Ho gia firmato!

Sunt in Italia de sapte luni deja si avand in vedere ca am un anturaj total ...romanesc, limba poporului frate vitreg imi vine inca greu sa o deprind; oricum ma descurc sa inteleg daca mi se vorbeste in italiana, reusesc chiar sa si raspund- in propozitii scurte.Evit sa vorbesc sau sa zic ceva daca nu sunt sigura ca asa se zice, daca nu sunt sigura ca asa e corect gramatical etc.

Prima persoana cu care am avut de-a face in ceea ce priveste exercitul limbii italiene, a fost una dintre vanzatoarele de la forno (brutarie); doua dintre ele sunt dragute si serviabile, insa mai intai am intalnit-o pe aia mica si rea. Expeditiva si acra, donsoara a fost prima care m-a descurajat in avantul meu de invatare "a la Ceteras" limba italiana. Asta a fost acum 6 luni si de atunci o intalnesc relativ des, ca deh, painea cea de toate zilele e necesara, insa deja stie ce vreau si eu la fel, asa ca am trecut de faza cererii foarte formal a unei paini :)
In drumul meu spre casa, trec in fiecare zi pe la faimoasele galerii Ufizzi, unde, in fiecare zi kitsh-ul si frumosul se amesteca inevitabil. Astfel, intr-o buna zi, sunt acostata la intrarea in incinta acestor galerii, de un voluntar care imi cere in italiana, engleza, respectiv franceza- probabil, sa semnez impotriva drogurilor. Am refuzat vreo saptamana, doua, dupa care am zis sa mai sterg din indarjirea asta impotriva femeii poliglote. Pe langa ca am fost rugata frumos sa mai dau cel putin 10 euro pe langa iscalitura mult pretuita :)), am vrut sa imi mai exersaz si eu italiana, dar cuvintele au iesit in engleza.
Acum doua zile, alta donsoara, cu aceiasi rugaminte de a semna impotriva drogurilor, m-a acostat in alta parte a orasului; am decis sa ii raspund in italiana ca AM SEMNAT DEJA. Mi-a multumit si m-a lasat sa-mi vad de drum. La nici 10 minute de prima donsoara, DIN NOU la Galeriile Ufizzi, alta donsoara ma roaga IAR sa semnez. I-am raspuns acelasi lucru ca celei dinaintea ei si am realizat in momentul ala ca a fost prima data cand am reusit sa fiu spontana in italiana. Nu am mai masurat atata inainte sa vorbesc, ci am gandit si am vorbit. Stiu ca nu am zis nu stiu ce fraza, dar avand in vedere inceputurile intr-ale italienei si mai ales contextele(brutarie, voluntariat stradal de ex.) in care am fost nevoita sa comunic, indiferent daca am vrut sau nu, sunt mandra ca am spart gheata.

2010 a trecut, urmeaza 2012 :)

Un nou an si un alt nou an incheiat :)
Am avut un an implinit si in mare parte asa cum mi l-am dorit si inchipuit in toti anii dinaintea anului despre care vorbesc. Am trait sentimente atat de minunate si totodata atat de comune incat nu pot sa zic care dintre ele m-au uimit mai mult; uneori banalitatea are atatea nuante minunate si, la fel, extraordinarul are atata banal in el! Stiu ca pare un paradox ce tocmai am scris, insa, deh, viata e plina de ele, altfel nu ar mai exista cuvantul asta :))
Am "suferit" o stramutare fizica si m-am adaptat cat de cat la alta limba si alte valori culturale, la alta civilizatie, la alte cutume, la alte ...multe. Am pus bazele unui "tango" de durata, sper. Am dus dorul si m-am bucurat de ce aveam. Am regretat anumite decizii si actiuni, dar am realizat ca fara ele nu as fii ajuns unde sunt si nu as fii facut ce am facut. in cateva cuvinte, m-am realizat pe plan personal si astept sa ma realizez si pe plan profesional.
Cu asta am facut trecerea la viitor si la planurile de lunga sau scurta durata. In ceea ce priveste planurile de scurta durata, vreau o bicicleta cu cos de nuiele, un Ipad si sanatate pentru toti cei dragi mie. Pentru ceea ce se numeste plan de durata ... vreau sanatatae pentru toti dragi mie, o casa mai mare si ...implinirea altor vise care inca sunt in faza de trecere de la statutul de VIS la cel de REALITATE DORITA:) asa ca am sa le numesc mai incolo.

Va doresc un an nou INTOCMAI cum vi-l imaginati si doriti!

PLIC-TI-SEA-LA

E asa de frumoasa, de folositoare, de bine-primita, de savurata in viata unui om. Eu cred asta cu tarie, pentru ca ma bucur de plictiseala de fiecare data cand apare in viata mea si de multe ori s-ar putea spune ca o "intalnesc" cand e mai rau cu putinta- din pricina contextului. Mai exact, in fiecare sambata, cand aveam de curatat intreaga casa parinteasca (3 camere, 2 holuri, 1 bucatarie, o baie si o camara), ma apucam de coada aspiratorului si incepeam sa aspir, sa sterg praful, s.am.d. :) Insa, cand eram in toiul actiunii, chiar atunci(!) era cel mai fain sa ma "plictisesc" citind o revista de moda, uitandu-ma la un film sau la o reclama faina. Era de-a dreptul sadic sa stiu ca mai am atatea de facut si totusi sa stau... pur si simplu :)
Am cu cateva ani in plus acum, insa senzatia e aceiasi si la fel de intensa, uneori reusesc sa ma plictisesc si la munca, chiar daca nu-mi vad capul de treaba. Cred ca reteta succesului in ceea ce priveste REUSITA unei plictiseli 100% adevarate, este aceea de a reusi sa te desprinzi de sarcinile numeroase si urgente si sa iti activezi "pilotul automat"- in ideea de a continua sa muncesti, insa de a reusi (si) sa faci niste recapitulari a unor momente frumoase traite de curand in liniste si relaxare totala.
In engleza exista un termen care defineste timpul liber pe care fiecare si-l ocupa cum considera mai bine de cuviinta pentru el; mai exact, [leisure time] e acea perioada din zi/ saptamana/ luna, cand reusesti sa stai si sa te relaxezi cum vrei. Eu una reusesc sa stau si sa ma uit la banalul dulap din fata mea chiar si jumatate de ora. Fara incetare. Ideea de baza e aceea ca stau si nu fac nimic, pur si simplu ma uit "prin" acel dulap, deruland in mintea mea imagini si persoane, sarcini de munca, sentimente, amintiri. Bineinteles ca exista, nu in ultimul rand insa, necesitatea de a inceta sa privesc dulapul cu pricina pentru ca stomacul propriu isi CERE drepturile cu incapatanare :))
Reusiti sa faceti si voi asta? Daca nu ati mai incercat pana acum, va recomand cu caldura (mai ales in acest anotimp, si nu numai) sa incercati sa va destindeti astfel. Eu nu ma consider o ciudata pentru faptul ca imi reuseste fara prea mare efort; dimpotriva, ma consider o norocoasa pentru ca reusesc sa ma deconectez aproape in orice moment am nevoie. Probabil ca nu e doar plictiseala in tot ceea ce am descris aici; defapt sunt sigura de asta, insa vreau sa numesc starea asta mixta si complexa: PLIC.TI.SEA.LA

"Maya, statuie!"

hahahahaha :))Stiu ca titlul nu va spune prea multe si ca onomatopeele de mai sus nu ajuta prea mult la clarificarea situatiei sau a postului de fata, insa am de gand sa fac lumina in cele ce urmeaza, doar ca aveam nevoie sa incep in modul acesta :)
Asadar, nu stiu cum se face ca ultimele postari de pe acest blog au toate in cuprins descrierea unui film, insa va asigur ca am facut alegeri bune. Toate trei filmele au acel "ceva", acel plus care face unele lucruri sau mai exact, aceste creatii, speciale. Am inceput prin a posta si a promova "Inception"- film psihologic extrem de captivant si de reusit (in opinie proprie); am continuat mai apoi cu "The Social Network" a lui David Finch- iarasi un film captivant, insa de alt gen: biografic. Astazi am revenit ca sa scriu despre o comedie romantica: "Going the distance" sau daca vreti neaparat o traducere in limba materna- "Amor la distanta". Drew Berrymore si Justin Long, actori cunoscuti ai genului, fac o pereche de zile mari, reusind sa intruchipeze un cuplu care ajunge la stadiul de "relatie" pe parcursul a sase saptamani petrecute impreuna, doar ca vorbim de o relatie la distanta, si asta din pricina preocuparilor profesionale ale celor doi indragostiti.

Exista in filmul asta umor de buna calitate, charisma actorilor, replici dragute, franchete, originalitate si indragosteala! Este cu alte cuvinte reteta unui film reusit care abordeaza o situatie obisnuita si des intalnita in lumea reala. Toata treaba e sa vedem daca amorul la distanta dureaza (in film), cat anume dureaza si ce sacrificii presupune etc, etc. M-am distrat de minune la multe faze din film, dar am avut si momente cand am fost determinata sa imi pun intrebarea: "oare eu ce as face daca as fii in locul ei...?", iar faptul ca filmul a reusit sa ma faca sa fiu empatica cu personajele si cu situatiile create de ele, nu poate decat sa il recomande ca avand o distributie si un regizor pe cinste, chiar daca vorbim de o comedie romantica!

Vi-l recomand din toata inima mai ales daca aveti parte de un weekend ploios si rece, departe de iubit/a, cu ceva timp liber la dispozitie si cu chef de binedispunere-garantata!

Aveti aici linkul trailerului: 

Vizionare placutaaaaaaaaaaaaaaaa!

P.S: Replica din titlu e una dintre cele mai tari din film; o regasiti de cateva ori pe parcursul filmului, dar doar la final va face deliciul intregului film! Asta asa, ca sa va intarat mai mult sa vedeti filmul! :))

Facebook- retea de socializare

Creata in 2003 de Mark Zuckenberg, pe vremea aceea student al Harvadului (in varsta de 19 ani), aceasta retea de socializare super populara in intreaga lume, are aproximativ 500 milioane de utilizatori si a ajuns sa fie folosita in aproximativ douasute sapte tari. In prezent afacerea "Facebook" valoreaza 25 miliarde de dolari.Tocmai ce am terminat de vizionat "The Social network", regizat de celebrul David Fincher ("7even", "Fight Club" "The curious Case of Benjamin Button", "Zodiac"...), film care are la baza povestea crearii Facebookului, dar mai ales a fondatorului ei. Actorul ales sa il interpreteze pe M. Zuckenberg este Jesse Eisenberg, de origine evreiasca, asemenea lui Zuckenberg, si doar cu un an mai batran decat acesta din urma, Jesse interpreteaza excelent rolul principal. Comportamentul lui este unul al unui copil hiper-capabil si inteligent, mereu preocupat de crearea a ceva nou si inovativ. In filmul de fata, Zuckenberg este prezentat ca un personaj sarcastic, cu putin succes la fete, sau poate mai degraba cu prea putin interes manifestat fata de ele, din pricina preocuparii lui pentru The facebook (care era numele original al retelei de socializare). Insa, tinand cont de prezentarea din film, se pare ca nasterea acestei retele a avut la baza frustrarea personajului principal dupa despartirea de prietena sa. Astfel, aflat in fata computerului, scriind pe blogul sau cuvinte urate la adresa fostei lui si ajutat de alcoolul baut, Mark creaza o aplicatie- site prin care toate pozele fetelor din campusul Harvadului vin afisate pe un sait, rugand vizitatorii lui sa o aleaga pe cea mai draguta/ buna dintre ele. Succesul acestui sait creat intr-o noapte conduce la distrugerea retelei Harvadului, Zuckenberg suportand consecintele celor 22.000 de vizite care au dus la aceasta distrugere.

Nu la mult timp dupa acest incident, el va lansa Facebook-ul, reteaua de socializare devenita cea mai tare si populara din lume, tinand cont de cifrele pe care le-am enumerat mai sus. La 20 de ani va parasi Harvardul, iar la 23 de ani va intra in topul Forbes ca fiind cel mai tanar miliardar din lume.

Ma limitez doar la atatea detalii despre film, dar personal, m-a impresionat atat interpretarea lui Jesse Eisenberg, cat si filmul in sine, dar cea mai tare a fost povestea care l-a inspirat. E fascinant cate jocuri ascunde o asemenea "inventie"; te pune pe ganduri si iti mai da si de gandit- pentru acasa, daca prieteniile mai pot sa fie la fel ca si atunci cand notorietatea si relatiile castigate pe seama ei, si de ce nu- banii, nu stateau intre prieteni.David Finch are meritul de a se fii jucat cu cele trei planuri temporale in cadrul filmului, miscare care a dat complexitate peliculei. Pe langa asta, el are meritul de a fii ales o echipa tanara de actori, printre care si Justin Timberlake, care drept vorbind, nu a fost mai prejos decat actorii profesionisti; alaturi de el Andrew Garfield (Eduardo Severino) si mai sus mentionatul Jesse Eisenberg.Din partea mea filmul primeste un binemeritat 9!Vizionare Placuta si voua! :)

INCEPTIONNNNNNNNNNNNNNNNNN. THE MOVIE

L-am vazut astazi, defapt azi l-am definitivat. Am inceput sa il vizionez duminica seara, insa din pricina unei somnolente accentuate si a pierderii vederii pentru perioade scurte de timp (a se intelge motzaiala), am esuat in acea tentativa de urmarire a filmului, si mi-am luat revansa astazi, cand am scapat de la munca mai repede! yey!
Detaliind- insa nu foarte mult mai ales pentru cei care nu l-au vazut si care poate nici nu intentioneaza sa o faca, vreau sa incep prin a spune ca Inception este un film cu o distrbutie de seama (Marrion Cottilard, Leonardo Dicaprio, Ellen Page, Michael Caine, Ken Watanabe, joseph Gordon- Levitt), cu o poveste extrem de interesanta si cu o foarte tare interpretare a povestii cu pricina.
INCEPTION este un film suta la mie psihologic, care vorbeste despre posibilitatea "spionajului mental"; adica, intervenirea, prin intermediul visului, asupra subconstientului unui/ mai multor oameni, in ideea schimbarii unei opinii sau pareri a insului cu pricina, in favoarea altuia/ altora.
Acest tip de spionaj este realizat de Dicaprio (Cubb) si oamenii lui, care studiaza cu atentie fiecare victima de-a lor (ca niste adevarati spioni), inainte de a o adormi si a intra alaturi de ea in spatiul oniricului pentru a "planta" in mintea lui o samanta menita sa schimbe ceva in mentalitatea sau deciziile viitoare ale omului vizat. Cunoscatorii acestui gen de spionaj stiu ca patrunderea in domeniul visului poate ajunge pana la doua planuri- ca adancime sau dificultate, daca vreti. Exista si zvonul sau mitul, potrivit caruia este posibilia si ajungerea la trei planuri, plan numit INCEPTION (mai exact, traducerea este INCEPUTUL), insa aceasta din urma este si cea mai complicat. Fiindca vorbim de un film, film creat la Hollywood, normal ca totul va merge mai departe decat  a se multumi a fii "normal", nu-i asa? ...asa e.Avand in vedere micul rezumat de mai sus, conchid aici prin a va spune ca va recomand un film incitant (foarte incitant! din punctul meu de vedere), cu o poveste foarte interesanta, cu un scenariu pe masura, cu o desfasurare a povestii foarte rapida si ampla si detaliata. Va recomand un film care o sa va suscite mintea si care mai mult ca sigur o sa va dea de gandit, sau, cel putin, are sa devina subiect de discutat cu prietenii interesati de filme bune, evident. Acesta eunul dintre filmele care mi s-a parut interesant de cand am vazut prima data traileru si de cand am intuit subiectul lui si sunt mandra sa spun ca am avut o intuitie buna in ceea ce il priveste.
Va doresc vizionare placuta si astept si parerile voastre dupa vizionare :)

Viata. In rol de adult

Micile bucurii de "alaltaieri"(asta ca sa nu zic ieri) erau fascinante: trenuletul din parc pentru copii si povestile cu bau-bau si nu numai cu el; Craciunul si cadourile; bomboanele, prajiturile si tot ce era dulce; timpul liber (berechet!) si lipsa oricarei LOGICI si / sau preocupari pentru ziua de ieri, azi, respectiv maine! Nu vreau sa deplang vremurile apuse intr-un mod patetic; insa simt nevoia sa le retraiesc macar la nivelul re-amintirii (inca o data..., si inca o data... si tot asa) :)
Era bine sa fii copil si e bine sa fii si adult! Azi pot sa realizez ce bine-mi era atunci si cum eu nu puteam sa-mi dau seama- deh, asta e mersul lucrurilor; atunci realizam ce aiurea era de adultii aia ( a se intelege oamenii mari ), toata ziua aleargau dupa bani :)) ce or fii vrand sa aiba atatia (?!), nu stiam. Azi stiu si cum era atunci si cum e sa fii astazi, cum e sa FIU adult, cica.
Ce stare prefer din cele doua?! Sincer?! Pe cea de copil, evident. Dar nu pot sa nu fiu recunoscatoare pentru ce mi-a adus si stadiul de adolescent si ulterior, statutul de adult. Apare dragostea, pasiunea, fluturii in stomac + celelalte nume pe care il poarta IUBIREA. Apare interesul pentru unul dintre domeniile cu care ai luat contact prin intermediul scolii, a familiei sau cunoscutilor. Se realizeaza prietenii efemere sau durabile care iti dau experienta legaturilor dintre doi sau mai multi oameni cu interese comune cu ale tale. Vin  responsabilitati de genul golirii cosului de gunoi- la inceput, apoi unele de genul pastrarii linistii in camera de studiu din caminul campusului universitar in care inveti; deja apar si nevoile economice, normal, dar parintii ne sustin :) Dupa un timp nu mai vrei sa o faca si incerci sa tii tu socotelile si sa faci corect lista de cumparaturi. Praful de pe mobila nu trebuie sa ajunga vizibil, iar aragazul trebuie sa iti fie un prieten suficient de bun, asta daca nu esti fan fast food sau daca, in cel mai bun caz, nu ai ajuns sa fii client fidel si VIP pentru toate restaurantele bune din orasul in care locuiesti. Si asa, incet- incet, pe nesimtite, te trezesti om mare, si cu griji si responsabilitati.
He-hee! Oricat am mai vrea, nu mai merge sa punem nisip intr-un castronel si sa punem apa peste, deoarece nu iese ceva yammy; iar hartiile desenate cu semnul dolarului nu ne ajuta mai mult decat la intetirea vreunui foc pentru vreo cateva secunde.

Imi aduc aminte de perioada in care mergeam la gradinita; petreceam 5 zile din saptamana la bunicii din partea mamei si mergeam acasa la ai mei doar in weekend. Seara, dupa ce afara se intuneca si eram toti trei in casa, bunica ma punea sa fac adunari pe socotitoarea cu bilute de lemn colorate diferit- pfu! Apoi se prajeau castane sau se spuneau povesti din tineretele bunicilor mei :) Deseori bunicul meu ma lua in brate si dansam muzica populara amandoi sau o luam si pe bunica alaturi si uite asa se facea hora! (sunt trei ani ani de cand instructorul meu intr-ale dantzului nu mai e cu mine fizic, dar la un moment dat v-om dansa iar impreuna).

Era asa de bine atunci, in inocenta si e asa de bine acum, in constienta :P
Totul e bine atata vreme cat se termina cu bine! - asa se zice. Pana una - alta, sunt adult si mai am pana la baston si proteza- SPER!

Keep in touch ;)

Eu si viitorul

...stiti deja cum mă numesc şi de (despre) ce scriu aici de obicei. Daca nu stiti, puteti afla uitandu-va la profilul meu, iar mai apoi in arhiva si o sa aflati cel putin numele meu si genul meu de postari.
De cand am facut cunostinta cu mitul lui Narcis (acum vreo 7,8 ani, prin liceu, cam asa) si am aflat in detaliu ce presupune narcisismul, am avut- si mai am, un soi de respingere fata de el si de oamenii la care se manifesta. Acest post de aici, imi vine dedidat mie, cu o intarziere de juma de luna, pentru evenimentul nu demult petrecut: inca un an din viata mea s-a incheiat. Am pomenit de narcisism mai sus pentru a sublinia faptul ca poate acest post sau intentia de a scrie despre mine are ceva narcisist in ea- si o recunosc, insa ideea de baza e doar de recapitulare a pasiunilor mele si a schimbarilor petrecute in ultimii ani, schimbari ce mi-au modelat personalitatea si mentalitatea. Sau nu :)
Revenind, asemeni altor oameni, am diferite porecle datorate unor anume particularitati fizice, unor anume contexte temporale sau spaţiale ce au influenţat lumina asupra mea sau impresia pe moment; porecle datorate unor preferinţe declarate (ale autorilor poreclelor) pentru personaje de basm (Snow White/ Alba ca Zapada), desen animat sau pentru statutul meu de junior în familia proprie (Mica, Mumu etc.).
Lui snow white aici de fata, ii plac rulotele tareeee mult ( ideea de-a fi cu casa-n spinare full time mi se pare super tare, plus că există pe lângă asta confortul psihic & fizic, că ai un spaţiu al tău pentru care nu mai trebuie să plăteşti şi de care te poţi bucura cât vrei, când vrei! http://www.roamingtimes.com/rvreports/3/winnebago-via-class-a-motorhome.aspx). Îi placeau sporturile extreme (paraşutism, bungee-jumping etc.) si chiar vroia sa le practice, insa de vreun an- poate doi, a observat ca e prezenta senzatia de vertij cand e undeva la inaltime, senzatia de usoara claustrofobie cand ajungea intr-un lift si nu in ultimul rand frica. Asa ca vizita la un parc de distractii de acum fix o saptamana- unde inaltimea, senzatiile tari si subite, viteza si invartitul in toate partile erau omniprezente, nu au facut decat sa ii confirme banuielile: ca nu mai e aceiasi curajoasa si ca ... :(( a imbatranit!
Imi plac maşinile- în special asta, si vreau sa am una intr-o zi si sa fie a mea :))

Varianta vintage

Varianta noua

Varianta rosie :)) preferata!!!

Vreau să ajung în Brazilia, Rio de Janeiro, la Copacabana, la statuia lui Cristo Redentor şi pe Pao de Azucar ;;) Vreau să ajung şi în America, California, la Grand Canyon :) Presupun ca mai sunt multe locuri pe pamantul asta care imi plac si mi-ar placea, defapt sunt sigura ca asa e, insa le-am amintit aici pe cele de mai sus, pentru ca sunt cele mai importante pentru mine la acest moment. Cred ca as vrea sa ajung si pe langa turnul Eiffel, cu toate ca e poate deja prea previzibil, dar nu conteaza.

As vrea apoi sa imi construiesc o casuta intr-un copac ( sa nu fie foarte inalt, totusi :)) lol! ); si sa fie locuibila :) e un vis din copilarie, cand trebuia sa ma multumesc cu constructiile pe pamant, deoarece ai mei nu vroiau sa auda de copaci si de case construite prin ei.

Imi doresc mai apoi, ca oricare femeie careia ii plac toalele, un dressing MARE si PLIN de haine pe gustul meu, de pantofi multi si de multe alte accesorii! Dressingul asta as vrea sa fie amenajat intr-o casa de dimensiuni normale, cu geamuri micute, aranjata de mine. Nu vreau mai mult de 3 dormitoare, o bucatarie mare si echipata cu tot ce-mi trebuie, camara plina de tot ce e bun si placut mie si alor mei, si nu in ultimul rand, doresc un living cu semineu si cu tv, tv care sa devina "invizibil" cand nu am chef de el. In schimb vreau sa pot auzi muzica peste tot in casa :) a, da, si vreau sa am un mediu spatiu verde si o terasa... da, poate sa fie si o gradina de flori prin zona, insa nu prea multe, pentru ca nu imi place sa plivesc.

Vreau si un aparat foto  vintage cu care sa surprind tot ce imi place din lumea asta.

Vreau sa am o cabana mica, de lemn, izolata in creierii muntilor, cu geamuri mici si cu perdelute dragute si cu un semineu in preajma caruia sa fie asezate blanuri artificiale(!). Vreau sa aiba mobilierul din lemn, cu un design interior cat mai rustic cu putinta. Mai doresc o cada mare la etaj si, in mansarda, vreau sa am un geam mare, care sa ma lase sa vad privelistea alba, intinsa si neatinsa a muntilor din jur. Nu vreau insa sa raman fara provizii si sub nici o forma nu vreau sa simt frigul de afara inafara unei scurte bulgareli sau a unei ture cu saniutza sau snowboardul.

Apoi mai vreau un duh care sa imi indeplineasca si celelalte dorinte nescrise aici si pe cele pe care nu mi le aduc aminte acum sa le scriu :) Cer prea mult?

Constatari lunare...

Am avut o revelatie azi; mi-am dat seama ca se poate sa regreti ceea ce inca nu ai apucat sa traiesti pe de-a intregul. Ceva ce nu ai apucat decat sa gusti putin si cand credeai ca vei sorbi tot nectarul, vezi ca nu mai este nectar sau incepi sa bei ceva cu gust intepator. De exemplu, a iubi timp de doua luni din plin si apoi a te desparti inseamna a regreta ceva ce inca nu si-a trait maturitatea si nu s-a implinit poate nici pe jumatate; Si zic ca ast' sentiment poate fi printre cele mai frustrante si dureroase din viata, indiferent de contextul in care il traiesti.


A munci e greu dupa ce ai stat pe tusa vreo 2 ani; e greu sa te trezesti dimineata si sa te urnesti spre locul de munca. Ti-e lene sa socializezi cu ceilalti colegi, mai ales daca esti intr-o tara straina si trebuie sa vorbesti mai multe limbi ca sa poti socializa... Intotdeauna e greu inainte de a fi mai usor sau prea usor. Nu cred ca e o desfasurare logica asta (greu- usor- prea usor), poate e fireasca de cele mai multe ori, insa e asa de bine cand dai de usor sau cand lucrurile agasante pana nu demult, devin astazi firesti si naturale.


"A iubi - aceasta vine



tare de departe-n mine.


A iubi - aceasta vine


tare de departe-n tine"

(Lucian Blaga - "Primavara")


Pe versurile astea canta Alifantis atat de sugestiv refrenul piesei "intamplare simpla".
Iubirea e ATAT de dorita de toti oamenii sau de majoritatea lor. Fiecare si-o doreste mai asa sau mai altfel; fiecare si-o inchipuie a fii o implinire suprema. Se pare ca omul are nevoie de superlative, de absolut, de perfect; de aceea se vorbeste sau se numesc anumite iubiri drept eterne sau perfecte sau nemaintalnite. Sunt diferite de celelalte iubiri, dar asta nu inseamna ca sunt absolute sau "cele mai cele".
Cand ai ajuns sa traiesti o iubire cum ti-ai dorit-o, esti fericit... o perioada...mai lunga sau mai scurta. Insa oamenii, fara exceptie, sfarsesc prin a uita (definitiv sau temporar) cat de mult le-a lipsit iubirea cand nu o aveau sau cand nu reuseau sa o gaseasca. Uita, zic, si dau cu bota-n balta, renuntand la iubire pentru ceva stupid sau din motive tampite. Unii dintre noi isi dau seama de greseala si incerca sa remedieze situatia; multi reusesc, multi nu mai reusesc.
Pretuiti-va iubirea, de orice natura ar fii ea: fraterna, materna, paterna, eros-ul dintre doi oameni...indiferent! Pentru ca iubirea e unul dintre darurile cele mai de pret pe care omul le are in viata lui!

A FRICA (fara nicio legatura cu campionatul de fotbal)

Întotdeauna mi-a fost frică de frică.

FRICA este un sentiment copleşitor atunci când nu ştiu ce mă "paşte", atunci când nu ştiu de ce mi-e frică şi de ce nu ar putea să nu îmi mai fie - pur şi simplu. Aşteptarea unui semn de viaţă din partea cuiva tăcut, aşteptarea unei decizii, aşteptarea unei reacţii fizice sau nu neapărat, aşteptarea ... dă adeseori frică.
Frica de a nu lua atitudine, frica de blamare, frica de "gura lumii".
Apoi incertitudinea, uneori chiar si certitudinea dă frici.
Frica de frica cred ca e cea mai groaznica dintre frici. A-ti fi frica de chiar sentimentul de frica in sine, e cumva Culmea acestei stari. Se poate sa fi trait asta macar o data in viata mea, insa mecanismul de aparare numit memorie selectiva, ma ajuta sa nu tin minte ce mi-a facut rau. Rectific: ma ajuta sa tin minte esentialul din sentimentul trait atunci, insa nu si detaliile minutioase.
Frica este adeseori de nedorit. Frica este clasata intre sentimentele pe care oamenii nu vor sa ajunga sa le traiesca de prea multe ori in viata. Frica este si va mai fii. Oamenii o cauzeaza si o intretin. Oamenii pot alunga frica si uneori o fac.

Intotdeauna mi-a fost frica de frica de a nu putea merge mai departe de frica...