Prietenii
mei nu sunt multi ca numar. Poate zece, poate mai putini; nu ma intereseaza
atat cifrele exacte, cat calitatea lor de prieteni, asa cum o inteleg eu.
In primii ani de viata sociala, referindu-ma
aici la gradinita :) ,am avut in primul rand un ...sot si nu o "cea mai buna prietena"...
Precoce,nu? Mai apoi, in clasele primare, m-am gasit "sfasiata"
intr-o relatie de prietenie in... trei. Eu si celelalte doua fete nu reuseam sa
fim intotdeauna de acord, iar asta rezulta intr-o mai buna prietenie intre ele
doua, decat intre mine si oricare dintre ele. Astfel fiind situatia, nu puteam
sa inteleg conceptul de "cea mai buna prietena"- de care auzeam pe
toate coridoarele scolii si peste care dadeam in mai toate Oracolele pe care le
completam- puteam doar sa mi-l doresc.
Asa am
ajuns in gimnaziu, unde am avut parte de multe prietene bune, insa doar de una
exclusiva si, ca sa zic asa, cu titulatura de PRIMA "cea mai buna
prietena" a mea. WOW! Se numea Cristina. Ce fain era sa fii luat suta la
suta in considerare si sa fi si apreciata, imi ziceam si simteam. Din clasa a
IX-a Cristina s-a mutat la alt liceu, iar eu am ajuns intr-o clasa de artisti
cu personalitate si multa ironie, unde nu credeam ca am sa reusesc sa stabilesc
vreo relatie de dialog, darmite de prietenie, fie ea si de complezenta; in fine,
am avut si aici o a doua "cea mai buna prietena", foarte
draguta,foarte dependenta de mine si de sfaturile mele in chestiuni cu
precadere amoroase (Doamne ce bine ma simteam si ce importanta in momentele
alea) si de ale carei sfaturi in chestiuni amoroase- cu precadere, ma bucuram
la randu-mi. Pe scurt, ne bucuram una de sfaturile celeilalte, pana cand,
zelul si un soi de disperare/frustrare in amor, m-a facut sa-i sugerez destul
de evident, sa ocupe rolul de Cupidon pentru mine... Ce-a iesit a fost un fiasco total, cu obraji stacojii (ai mei), cu
multa rusine si multa bataie de joc (din partea celui "sagetat" de Cupidon). Ulterior acestui eveniment, am incercat sa dam uitarii patania, insa
relatia dintre noi nu a mai fost niciodata la fel, dimpotriva, s-a inrautatit
considerabil.
Dupa liceu
si patania cu fosta mea"cea mai buna prietena", am renuntat sa mai
cred in existenta unei astfel de personaj in viata mea; am avut si am prietene
BUNE ulterior episodului aceluia, si nu o data am fost tentata sa alunec din
nou in capcana folosirii celor 4 cuvinte (repetate atat de des in paragrafele
anterioare), insa mi-am dat seama ca mai bine mai multe, diferite si bune,
decat una singura. Inca consider asta, cu diferentele urmatoare:
- niciodata nu spune niciodata;
- realizez
scriind aceste randuri ca poate vina mea, in relatia cu prietena mea cea mai
buna (ultima), a fost cu mult mai mare decat am vrut sa recunosc fata de ea si
mai ales fata de mine insami. Imi cer cu ocazia asta scuze,chiar daca tardiv si
poate in van...
Prietenelor
mele bune actuale, le multumesc pentru ca exista si fac parte din viata mea!
Love u all!!! :*:*:*
