The invention of lying

Film american. Din 2009. Comedie, fantastic, romantic.
Este un film despre o lume... să o numesc onestă şi complet lipsită de puterea fabulaţiei. Nu există minciună printre locuitorii pământului la acest nivel. Toţi spun Adevărul, în orice situaţie. Dacă nu ar exista această mică picanterie, cu minciuna şi invenţia ei, filmul ar fii unul complet fad. Cu acest "detaliu"- al inventării minciunii, filmul este mai puţin fad, însă asigură reacţii post- film dintre cele mai tari; mă refer la sentimentele cărora le dă naştere în rândul spectatorilor săi.
Eu una am trăit sentimente contradictorii; mai exact, îmi ziceam că aş înnebuni să trăiesc într-o lume aşa de sinceră, care nu te scuteşte când vine vorba de a-ţi spune ce urât eşti din punct de vedere fizic, şi că genele tale vor da naştere unor copii la fel de urâţi ca şi tine- copii care vor fi in continuare blamaţi de societatea  în care trăieşti tu şi în care vor trăi şi ei.*
Apoi, aş înnebuni de plictiseală într-o lume ca aceea: fără imaginaţie, oamenii se limitează la a reda istoria mereu şi mereu, fără niciun fel de artificiu artistic; reclamele de la televizor sunt pure relatări ONESTE (cum altfel?!) a calităţilor şi  defectelor produsului respectiv: vezi "reclama" pentru Coca Cola.
Invenţia minciunii şi repercusiunile ei într-o lume în care nimeni nu spune altceva decât adevărul, e hilară.


Actorul principal, Ricky Gervais (Mark Bellison), e un matur ratat; nu o poate avea pe femeia de care e îndrăgostit pentru că aceasta se gândeşte la moştenirea genetică pe care el o va lăsa copiilor(Mark e grăsuţ şi mic de înălţime), dar şi la capacitatea sa financiară- inexistentă la momentul întâlnirii dintre cei doi. Iar apoi, colac peste pupăză, vine şi concedierea lui Mark din postul modest pe care-l ocupa în cadrul unei renumite companii cinematografice, unde era scenarist.
Momentul inventării primei minciuni din lume nu e acelaşi cu punctul culminant al filmului(mie aşa mi s-a părut). Mark minte pentru prima dată când merge la bancă să scoată ultimii 300 de dolari pe care îi mai avea şi care nu îi erau  suficienţi pentru a plăti chiria. La întrebarea casierei, "câţi bani doriţi să scoateţi din contul dvoastră?", Mark suferă o scurtcircuitare în creier- astfel prezentată şi în film, care îl face să spună că doreşte 800$, suma necesară pentru a plăti chiria. Casiera îi spune că în contul lui figurează doar 300$, dar- de necrezut- îi spune acestuia: "Dacă Dvoastră spuneţi că mai aveţi în cont 800$, înseamnă că în sistemul nostru este o greşeală. Poftiţi cei 800 de dolari." :)) hahaha
Punctul culminant al filmului se petrece atunci când, pe patul de moarte fiind, mama lui Mark îi mărturiseşte acestuia că se teme de moarte şi de NEANTUL care o aşteaptă. Am uitat să menţionez că aceşti pământeni oneşti nu erau deasemenea şi religioşi. Onestitatea lor şi lipsa înşelăciunii din lume, nu era urmare a unei stricteţi sau a unui precept religios. Nu. Era doar o cutumă din care nimeni nu ieşea pentru că sărmanii erau complet idioţi (aici cu sensul lipsit de idei/ imaginaţie).
Când Mark aude de frica mamei sale şi de ceea ce urma a se petrece cu ea, inventează povestea cum că după moarte fiecare om va primi o vilă în care va trăi fericit şi că nu există neantul. Toată povestea e auzită de staff-ul medical din spital şi mai apoi transmisă mai departe în lumea întreagă.
Urmează un travaliu creativ pentru Mark cel dispreţuit de toată lumea până nu demult; el trebuie să explice televiziunilor şi oamenilor adunaţi în faţa blocului său, ceea ce a povestit în spital. Aşadar el va scrie pe două cutii de pizza- trimitere şi parodiere clară a tablelor lui Moise (cu cele 10 porunci), câteva precepte după care oamenii trebuie să se ghideze pentru a dobândi după moarte vila cea promisă. Cu alte cuvinte, Mark al nostru e un Moise parodiat, nu total, dar în bună parte.
Mark se îmbogăţeşte în urma acestei revelaţii pe care o împărtăşeşte lumii. Situaţia lui financiară se îmbunătăţeste, poate acum să o curteze pe cea iubită, dar vede că minciuna are avantaje şi dezavantaje. Le veţi descoperi singuri. Menţionez aici un avantaj: el are acum situaţia financiară pe care Anna (jucată de Jennifer Gardner) o dorea de la el, însă dezavantajul rămâne aspectul lui fizic neschimbat şi faptul că genele lui au să dea naştere tot la "copii graşi şi mici". Se vede treaba că nu exista încă la ei "Extreme makeover"/ "Frumuseţe pe muchie de cuţit" la noi.

Sfârşitul filmului nu va fi dezvăluit aici pentru că nu-se-face, iar eu nu o fac pentru că filmul merită văzut chiar şi doar pentru starea pe care o determină. Diferită la fiecare.

Vizionare plăcută!

*Acel alineat poate fii condamnat, deoarece eu mereu spun că apreciez sinceritatea minciunii; eh, iată o situaţie care îţi arată de ce mai bine "niciodată să nu spui niciodată" :)