna in urechi: "Alo!? Alo!? Alo!? ..." Am inceput sa rad tinandu-ma de cap (eram singura pe strada, deci va imaginati ce bine a "dat") si ulterior, in hohote de ras, am spus patania mai departe prietenelor mele, care au ajuns literalmente pe pamant de-atata ras :)) Ha-ha.
Chiar si azi, pozna asta face lumea sa rada sanatos, insa eu tot  nu mi-am dat seama de ce am zis
"Alo" in loc de "Buna ziua", in acel moment, si mai ales Ei, D-nei profesoare.

2 comentarii:

Suciu Natalia Simona spunea...

este haios da...dar nu cred ca poate fi mai haios decat acea seara magica...care tu o sti de design...cand am avut sedinta cu parintii...vreau sa povestesti acea seara in care am ras si rad numai cand imi aduc aminte...

Zuzu spunea...

Ehh, sa nu exageram draga mea! Ce-i prea mult strica (imaginii)! :p