Eu când vreau să fluier, fluier

Iată o recenzie pe neve, total neavizată, dar care are cât de cât o bază.
Scriu acest post deoarece îmi place titlul filmului. Scriu despre el deoarece e un film românesc premiat de curând la Berlinada (şi sunt mândră de toate producţiile româneşti apreciate cu câte un premiu) şi mai demult la un festival de film din Sarajevo (pe vremea când scenariul ajunsese să fie adaptat).
Da, am citit într-o revistă despre film şi despre actorii principali; ulterior m-am uitat pe net la pozele din film şi am făcut puţină research cercetare pentru acest post (cum am fost sfătuită!). Ştiu vag şi povestea din film: el e deţinut într-un penitenciar pentru minori; aici, cu câteva zile înainte de eliberare, vine o studentă la Psihologie în practică. Cei doi se îndrăgostesc unu de altul, iar drama familiară a personajului masculin conduce la o situaţia tensionată care domină întregul film. Sau cel puţin aşa zice articolul din ELLE Martie 2010 :)

Actorii principali sunt foarte tineri:
EL- George Piştereanu (Silviu). Este student în primul an la Actorie şi are nouăsprezece ani. S-a documentat pentru acest rol citind interviuri cu puşcăriaşi, vorbind cu ei la filmări, observând atent comportamentul lor în mediul închis al închisorii şi fiind empatic.

EA:  Ada Condeescu (Ana). Are douăzeci şi unu de ani şi este absolventă de UNATC. La filmările pentru acest film a fost puţin intimidată de deţinuţii adevăraţi care erau aduşi pe platou încătuşaţi şi însoţiţi de gardieni. Însă până la urmă atmosfera s-a destins şi Ada s-a obişnuit cu mediul de lucru. 

Mie îmi pare a fii un film incitant, mai ales daca mă raportez la titlul lui. E vorba de o înfruntare a cuiva sau a unei situaţii! E vorba de afirmarea voinţei proprii şi mai ales de impunerea ei şi în faţa celorlalţi. Chiar dacă înfrunţi pe cineva pe motiv că tu vrei să ...fluieri :) Adică poate că motivaţia e banală, dar e dorinţa ta. 
Şi e bine să îţi urmezi dorinţele!
Vă invit să vedeţi un film promiţător a ajunge următorul "4,3,2.."

ENJOY!

De la mine pentru tine

Prima mea iubire este MAMA mea. Mâine este 8 Martie şi într-un mod bizar, ţin să respect data asta pentru EA.  Nu mi se pare a avea caracter de sărbătoare comunistă, nici iz desuet. Aşadar, consider că orgoliul mamelor noastre trebuie gâdilat sincer măcar într-o zi din cele 365 :) În acest sens, m-am gândit să postez următorul citat din Biblie, deoarece îmi pare potrivit pentru cele care ne dau viaţă, ne cresc şi sfătuiesc, ne suportă şi ne acoperă prostioarele şi ne ajută să creştem MARI (din toate punctele de vedere)!


“Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mânie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul sau nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.”(Corinteni,13,4-7). 

F**king Valentine's Day! (fără sfinţi implicaţi!)

...titlul e destul de sugestiv şi cred că nu am să fiu prea explicită aici, în continuare. Am să dau probabil câteva exemple concludente.
Sărbătorim dragostea pe 14 Februarie. Cum? Bărbaţii vor purta în mâini, cu oarecare stânjeneală şi nepricepere, buchete de flori şi punguliţe de cadou; pentru soţiile, amantele şi altele, ei vor fii pentru o zi altfel.
Sigur că aparenţele înşeală şi mulţi sunt sinceri în intenţii, însă de ce ne limităm la o zi? De ce suntem comerciali şi conformişti spiritului de turmă?

Hai ne iubim zilnic, nu la fel, nu egal, ci sincer! E mai sănătos zic! Şi mai frumos! Fără pluş, trandafiri roşii şi mulţi pupici!

P.S: Sau dacă tot vreţi şi ţineţi la ăst obicei, staţi până de popularul Dragobete (24 Februarie) şi într-o săptămână jumate poate luaţi o duzină de ghiocei şi un bilet la piesa aia super de teatru!

EMPATIA

Aş putea să încep cu definiţia din DEX a acestui cuvânt, dar de data asta nu am s-o fac. Pentru că empatia mi se pare a fi ceva prea intim şi prea personal pentru a o încadra (doar) într-o carte pe care toţi o folosesc la nevoie. Definiţia standard a empatiei se poate găsi cu uşurinţă. Pentru mine, empatia e ceva ce trebuie să existe în dotările de bază ale omului. Şi există; însă la fiecare în doze diferite!
Empatia este sentimentul ce te poate copleşi atunci când vezi o mamă care cade la pământ după ce i s-a dat vestea că fiul ei a suferit un accident, deşi nu eşti mamă. E acel sentiment care te poate cuprinde atunci când mamă fiind, înţelegi pe deplin şi simţi poate inexplicabil de clar, toată durerea celei care a pierdut un fiu, deşi copilul tău e în viaţă.
Empatia este un dar până la urmă. Este un dar pentru că te poate ajuta să înţelegi la un moment dat o situaţie pe care, fără empatie, te-ai fi limitat să o respingi şi-atât. În cazul empatiei, comparaţia poate fii salvatoare; a fii soră sau fiică, te poate ajuta să înţelegi durerea unei femei care a pierdut un om drag, pentru că o pierdere umană e tristă şi gravă oricum şi a oricui e ea. A fii un frate mai mare care a avut responsabilitatea de a avea mereu grijă de fratele mai mic, te ajută să înţelegi de ce sentimentele şi răspunderea unui tată sunt rănite atunci când copilul său a ales să nu respecte persoana părintelui său, după ce va fi crescut.
Mi s-a întâmplat în ultima perioadă- cu precădere, să fiu empatică mai ales cu cei care sufereau din varii motive. Am avut această predispoziţie pentru că am avut la rândul meu suferinţe nu demult, dar şi din pricina sarbătorilor ce au trecut, am simţit nevoia de a avea răbdare şi de a-l  înţelege pe unul pe care de obicei l-aş fi salutat şi întrebat retoric "Ce mai faci?", primind totuşi un răspuns pe care eu nu aveam răbdare/ dispoziţie să-l aud. Am reţinut răspunsul şi am încercat să-l ascult pe celălalt confesându-se sau pur şi simplu vorbind.
Consider că empatia este ceva prea preţios pentru ca omul să nu îl folosească în relaţia sa cu semenii săi. Omul nu foloseşte multe dintre dotările intrinseci cu care a fost înzestrat, pentru o mai bună înţelegere a celor din jurul său; faptul că eu mă refer aici şi acum la empatie, nu constituie o noutate în lume. Până la urmă, omul nici măcar nu-şi foloseşte creierul întreg! Şi-atunci? De ce ar folosi empatia sau răbdarea sau compasiunea sau blândeţea??
Aleg să dau un răspuns tâmp şi folosit adesea de copii, acestei întrebări: DE CE NU? De ce să nu fim blânzi şi răbdători şi miloşi şi empatici? Dacă tot deţinem ceva (pentru că deţinem- chiar şi dacă doar puterea de a acţiona empatic/ blând, dacă nu blândeţea sau empatia în sine), de ce să nu îl folosim?

Vreau să fiu în continuare empatică şi vreau să renunţ la a-mi mai consuma neuronii, în loc să aştept şi să gândesc o situaţie în cele 10 secunde cât mi-ar fi luat să mă enervez, să-mi sară ţandăra şi să adresez cele de "cuviinţă" celui ce mi-a greşit sau a cărui greşeală m-a afectat. Doamne ajută-mi!

Crăciunul la Ceteraşi

(nu, nu aşa arată familia Ceteraş, dar poza e edificatoare pentru zona noastră)

24 Decembrie seara
Mers la biserică şi ascultat mini- concertul de colinzi din Ajun. Întâlnire cu cunoscuţii şi urările de sezon(cu drag şi sinceritate). Prima oprire? Acasă pentru cina în familie sau începerea colindatului caselor prietenilor de familie :) Se povesteşte, se gustă din bucatele savuroase, se glumeşte, se invocă amintirile de acu câţiva ani, se colindă!!!
În general, la fiecare casă se zăboveşte în jur de 3,4 ore.

25, 26, 27 Decembrie (toată ziua)

Familia mea are vreo 4,5 familii- prietene de colindat de Crăciun plus alţi cunoscuţi ce se cer colindaţi. Toată această activitate se prelungeşte deci, pe parcursul celor 3 zile de sărbătoare :) se începe cu mersul la biserică (trei zile), iar după amiază se începe colindul şi se termină destul de târziu în noapte.
Tradiţia se menţine destul de bine, chiar dacă unii din membrii acestei găşti de cântăreţi nu mai există astăzi, sau chiar dacă motive bine întemeiate i-au depărtat de restul trupei.
Scriu despre ei aici pentru că mi se pare  minunat  faptul că, deşi în restul anului se întâlnesc între ei doar o dată sau de două ori, în fiecare an de sărbători se adună ca şi cum nu s-au mai văzut de două săptămâni şi reiau colindatul caselor ca şi cum e musai s-o facă, căci altfel nu se poate!... nu o iau ca pe obligaţie, însă dacă nu o desfăşoară an de an, nimic nu mai este la fel; nici măcar Crăciunul.

Crăciun Frumos şi luminos! An nou îmbelşugat!

Bărbaţii. Dandy, metrosexuali şi parasexuali

Dandy, Chic, pedant şi alte cuvinte de genul ăsta, descriu primul nene care s-a preocupat de felul în care arată  bărbatul (în special el). Subiectul mi se pare cu atât mai interesant cu cât am descoperit pe lângă Monsieur Brummel şi nişte anglofoni (şi nu numai) de renume, adepţi ai pedanterismului masculin precoce :)

Să începem cu începutul; domnul cu joben şi cu cizme înalte, cu pantaloni slim cu talie înaltă etc., se numeşte George Bryan Brummel (1778- 1840), însă a fost cunoscut în Anglia natală drept Beau Brummel, arbiter elegantiarum pentru moda masculină de la acea vreme din regatul britanic. Era născut în zodia Gemenilor şi a fost prieten cu George al IV-lea al Angliei.

Tot el e cel care a introdus purtarea costumului cu cravată pentru bărbatul modern (!) Iar pentru domnii la fel de pretenţioşi ca şi el într-ale pedanteriei- deşi era greu să îl egaleze cineva, trebuie spus că îşi lustruia (bine, nu el le lustruia) cizmele cu şampanie pentru a avea luciu şi că îi lua DOAR cinci ore ca să se îmbrace.

Ca el şi alţii: Barbey d' Aurevilly(1808- 1889) având ca ţară de origine Franţa; aceşti doi domni aparţin dandysmului. Oscar Wilde a fost şi el pedant şi preocupat de look-ul propriu, însă a fost reprezentant al clasicismului în ceea ce priveşte moda masculină, renunţând la extravaganţe şi accesorii multe şi zornăitoare.

Pentru vremurile mai recente, ne amintim of course de Mr. Beckham, cel ce se vrea a fi exponentul principal al metrosexualului (termen inventat în anii 2000 de jurnalistul Mark Simpson, se referă la bărbaţii care nu îşi definesc foarte clar orientarea sexuală, dar la care este evidentă înclinaţia pentru estetică, igienă şi nu în ultimul rând pentru modă).

Cu Brummel cred că mă pot obişnui, poate si pentru că mi-ar fi plăcut să trăiesc in vremurile sale de secol  XVIII- XIX. Pe Beckham sigur nu pot să-l trec cu vederea, pentru că e un tip mândru (a se înţelege frumos fizic şi destul de interesant şi ca stil vestimentar).

Însă de la dandyşti şi metrosexuali până la parasexuali e cale lungă. Adică băiatu' de mai jos vi se pare...domn sau posesor de sex- appeal???

Parasexualii sunt... greu de definit (cel puţin). Pasionaţi de chirurgia plastică fără a fi chirurgi, paroxişti fără a fi chiar dezaxaţi, multilateral dezvoltaţi că neh...doar aşa poţi să depăşeşti cifra de peste 1 milion de prieteni pe myspace, etc.

Doamne. Îmi amintesc când am citit prima dată definiţia cuvântului metrosexual şi când am văzut că David e pus ca etalon al acestui curent; nu ştiu ce m-a întristat mai tare: - că Beckham se duce cu "pluta" pe Tamisa şi că pierdem bunătate de bărbat?! Sau că pe când voi fi şi eu mare nu v-oi mai avea cu cine să fac copii, pentru că nu vor mai exista bărbaţi?! (vorbim de anul 2000 aici )

Suntem în 2009, pe capăt. Azi există Boy George şi Jeffrre Star (pink thing picture de mai sus) şi eu am 23 de lalele adunate-n bucheţelul vieţii. Bărbaţi? Dacă mai există? Da, însă foarte puţini şi în nenumărate forme şi combinaţii. Dacă mai vreau copii? ...cred că da, dar mă mai gândesc de ce!

Trei culori cunosc pe lume... şi culmea, sunt cele primare!

Bunica mea are 79 de anişori, (Sa-mi trăiască! ...Mulţumesc!) şi ţine cu Băsescu pentru 6 Decembrie. E înverşunată împotriva lui Mircea şi a celorlalţi nemernici, "că toţi îs porci". Din această pricină ea are dispute politice cu vecinii şi cunoştinţele care nu văd portocaliu în faţa ochilor. Plus de asta, aceiaşi vecini şi cunoscuţi, au ironizat-o azi când au văzut că arborează steagul pentru ziua de 1 Decembrie, luând-o în derâdere pentru naţionalismul ei desuet. Bunica mea nu trebuie compătimită; nu acesta e rolul acestei relatări! E perfect capabilă să pună la punct orice ins, indiferent de sex, orientare politică sau religioasă, astfel încât respectivul să regrete că a deschis gura. Ceea ce vreau eu să verific mâine - pornind de la o afirmaţie a bunicii mele, este numărul de drapele arborate la case şi blocuri. Ea zice: "Nimeni nu mai apreciază că, odată, românii s-au consolat cu gândul că v-or muri pentru ca alţii să trăiască liniştiţi şi feriţi de barbari.(...) Nu mai sunt mulţi ăia care apreciază ziua naţională şi însemnătatea ei."; zic că numărarea drapelelor e o modalitate destul de elocventă pentru a determina dacă (mai) există şi în ce măsură patriotismul la români. Pentru că, se ştie(!)- nu ne caracterizează sinceritatea sentimentelor prea mult; adică funcţionăm mai mult după spiritul de turmă şi dacă turma zice că nu e mişto să te arăţi patriot, atunci dă-l dracu' pe Viteazu' şi pe Cuza şi pe toţi ăştia care cică s-au sacrificat pentru ca noi să trăim azi într-o ţară. În turmă mă includ şi pe mine, de (prea)multe ori fiind banala oiţă albă pierdută printre cele câteva milioane la fel.
Lasă! Dacă tot suntem mâine liberi de la serviciu, şi dacă PRO TV-u'  împlineşte 13 ani de funcţionare, şi dacă tot fac paranghelie, mergem şi mâncăm bine, facem scandal, mizerie şi după aia merem acas'. Trăiască 1 Decembrie!

De data asta însă, nu mai! GATA! Drapelul deja s-a acomodat pe balconul MEU la temperatura zilei şi a nopţii (deja). S-a "călit", vorba aia! Mâine voi fi mândră că e ziua mea- încă o dată-n an, şi oricui zice tâmpenii despre ziua României, ferea! Vă îndemn să faceţi la fel, pentru că avem (şi) cu ce ne mândri, nu doar reversul- atât de cunoscut şi de promovat!

 ROMÂNIA, TE IUBESC!*

* dacă tot am pomenit de Pro Tv! ;)

Femeile şi votul

Doamnelor, am să încep prin a vă spune că Petre Roman s-a însurat a 2-a oară, cu cea care i-a fost amantă în decursul primei sale casătorii. Aşadar, e luat, e şi tată mai nou din nou, şi, cel mai important, nu candidează la Preşedenţie/ Preşedinţie (oricum e corect, am verificat http://dexonline.ro/search.php?lexemId=112642 ).

Date fiind aceste precizări, noi (femeile şi nu numai) cu cine votăm???
Adică: 1) principiul frumuseţii fizice s-a dus pe apa sâmbetei.

Apoi, 2) principiul nu- mărimea- contează, şi el s-a evaporat acum câteva săptămâni.

Urmând ca, 3) principiul bărbatului înstărit, cu multe maşini şi amator de choppere să fie şi el de-tronat şi uitat repede pentru faptele-i. (nu vreau să pun poza lui Tăriceanu aici)

4) Principiul omului cult, rasat, prins într-un post inferior în administraţia locală a capitalei: Marean,  Mariean, Marian Vanghelie.

Şi 5) principiul distincţiei- Principele adică, dusu-s-a!

Auăleu..., ce să fac? Pe cine să votez? Vadim, Băse', Geană, Antonescu, Potârcă, Iane, Oprescu, ăăă, ..., ăăă, şi ăialalţi ...

Who's Mr. ... President?

Sexul şi ciocolata. Care pe care?

Acum două sau trei zile, stăteam la masă şi mâncam o bucată de ciocolată cu lapte şi cocos (una din combinaţiile mele favorite). Savurând bucata de cioco', mi-am adus aminte cum unele femei fac comparaţie între plăcerea de a mânca ciocolată şi plăcerea de a face sex. Despre ăst tandem s-a vorbit mai ales în filme (foarte mult în filme), pe terase, în paturi şi în alte locuri mai bizare. Îl dezbat aici pentru că mi se pare interesant şi ofertant.


Aşadar, stând şi meditând,  eu una spun că ciocolata e bună şi binevenită în momente de genul Bridget Jones
( femeile ştiu ce-i aia ) şi nu numai. Iar sexul e bun şi el pentru multe alte motive, pe care consider că le dibuiţi. No.1 pe podiumul meu este, însă...?? Somnul ( nu, nu peştele!)
Continuând, mă gândesc la tipele care zic că ciocolata e mai bună decât sexul, sau la fel de bună. Aşa să fie?

                                                                    



Se prea poate, având în vedere felurile oamenilor şi personalităţile lor. Ce să zic? Fiecare cu ce-i place! Gusturile nu se discută! Dar vreau să am rezultate concrete în sensul ăsta, de asta vă rog pe voi, cei care îmi citiţi post-urile, să vă daţi cu părerea.

.... and eat Chocolate! ;)

                                                                    

Mihai Stan- pozaru' amator

Ar-ti-fi-cii!!!

 ( mă laud cu o vedere excelentă )...

....Ce artficii frumoase!

Stan Mihai e un amic de-al meu, care face poze foarte mândre, foarte inspirate, foarte ... fiecare cu povestea ei. Într-un cuvânt, pozele lui se prezintă singure, relatând fiecare povestea şi ajutându-ne să înţelegem de ce Mitză şi-a pus obiectivu' pe ele, şi mai ales, ce l-a determinat să declanşeze până la urmă şi "click"-ul (asta ca să vorbesc aşa, ca o neavizată ce sunt).
Deşi el (pozaru' adică), din fire fiind modest, cu mult bun- simţ şi  mare iubitor de limbă română
("Eu? Mare??" http://www.youtube.com/watch?v=Bl-0shHH0TY&feature=related - e doar o corelaţie de moment, însă are legătură cu înălţimea Dlui Stan şi cu hazul de situaţie;), nu vrea să mă lase să zic aici că e aproape profi  într-ale fotografiei, eu am zis-o şi am şi scris-o şi am şi "retractat-o" (3 în 1). Consider că are un simţ special pentru fotografie şi pentru frumos, de aceea îndrăznesc să-l apropii de granzii domeniului. Este părerea mea şi până una alta, nu am să mi-o schimb(sîc). Punct.
Aţi observat că scriu cu diacritice, nu-i aşa? Ehh, aceasta a fost condiţia lui Mitză pentru a mă lăsa să scriu despre el aici. :)

Am să postez alături câteva mo(n)stre de-ale sale şi nu am să mă abţin de la comentarii. Dimpotrivă :)

                                                  

Apus? ...Răsărit! ...Apus! ...Răsărit? ...

Uite toamna!

Uite toamna 2!

Omul şi muntele!

Panorama din M-ţii Rodnei (dacă nu mă înşel!)

Cărăruia...

                                                                    no comment.

Juma' de coroană de rege.

Iarna. În curând şi la şes.

În loc de bun rămas...