Flori, fete, baieti si cele mai bune prietene

Prietenii mei nu sunt multi ca numar. Poate zece, poate mai putini; nu ma intereseaza atat cifrele exacte, cat calitatea lor de prieteni, asa cum o inteleg eu.

In primii ani de viata sociala, referindu-ma aici la gradinita :) ,am avut in primul rand un ...sot  si nu o "cea mai buna prietena"... Precoce,nu? Mai apoi, in clasele primare, m-am gasit "sfasiata" intr-o relatie de prietenie in... trei. Eu si celelalte doua fete nu reuseam sa fim intotdeauna de acord, iar asta rezulta intr-o mai buna prietenie intre ele doua, decat intre mine si oricare dintre ele. Astfel fiind situatia, nu puteam sa inteleg conceptul de "cea mai buna prietena"- de care auzeam pe toate coridoarele scolii si peste care dadeam in mai toate Oracolele pe care le completam- puteam doar sa mi-l doresc.

Asa am ajuns in gimnaziu, unde am avut parte de multe prietene bune, insa doar de una exclusiva si, ca sa zic asa, cu titulatura de PRIMA "cea mai buna prietena" a mea. WOW! Se numea Cristina. Ce fain era sa fii luat suta la suta in considerare si sa fi si apreciata, imi ziceam si simteam. Din clasa a IX-a Cristina s-a mutat la alt liceu, iar eu am ajuns intr-o clasa de artisti cu personalitate si multa ironie, unde nu credeam ca am sa reusesc sa stabilesc vreo relatie de dialog, darmite de prietenie, fie ea si de complezenta; in fine, am avut si aici o a doua "cea mai buna prietena", foarte draguta,foarte dependenta de mine si de sfaturile mele in chestiuni cu precadere amoroase (Doamne ce bine ma simteam si ce importanta in momentele alea) si de ale carei sfaturi in chestiuni amoroase- cu precadere, ma bucuram la randu-mi. Pe scurt, ne bucuram una de sfaturile celeilalte, pana cand, zelul si un soi de disperare/frustrare in amor, m-a facut sa-i sugerez destul de evident, sa ocupe rolul de Cupidon pentru mine... Ce-a iesit a fost un fiasco total, cu obraji stacojii (ai mei), cu multa rusine si multa bataie de joc (din partea celui "sagetat" de Cupidon). Ulterior acestui eveniment, am incercat sa dam uitarii patania, insa relatia dintre noi nu a mai fost niciodata la fel, dimpotriva, s-a inrautatit considerabil.

Dupa liceu si patania cu fosta mea"cea mai buna prietena", am renuntat sa mai cred in existenta unei astfel de personaj in viata mea; am avut si am prietene BUNE ulterior episodului aceluia, si nu o data am fost tentata sa alunec din nou in capcana folosirii celor 4 cuvinte (repetate atat de des in paragrafele anterioare), insa mi-am dat seama ca mai bine mai multe, diferite si bune, decat una singura. Inca consider asta, cu diferentele urmatoare:

 - niciodata nu spune niciodata;

- realizez scriind aceste randuri ca poate vina mea, in relatia cu prietena mea cea mai buna (ultima), a fost cu mult mai mare decat am vrut sa recunosc fata de ea si mai ales fata de mine insami. Imi cer cu ocazia asta scuze,chiar daca tardiv si poate in van...

Prietenelor mele bune actuale, le multumesc pentru ca exista si fac parte din viata mea!

Love u all!!! :*:*:*

Ageing

Am o buna prietena de 15 ani; este fiica unei prietene de-ale mele (mama tanara, 36 de ani in curand). Este o fata matura si foarte perspicace pentru varsta ei. Prinde multe chestii si detalii din aer si le pune la locul potrivit, intelegand adeseori ceea ce adultii considera nepotrivit pentru ea... ehh, cum spuneam, perspicace ca un copil ce inca este!
Vorbeam noi doua nu de mult timp, despre baietii din viata noastra; fiecare cu al ei. Si ea imi spunea cum ca are APROAPE 16 ani. Data ei de nastere este pe 2 octombrie, deci pana una alta, are cu un an mai mult decat varsta necesara pentru buletin- in Romania, deci 15 ani :) Auzind-o pe ea cum "pluseaza" anii, mi-am dat seama ca si eu am trait aceleasi sentimente cand aveam 15 ani.

Povestea mea e asa: cand aveam 15 ani, mergeam in Centrul nou al orasului natal si intram , cu inca vreo 2 colege, la Checker- internet cafe. intram direct pe Mirc (chat involuat atunci, fara poze, camera sau microfon- Doamne fereste de asa ceva!) si vorbeam cu baieti din alte orase ale tarii sau uneori, cu baieti aflati la acelasi internet cafe cu noi- ceea ce era scary!!! In fine, intrebarea de baza pe Mirc era aceasta: "asl pls"/ age, sex, location please. E-he, nu ati vazut voi atunci INFLORITURI. Cea mai tare dintre ele era cea privitoare la varsta; intotdeauna ma dadeam mai mare decat eram, cu unu sau doi ani. Asta ca sa par matura si dezirabila pentru puberii masculini :)) (vai ce de demult era asta!!!)
Cand am implinit 20 de ani, am realizat ca imi place varsta mea si ca nu mai vreau sa "plusez" in niciun context; intotdeauana imi spuneam varsta adevarata -plus ca Mirc-ul nu il mai foloseam, iar pe mess vorbeam doar cu cei pe care ii cunosteam :) Acum am 23 de ani si am tendinta sa spun ca am 22 sau 21. Foarte tare, nu??? Roata s-a intors si eu vreau sa fiu mai young din acest punct de vedere, cel putin mental, pentru ca in rest raman onesta cu mine insami si cu restul lumii :)
Ii spuneam si "surioarei" mele mai mici, celei precoce, ca am mare noroc ca fatza nu ma tradeaza in ceea ce priveste varsta. Nu demult am fost intrebata daca sunt majora, fapt care nu poate decat sa ma bucure in contextu asta, desi... "oamenii mint mult in vremurile astea", cum zice tipa ce a strans 15 lalele in buchetul vietii.

Astfel, un sfat pe care i l-am dat ei si pe care il dau tuturor fetelor de varsta ei, este acela de a pretui varsta pe care o au, cu plusuri si minusuri, pentru ca, daca te dai mai mare cu cativa ani decat esti in realitate, vei primi responsabilitati mai mari, cu care poate nu te descurci inca, sau cu care nu vrei sa te descurci inca.  "pentru orice lucru sub soare este o vreme potrivita" cum scrie in Ecclesiast. Asa este!

Pam-pam! (*.*)