Viata e ceea ce se intampla in timp ce noi facem planuri

Daca stam si ne reamintim ultima saptamana sau- daca suntem norocosi- ultima luna din viata noastra, si pe langa asta, daca avem si dispozitia necesara "recapitulatorie" sau pur si simplu, simtim nevoia sa valorizam ceva sau pe cineva din viata noastra, atunci poate ajungem si la concluzia care da titlul acestui post. Eu una "patesc" asta de vreo cateva ori pe an si multumesc Providentei pentru asta, desi, din pacate de prea multe ori constientizez ce noroc am pentru sanatatea mea si a celor dragi mie de-abia atunci cand am fost aproape de un pericol de sanatate sau orice alt fel de pericol/ problema care putea sa se termine mai rau decat s-a terminat. Suntem setati sa realizam binele de care ne bucuram si avem parte de-abia atunci cand vedem ca altii, de langa noi, nu sunt asa de norocosi...doar prin comparatie cu raul lor, prea rar pentru binele nostru si-atat.

Exista pledoarii scrise si cuvinte mai bine potrivite de altii, care se pricep mai bine decat mine sa le spuna in situatii de genul celei descrise mai sus, insa particularizez aici, incercand sa realizez, inca o data si cat mai bine cu putinta, ce bine e cand exista liniste in jurul tau, cand savurezi o piesa buna intr-o atmosfera de liniste, cand faci ceva nebunesc. Ce bine e atunci cand te astepti la vesti relativ optimiste si primesti vesti excelente. Ce bine e cand o fapta buna de-a ta are efect indelungat si e folositoare celui/celor pe care ai vrut sa-l/i ajuti.
Ce bine e cand, atunci cand programul si orarele raman in urma si traiesti un moment de relaxaretotal neprogramt si nepermis sau cand reusesti sa te "plictisesti" chiar in toiul multimii de treburi casnice :)
In orice lucru  e un dram de bine, chiar daca infim. La fel cum exista raul, care ne ajuta sa pretuim binele (tot prin comparatie), insa depinde doar de noi sa avem ochi de vazut, urechi de auzit si minte de realizat tot ceea ce ni se intampla noua sau altora din proxima apropiere: bun sau rau.

Am sa adaug la final un link catre o piesa prea melodramatica pentru acest post, dar care e chintesenta starii de bine prin ritmul, versurile si cantul ei...

Zile linistite si savurate din plin va doresc :)

2010 a trecut, urmeaza 2012 :)

Un nou an si un alt nou an incheiat :)
Am avut un an implinit si in mare parte asa cum mi l-am dorit si inchipuit in toti anii dinaintea anului despre care vorbesc. Am trait sentimente atat de minunate si totodata atat de comune incat nu pot sa zic care dintre ele m-au uimit mai mult; uneori banalitatea are atatea nuante minunate si, la fel, extraordinarul are atata banal in el! Stiu ca pare un paradox ce tocmai am scris, insa, deh, viata e plina de ele, altfel nu ar mai exista cuvantul asta :))
Am "suferit" o stramutare fizica si m-am adaptat cat de cat la alta limba si alte valori culturale, la alta civilizatie, la alte cutume, la alte ...multe. Am pus bazele unui "tango" de durata, sper. Am dus dorul si m-am bucurat de ce aveam. Am regretat anumite decizii si actiuni, dar am realizat ca fara ele nu as fii ajuns unde sunt si nu as fii facut ce am facut. in cateva cuvinte, m-am realizat pe plan personal si astept sa ma realizez si pe plan profesional.
Cu asta am facut trecerea la viitor si la planurile de lunga sau scurta durata. In ceea ce priveste planurile de scurta durata, vreau o bicicleta cu cos de nuiele, un Ipad si sanatate pentru toti cei dragi mie. Pentru ceea ce se numeste plan de durata ... vreau sanatatae pentru toti dragi mie, o casa mai mare si ...implinirea altor vise care inca sunt in faza de trecere de la statutul de VIS la cel de REALITATE DORITA:) asa ca am sa le numesc mai incolo.

Va doresc un an nou INTOCMAI cum vi-l imaginati si doriti!

Viata. In rol de adult

Micile bucurii de "alaltaieri"(asta ca sa nu zic ieri) erau fascinante: trenuletul din parc pentru copii si povestile cu bau-bau si nu numai cu el; Craciunul si cadourile; bomboanele, prajiturile si tot ce era dulce; timpul liber (berechet!) si lipsa oricarei LOGICI si / sau preocupari pentru ziua de ieri, azi, respectiv maine! Nu vreau sa deplang vremurile apuse intr-un mod patetic; insa simt nevoia sa le retraiesc macar la nivelul re-amintirii (inca o data..., si inca o data... si tot asa) :)
Era bine sa fii copil si e bine sa fii si adult! Azi pot sa realizez ce bine-mi era atunci si cum eu nu puteam sa-mi dau seama- deh, asta e mersul lucrurilor; atunci realizam ce aiurea era de adultii aia ( a se intelege oamenii mari ), toata ziua aleargau dupa bani :)) ce or fii vrand sa aiba atatia (?!), nu stiam. Azi stiu si cum era atunci si cum e sa fii astazi, cum e sa FIU adult, cica.
Ce stare prefer din cele doua?! Sincer?! Pe cea de copil, evident. Dar nu pot sa nu fiu recunoscatoare pentru ce mi-a adus si stadiul de adolescent si ulterior, statutul de adult. Apare dragostea, pasiunea, fluturii in stomac + celelalte nume pe care il poarta IUBIREA. Apare interesul pentru unul dintre domeniile cu care ai luat contact prin intermediul scolii, a familiei sau cunoscutilor. Se realizeaza prietenii efemere sau durabile care iti dau experienta legaturilor dintre doi sau mai multi oameni cu interese comune cu ale tale. Vin  responsabilitati de genul golirii cosului de gunoi- la inceput, apoi unele de genul pastrarii linistii in camera de studiu din caminul campusului universitar in care inveti; deja apar si nevoile economice, normal, dar parintii ne sustin :) Dupa un timp nu mai vrei sa o faca si incerci sa tii tu socotelile si sa faci corect lista de cumparaturi. Praful de pe mobila nu trebuie sa ajunga vizibil, iar aragazul trebuie sa iti fie un prieten suficient de bun, asta daca nu esti fan fast food sau daca, in cel mai bun caz, nu ai ajuns sa fii client fidel si VIP pentru toate restaurantele bune din orasul in care locuiesti. Si asa, incet- incet, pe nesimtite, te trezesti om mare, si cu griji si responsabilitati.
He-hee! Oricat am mai vrea, nu mai merge sa punem nisip intr-un castronel si sa punem apa peste, deoarece nu iese ceva yammy; iar hartiile desenate cu semnul dolarului nu ne ajuta mai mult decat la intetirea vreunui foc pentru vreo cateva secunde.

Imi aduc aminte de perioada in care mergeam la gradinita; petreceam 5 zile din saptamana la bunicii din partea mamei si mergeam acasa la ai mei doar in weekend. Seara, dupa ce afara se intuneca si eram toti trei in casa, bunica ma punea sa fac adunari pe socotitoarea cu bilute de lemn colorate diferit- pfu! Apoi se prajeau castane sau se spuneau povesti din tineretele bunicilor mei :) Deseori bunicul meu ma lua in brate si dansam muzica populara amandoi sau o luam si pe bunica alaturi si uite asa se facea hora! (sunt trei ani ani de cand instructorul meu intr-ale dantzului nu mai e cu mine fizic, dar la un moment dat v-om dansa iar impreuna).

Era asa de bine atunci, in inocenta si e asa de bine acum, in constienta :P
Totul e bine atata vreme cat se termina cu bine! - asa se zice. Pana una - alta, sunt adult si mai am pana la baston si proteza- SPER!

Keep in touch ;)