Viata e ceea ce se intampla in timp ce noi facem planuri

Daca stam si ne reamintim ultima saptamana sau- daca suntem norocosi- ultima luna din viata noastra, si pe langa asta, daca avem si dispozitia necesara "recapitulatorie" sau pur si simplu, simtim nevoia sa valorizam ceva sau pe cineva din viata noastra, atunci poate ajungem si la concluzia care da titlul acestui post. Eu una "patesc" asta de vreo cateva ori pe an si multumesc Providentei pentru asta, desi, din pacate de prea multe ori constientizez ce noroc am pentru sanatatea mea si a celor dragi mie de-abia atunci cand am fost aproape de un pericol de sanatate sau orice alt fel de pericol/ problema care putea sa se termine mai rau decat s-a terminat. Suntem setati sa realizam binele de care ne bucuram si avem parte de-abia atunci cand vedem ca altii, de langa noi, nu sunt asa de norocosi...doar prin comparatie cu raul lor, prea rar pentru binele nostru si-atat.

Exista pledoarii scrise si cuvinte mai bine potrivite de altii, care se pricep mai bine decat mine sa le spuna in situatii de genul celei descrise mai sus, insa particularizez aici, incercand sa realizez, inca o data si cat mai bine cu putinta, ce bine e cand exista liniste in jurul tau, cand savurezi o piesa buna intr-o atmosfera de liniste, cand faci ceva nebunesc. Ce bine e atunci cand te astepti la vesti relativ optimiste si primesti vesti excelente. Ce bine e cand o fapta buna de-a ta are efect indelungat si e folositoare celui/celor pe care ai vrut sa-l/i ajuti.
Ce bine e cand, atunci cand programul si orarele raman in urma si traiesti un moment de relaxaretotal neprogramt si nepermis sau cand reusesti sa te "plictisesti" chiar in toiul multimii de treburi casnice :)
In orice lucru  e un dram de bine, chiar daca infim. La fel cum exista raul, care ne ajuta sa pretuim binele (tot prin comparatie), insa depinde doar de noi sa avem ochi de vazut, urechi de auzit si minte de realizat tot ceea ce ni se intampla noua sau altora din proxima apropiere: bun sau rau.

Am sa adaug la final un link catre o piesa prea melodramatica pentru acest post, dar care e chintesenta starii de bine prin ritmul, versurile si cantul ei...

Zile linistite si savurate din plin va doresc :)

Comedii romantice mai mult decat amuzante :)

Am vazut de curand doua comedii romantice foarte realiste, fara acel nelipsit adaos hollywood-ian de majorete, jucatori de fotbal, "the prom night" si drame de la capul la coada filmelor de genu asta. In ordinea urmatoare, am vazut "Easy A", povestea unei fete inteligente care (totusi) vrea sa fie bine vazuta in scoala pe care o ferecventeaza, asa ca inventeaza o MICA minciuna in ceea ce priveste virginitatea ei..."pierduta". Povestea minciunicii degenereaza destul de urat, insa, pana la urma, dragostea invinge si adevarul iese la iveala, TOATA povestea asta se desfasoara, insa, in modul cel mai realist si natural cu putinta, fara scenariile tipice. Atasez trailerul aici si va mai spun ca distributia e una de exceptie pentru comedia romantica excelenta "Easy A": Stanley Tucci, Emma Stone, Amanda Byrnes, Lisa Kudrow etc.  

A doua comedie se numeste "No strings attached" si il are in rolul principal masculin pe Ashton Kutcher :)) Asta spune destul de multe, nu? Alaturi de el joaca Natalie Portman, proaspata premiata cu un Oscar pentru faptul ca e o actrita atat de completa, potrivita pentru aproape orice rol pe care a acceptat sa-l joace in cariera ei! Comedie romantica la fel de realista ca si prima prezentata, vorbeste despre eternul subiect al iubirii si nepotrivirea acestui sentiment intr-o relatie bazata- initial, doar pe sex. Replici foarte smart si funny, unele foarte... neasteptate, dar foarte funny. Iubirea intervine si in povestea de fata, insa intr-un mod insolit, captivant, caracteristica care da filmului acel "ceva special".  Vi-l recomand cu toata inima, asa cum v-am mai recomandat la sfarsitul anului trecut si "Amor la distanta"- alta comedie romantica extrem de reusita si amuzanta (nu intamplator sunt fata, nu-i asa??).

VIZIONARE    FOARTEEEEEEEEEE   PLACUTA!!!

Ho gia firmato!

Sunt in Italia de sapte luni deja si avand in vedere ca am un anturaj total ...romanesc, limba poporului frate vitreg imi vine inca greu sa o deprind; oricum ma descurc sa inteleg daca mi se vorbeste in italiana, reusesc chiar sa si raspund- in propozitii scurte.Evit sa vorbesc sau sa zic ceva daca nu sunt sigura ca asa se zice, daca nu sunt sigura ca asa e corect gramatical etc.

Prima persoana cu care am avut de-a face in ceea ce priveste exercitul limbii italiene, a fost una dintre vanzatoarele de la forno (brutarie); doua dintre ele sunt dragute si serviabile, insa mai intai am intalnit-o pe aia mica si rea. Expeditiva si acra, donsoara a fost prima care m-a descurajat in avantul meu de invatare "a la Ceteras" limba italiana. Asta a fost acum 6 luni si de atunci o intalnesc relativ des, ca deh, painea cea de toate zilele e necesara, insa deja stie ce vreau si eu la fel, asa ca am trecut de faza cererii foarte formal a unei paini :)
In drumul meu spre casa, trec in fiecare zi pe la faimoasele galerii Ufizzi, unde, in fiecare zi kitsh-ul si frumosul se amesteca inevitabil. Astfel, intr-o buna zi, sunt acostata la intrarea in incinta acestor galerii, de un voluntar care imi cere in italiana, engleza, respectiv franceza- probabil, sa semnez impotriva drogurilor. Am refuzat vreo saptamana, doua, dupa care am zis sa mai sterg din indarjirea asta impotriva femeii poliglote. Pe langa ca am fost rugata frumos sa mai dau cel putin 10 euro pe langa iscalitura mult pretuita :)), am vrut sa imi mai exersaz si eu italiana, dar cuvintele au iesit in engleza.
Acum doua zile, alta donsoara, cu aceiasi rugaminte de a semna impotriva drogurilor, m-a acostat in alta parte a orasului; am decis sa ii raspund in italiana ca AM SEMNAT DEJA. Mi-a multumit si m-a lasat sa-mi vad de drum. La nici 10 minute de prima donsoara, DIN NOU la Galeriile Ufizzi, alta donsoara ma roaga IAR sa semnez. I-am raspuns acelasi lucru ca celei dinaintea ei si am realizat in momentul ala ca a fost prima data cand am reusit sa fiu spontana in italiana. Nu am mai masurat atata inainte sa vorbesc, ci am gandit si am vorbit. Stiu ca nu am zis nu stiu ce fraza, dar avand in vedere inceputurile intr-ale italienei si mai ales contextele(brutarie, voluntariat stradal de ex.) in care am fost nevoita sa comunic, indiferent daca am vrut sau nu, sunt mandra ca am spart gheata.

2010 a trecut, urmeaza 2012 :)

Un nou an si un alt nou an incheiat :)
Am avut un an implinit si in mare parte asa cum mi l-am dorit si inchipuit in toti anii dinaintea anului despre care vorbesc. Am trait sentimente atat de minunate si totodata atat de comune incat nu pot sa zic care dintre ele m-au uimit mai mult; uneori banalitatea are atatea nuante minunate si, la fel, extraordinarul are atata banal in el! Stiu ca pare un paradox ce tocmai am scris, insa, deh, viata e plina de ele, altfel nu ar mai exista cuvantul asta :))
Am "suferit" o stramutare fizica si m-am adaptat cat de cat la alta limba si alte valori culturale, la alta civilizatie, la alte cutume, la alte ...multe. Am pus bazele unui "tango" de durata, sper. Am dus dorul si m-am bucurat de ce aveam. Am regretat anumite decizii si actiuni, dar am realizat ca fara ele nu as fii ajuns unde sunt si nu as fii facut ce am facut. in cateva cuvinte, m-am realizat pe plan personal si astept sa ma realizez si pe plan profesional.
Cu asta am facut trecerea la viitor si la planurile de lunga sau scurta durata. In ceea ce priveste planurile de scurta durata, vreau o bicicleta cu cos de nuiele, un Ipad si sanatate pentru toti cei dragi mie. Pentru ceea ce se numeste plan de durata ... vreau sanatatae pentru toti dragi mie, o casa mai mare si ...implinirea altor vise care inca sunt in faza de trecere de la statutul de VIS la cel de REALITATE DORITA:) asa ca am sa le numesc mai incolo.

Va doresc un an nou INTOCMAI cum vi-l imaginati si doriti!

PLIC-TI-SEA-LA

E asa de frumoasa, de folositoare, de bine-primita, de savurata in viata unui om. Eu cred asta cu tarie, pentru ca ma bucur de plictiseala de fiecare data cand apare in viata mea si de multe ori s-ar putea spune ca o "intalnesc" cand e mai rau cu putinta- din pricina contextului. Mai exact, in fiecare sambata, cand aveam de curatat intreaga casa parinteasca (3 camere, 2 holuri, 1 bucatarie, o baie si o camara), ma apucam de coada aspiratorului si incepeam sa aspir, sa sterg praful, s.am.d. :) Insa, cand eram in toiul actiunii, chiar atunci(!) era cel mai fain sa ma "plictisesc" citind o revista de moda, uitandu-ma la un film sau la o reclama faina. Era de-a dreptul sadic sa stiu ca mai am atatea de facut si totusi sa stau... pur si simplu :)
Am cu cateva ani in plus acum, insa senzatia e aceiasi si la fel de intensa, uneori reusesc sa ma plictisesc si la munca, chiar daca nu-mi vad capul de treaba. Cred ca reteta succesului in ceea ce priveste REUSITA unei plictiseli 100% adevarate, este aceea de a reusi sa te desprinzi de sarcinile numeroase si urgente si sa iti activezi "pilotul automat"- in ideea de a continua sa muncesti, insa de a reusi (si) sa faci niste recapitulari a unor momente frumoase traite de curand in liniste si relaxare totala.
In engleza exista un termen care defineste timpul liber pe care fiecare si-l ocupa cum considera mai bine de cuviinta pentru el; mai exact, [leisure time] e acea perioada din zi/ saptamana/ luna, cand reusesti sa stai si sa te relaxezi cum vrei. Eu una reusesc sa stau si sa ma uit la banalul dulap din fata mea chiar si jumatate de ora. Fara incetare. Ideea de baza e aceea ca stau si nu fac nimic, pur si simplu ma uit "prin" acel dulap, deruland in mintea mea imagini si persoane, sarcini de munca, sentimente, amintiri. Bineinteles ca exista, nu in ultimul rand insa, necesitatea de a inceta sa privesc dulapul cu pricina pentru ca stomacul propriu isi CERE drepturile cu incapatanare :))
Reusiti sa faceti si voi asta? Daca nu ati mai incercat pana acum, va recomand cu caldura (mai ales in acest anotimp, si nu numai) sa incercati sa va destindeti astfel. Eu nu ma consider o ciudata pentru faptul ca imi reuseste fara prea mare efort; dimpotriva, ma consider o norocoasa pentru ca reusesc sa ma deconectez aproape in orice moment am nevoie. Probabil ca nu e doar plictiseala in tot ceea ce am descris aici; defapt sunt sigura de asta, insa vreau sa numesc starea asta mixta si complexa: PLIC.TI.SEA.LA

Viata. In rol de adult

Micile bucurii de "alaltaieri"(asta ca sa nu zic ieri) erau fascinante: trenuletul din parc pentru copii si povestile cu bau-bau si nu numai cu el; Craciunul si cadourile; bomboanele, prajiturile si tot ce era dulce; timpul liber (berechet!) si lipsa oricarei LOGICI si / sau preocupari pentru ziua de ieri, azi, respectiv maine! Nu vreau sa deplang vremurile apuse intr-un mod patetic; insa simt nevoia sa le retraiesc macar la nivelul re-amintirii (inca o data..., si inca o data... si tot asa) :)
Era bine sa fii copil si e bine sa fii si adult! Azi pot sa realizez ce bine-mi era atunci si cum eu nu puteam sa-mi dau seama- deh, asta e mersul lucrurilor; atunci realizam ce aiurea era de adultii aia ( a se intelege oamenii mari ), toata ziua aleargau dupa bani :)) ce or fii vrand sa aiba atatia (?!), nu stiam. Azi stiu si cum era atunci si cum e sa fii astazi, cum e sa FIU adult, cica.
Ce stare prefer din cele doua?! Sincer?! Pe cea de copil, evident. Dar nu pot sa nu fiu recunoscatoare pentru ce mi-a adus si stadiul de adolescent si ulterior, statutul de adult. Apare dragostea, pasiunea, fluturii in stomac + celelalte nume pe care il poarta IUBIREA. Apare interesul pentru unul dintre domeniile cu care ai luat contact prin intermediul scolii, a familiei sau cunoscutilor. Se realizeaza prietenii efemere sau durabile care iti dau experienta legaturilor dintre doi sau mai multi oameni cu interese comune cu ale tale. Vin  responsabilitati de genul golirii cosului de gunoi- la inceput, apoi unele de genul pastrarii linistii in camera de studiu din caminul campusului universitar in care inveti; deja apar si nevoile economice, normal, dar parintii ne sustin :) Dupa un timp nu mai vrei sa o faca si incerci sa tii tu socotelile si sa faci corect lista de cumparaturi. Praful de pe mobila nu trebuie sa ajunga vizibil, iar aragazul trebuie sa iti fie un prieten suficient de bun, asta daca nu esti fan fast food sau daca, in cel mai bun caz, nu ai ajuns sa fii client fidel si VIP pentru toate restaurantele bune din orasul in care locuiesti. Si asa, incet- incet, pe nesimtite, te trezesti om mare, si cu griji si responsabilitati.
He-hee! Oricat am mai vrea, nu mai merge sa punem nisip intr-un castronel si sa punem apa peste, deoarece nu iese ceva yammy; iar hartiile desenate cu semnul dolarului nu ne ajuta mai mult decat la intetirea vreunui foc pentru vreo cateva secunde.

Imi aduc aminte de perioada in care mergeam la gradinita; petreceam 5 zile din saptamana la bunicii din partea mamei si mergeam acasa la ai mei doar in weekend. Seara, dupa ce afara se intuneca si eram toti trei in casa, bunica ma punea sa fac adunari pe socotitoarea cu bilute de lemn colorate diferit- pfu! Apoi se prajeau castane sau se spuneau povesti din tineretele bunicilor mei :) Deseori bunicul meu ma lua in brate si dansam muzica populara amandoi sau o luam si pe bunica alaturi si uite asa se facea hora! (sunt trei ani ani de cand instructorul meu intr-ale dantzului nu mai e cu mine fizic, dar la un moment dat v-om dansa iar impreuna).

Era asa de bine atunci, in inocenta si e asa de bine acum, in constienta :P
Totul e bine atata vreme cat se termina cu bine! - asa se zice. Pana una - alta, sunt adult si mai am pana la baston si proteza- SPER!

Keep in touch ;)

Constatari lunare...

Am avut o revelatie azi; mi-am dat seama ca se poate sa regreti ceea ce inca nu ai apucat sa traiesti pe de-a intregul. Ceva ce nu ai apucat decat sa gusti putin si cand credeai ca vei sorbi tot nectarul, vezi ca nu mai este nectar sau incepi sa bei ceva cu gust intepator. De exemplu, a iubi timp de doua luni din plin si apoi a te desparti inseamna a regreta ceva ce inca nu si-a trait maturitatea si nu s-a implinit poate nici pe jumatate; Si zic ca ast' sentiment poate fi printre cele mai frustrante si dureroase din viata, indiferent de contextul in care il traiesti.


A munci e greu dupa ce ai stat pe tusa vreo 2 ani; e greu sa te trezesti dimineata si sa te urnesti spre locul de munca. Ti-e lene sa socializezi cu ceilalti colegi, mai ales daca esti intr-o tara straina si trebuie sa vorbesti mai multe limbi ca sa poti socializa... Intotdeauna e greu inainte de a fi mai usor sau prea usor. Nu cred ca e o desfasurare logica asta (greu- usor- prea usor), poate e fireasca de cele mai multe ori, insa e asa de bine cand dai de usor sau cand lucrurile agasante pana nu demult, devin astazi firesti si naturale.


"A iubi - aceasta vine



tare de departe-n mine.


A iubi - aceasta vine


tare de departe-n tine"

(Lucian Blaga - "Primavara")


Pe versurile astea canta Alifantis atat de sugestiv refrenul piesei "intamplare simpla".
Iubirea e ATAT de dorita de toti oamenii sau de majoritatea lor. Fiecare si-o doreste mai asa sau mai altfel; fiecare si-o inchipuie a fii o implinire suprema. Se pare ca omul are nevoie de superlative, de absolut, de perfect; de aceea se vorbeste sau se numesc anumite iubiri drept eterne sau perfecte sau nemaintalnite. Sunt diferite de celelalte iubiri, dar asta nu inseamna ca sunt absolute sau "cele mai cele".
Cand ai ajuns sa traiesti o iubire cum ti-ai dorit-o, esti fericit... o perioada...mai lunga sau mai scurta. Insa oamenii, fara exceptie, sfarsesc prin a uita (definitiv sau temporar) cat de mult le-a lipsit iubirea cand nu o aveau sau cand nu reuseau sa o gaseasca. Uita, zic, si dau cu bota-n balta, renuntand la iubire pentru ceva stupid sau din motive tampite. Unii dintre noi isi dau seama de greseala si incerca sa remedieze situatia; multi reusesc, multi nu mai reusesc.
Pretuiti-va iubirea, de orice natura ar fii ea: fraterna, materna, paterna, eros-ul dintre doi oameni...indiferent! Pentru ca iubirea e unul dintre darurile cele mai de pret pe care omul le are in viata lui!

A FRICA (fara nicio legatura cu campionatul de fotbal)

Întotdeauna mi-a fost frică de frică.

FRICA este un sentiment copleşitor atunci când nu ştiu ce mă "paşte", atunci când nu ştiu de ce mi-e frică şi de ce nu ar putea să nu îmi mai fie - pur şi simplu. Aşteptarea unui semn de viaţă din partea cuiva tăcut, aşteptarea unei decizii, aşteptarea unei reacţii fizice sau nu neapărat, aşteptarea ... dă adeseori frică.
Frica de a nu lua atitudine, frica de blamare, frica de "gura lumii".
Apoi incertitudinea, uneori chiar si certitudinea dă frici.
Frica de frica cred ca e cea mai groaznica dintre frici. A-ti fi frica de chiar sentimentul de frica in sine, e cumva Culmea acestei stari. Se poate sa fi trait asta macar o data in viata mea, insa mecanismul de aparare numit memorie selectiva, ma ajuta sa nu tin minte ce mi-a facut rau. Rectific: ma ajuta sa tin minte esentialul din sentimentul trait atunci, insa nu si detaliile minutioase.
Frica este adeseori de nedorit. Frica este clasata intre sentimentele pe care oamenii nu vor sa ajunga sa le traiesca de prea multe ori in viata. Frica este si va mai fii. Oamenii o cauzeaza si o intretin. Oamenii pot alunga frica si uneori o fac.

Intotdeauna mi-a fost frica de frica de a nu putea merge mai departe de frica...