oana ceteraş

The Good Wife (TV series)

2011-12-05T20:32:00.001+02:00

Este noul meu serial preferat, devenit obsesie :) A aparut in 2009 si s-au creat pana in prezent trei sezoane (de aici obsesia de a vedea cat mai mult si a acapara toata povestea cat mai repede). Apartine genului dramatic si firul epic urmareste transformarea ce intervine in viata unei sotii de cariera, mama a doi copii si sotie de procuror ( "state's attorney") din Chicago, Statele Unite ale Americii, cand sotul ei este implicat in doua scandaluri de proportie: coruptie si scandal sexual.
Alicia Florrick (Julianna Margulies), personajul principal al serialului, si-a desavarsit formatiunea profesionala in domeniul Dreptului, la Universitatea din Georgetown in urma cu treisprezece ani; nu a practicat prea mult deoarece a devenit sotia lui Peter Florrick (Chris Noth- Mr Big din "Sex and the City"), procuror in orasul Chicago si mama dedicata. Insa, dupa cinsprezece ani de casatorie, dupa ce sotul sau este inchis, in urma acuzarii de coruptie in servici si implicarea intr-un imens scandal sexual si ea ramane responsabila de cei doi copii si de cheltuielile casei, se hotaraste sa se alature unui vechi coleg de facultate, Will Gardner (Josh Charles) care detine o firma prestigioasa de avocatura din Chicago si sa redevina avocat.
Reintoarcerea in lumea publica si confruntarea zilnica cu criminali, politicieni dispusi la orice pentru a-si realiza scopurile, o face sa isi schimbe perspectiva pe care o avea despre propriul rol in viata si sa isi doreasca sa devina un avocat excelent si mai ales, sa devina o femeie independeta de sotul sau. Povestea ei ii face pe unii spectatori sa o condamne ca nu stie sa ierte (calcatul stramb si repetat al sotului) si ca devine prea libertina in urma angajarii la studioul de avocatura- vezi flirtul cu Will, seful ei.

Eu una, am tendinta sa o justific pe Alicia si pot afirma chiar ca ii inteleg motivele si comportamentul ulterior dezamagirii si umilirii suferite, insa am ajuns de-abia la episodul 7 al seriei nr.2. Nu pot sa imi formez o imagine completa inca, insa cert e ca serialul este unul captivant, foarte bine realizat si coordonat. Actorii sunt de prima mana, de la cei principali pana la cei din rolurile secundare. Povestea este antrenanta la fiecare nou episod si asta atarna greu, insa nu pot sa zic ca morala de la sfarsitul unui episod e asemanatoare unui episod din "Grey's Anatomy" de exemplu, insa vorbim de registre, domenii de activitate diferite si interpretari diferite (ale regizorilor si realizatorilor). Mai adaug ca Julianna Marguiles este castigatoarea unui premiu Emmy pentru rolul sau in aceasta serie si ca serialul este unul dintre cele mai apreciate productii recente de gen.

DE VAZUT online aici!!!www.one-tvshows.eu/the-good-wife

Viata e ceea ce se intampla in timp ce noi facem planuri

2011-08-31T00:56:00.001+03:00

Daca stam si ne reamintim ultima saptamana sau- daca suntem norocosi- ultima luna din viata noastra, si pe langa asta, daca avem si dispozitia necesara "recapitulatorie" sau pur si simplu, simtim nevoia sa valorizam ceva sau pe cineva din viata noastra, atunci poate ajungem si la concluzia care da titlul acestui post. Eu una "patesc" asta de vreo cateva ori pe an si multumesc Providentei pentru asta, desi, din pacate de prea multe ori constientizez ce noroc am pentru sanatatea mea si a celor dragi mie de-abia atunci cand am fost aproape de un pericol de sanatate sau orice alt fel de pericol/ problema care putea sa se termine mai rau decat s-a terminat. Suntem setati sa realizam binele de care ne bucuram si avem parte de-abia atunci cand vedem ca altii, de langa noi, nu sunt asa de norocosi...doar prin comparatie cu raul lor, prea rar pentru binele nostru si-atat.

Exista pledoarii scrise si cuvinte mai bine potrivite de altii, care se pricep mai bine decat mine sa le spuna in situatii de genul celei descrise mai sus, insa particularizez aici, incercand sa realizez, inca o data si cat mai bine cu putinta, ce bine e cand exista liniste in jurul tau, cand savurezi o piesa buna intr-o atmosfera de liniste, cand faci ceva nebunesc. Ce bine e atunci cand te astepti la vesti relativ optimiste si primesti vesti excelente. Ce bine e cand o fapta buna de-a ta are efect indelungat si e folositoare celui/celor pe care ai vrut sa-l/i ajuti.
Ce bine e cand, atunci cand programul si orarele raman in urma si traiesti un moment de relaxaretotal neprogramt si nepermis sau cand reusesti sa te "plictisesti" chiar in toiul multimii de treburi casnice :)
In orice lucru e un dram de bine, chiar daca infim. La fel cum exista raul, care ne ajuta sa pretuim binele (tot prin comparatie), insa depinde doar de noi sa avem ochi de vazut, urechi de auzit si minte de realizat tot ceea ce ni se intampla noua sau altora din proxima apropiere: bun sau rau.

Am sa adaug la final un link catre o piesa prea melodramatica pentru acest post, dar care e chintesenta starii de bine prin ritmul, versurile si cantul ei...

Zile linistite si savurate din plin va doresc :)

Ciocoflenderu'

2011-08-19T21:17:00.000+03:00

Nascut la 27 ianuarie 1936, in Cluj, Florin Piersic este unul dintre cei mai iubiti actori romani contemporani, cu o filmografie remarcabila si extrem de cuprinzatoare, dintre care rolurile lui Margelatu' si a lui Pintea Viteazul sunt doua dinte cele mai iubite interpretari ale sale.

Om deosebit de talentat, cu un umor contagios si un dar oratoric cum rar intalnesti, Piersic reuseste sa aiba admiratori si fani din toate categoriile sociale si de toate varstele- asta din pricina sinceritatii si a daruirii cu care iti spune un banc mai deocheat sau, dimpotriva, iti povesteste o intamplare induiosatoare sau recita o poezie de Arghezi.

Am vizionat in ultimele doua zile, cam tot ce am gasit pe youtube despre el: emisiuni, gale, baluri, momente cu bancuri s.a.m.d. Tot ce am vazut m-a facut sa vreau sa ascult si mai mult din ceea ce are de impartasit si de povestit: cum ziceau alti romani care il admira, as fii putut sta pana dimineata sa ascult povestile lui Florin, pentru ca sunt captivante, foarte amuzante si aducatoare de foarte buna dispozitie.

Cele mai frumoase clipuri pe care le-am urmarit online au fost cele trei parti ale Galei "10 pentru Romania- Transilvania" (gala ce a premiat oameni politici, de afaceri, artisti si cantareti clasici si de muzica populara originari din Transilvania), ce a avut loc in Decembrie 2010 la Teatrul National "Lucian Blaga" din Cluj Napoca.

Vi le atasez aici, in ordine:

Partea 1

Partea a 2-a

Partea a 3-a

Poate pasiunea mea pentru actorul Florin Piersic, astazi in varsta de saptezeci si cinci de ani, ar fii mai greu de inteles de cei de varsta mea, insa daca inca nu il cunoasteti pe omul si actorul Florin Piersic, chiar si 10 minute dintr-unul din aceste trei clipuri va pot demonstra cat de placut e sentimentul de a vedea si asculta un om atat de talentat si neschimbat de traiul in capitala si de faima; e acelasi ardelean, vorbeste in dulcele grai clujean oriunde ar fii si e mereu mandru de radacinile sale, de parintii sai, de oamenii pe care i-a intalnit si nu in ultimul rand, de faptul ca e roman.

Scriu despre el astazi si aici, deoarece nu vreau sa ajunga si el "printre stele", cum singur spune despre cei dragi lui care au disparut dintre noi, si abia apoi sa ma apuc sa laud aptitudinile actorului si calitatile omului ce a fost. Asta ar fii deja desuet si in plus, mi-ar suna a ipocrizie. Vreau sa evit asadar aceasta situatie cliseistica deja in Romania si in lume, si sa pot sa spun si sa promovez gigantii artisti pe care Romania ii are- indiscutabil, cata vreme ei sunt inca contemporani cu noi!

Crazy, Stupid, Love

2011-08-09T23:18:00.000+03:00

O alta comedie romantica reusita, productie 2011! In rolurile principale, actori tineri si deja realizati profesional si actori mai varstnici realizati profesional; in ordinea importantei si aparitiei acestia sunt: Steve Carell, Julianne Moore, Ryan Gosling, Emma Stone.

Carell este deja celebru prin felul sau de a juca in comedii, vezi "Virgin la 40 de ani", "Get smart"etc. Julianne Moore nu e nici ea noua intr-ale comediilor, vezi "The big Lebowski", "The kids are all right", insa ne putem referi la ea ca fiind o actrita mai complexa si mai completa, din punct de vedere al filmografiei ei.

Ryan Gosling este si el un actor "umblat" prin mai multe genuri de filme, in special genul romantic/ dragoste- genial in "The Notebook" si "Blue Valentine"(drama), despre acesta din urma am scris in anteriorul meu post aici, pe blog. Se pare ca este perfect potrivit si comediilor romantice smart, gen "Crazy, Stupid, Love". Emma Stone face parte, alaturi de Gosling, din trupa noua de actori talentati si cu picioarele pe pamant( deocamdata) a Hollywood-ului. Ea s.a facut remarcata prin intermediul unei alte comedii romantice smart (am sa prescurtez CRS)- "Easy A"(2010), astfel incat in filmul de fata nu face decat sa-si reconsfirme valoarea de actrita versatila.

Trailerul e absolut fabulos si promite un film de nota 10, iar concluzia, dupa vizioanrea lui astazi, este una foarte placuta. Din partea mea are nota 12 :)

Un dandy pedant si cuceritor, un sot inselat si dat afara din casa, un adolescent indragostit, o tanara cu asteptari de la viata si oamenii de langa ea. Un film care se construieste incet si care explodeaza absolut magnific in punctul culminant, surprinzand spectatorii. Nu e un film previzibil, tocmai de aceea e placut si interesant, iar finalul e educativ.

Ma abtin cu greu de la detalii, asa ca, pentru o dupa-masa linistita si cu chef de glume bune, vizionati "Crazy, stupid, love".

Blue Valentine

2011-06-22T12:58:00.002+03:00

Pe fundal se aude sunetul unei mici chitari. E chitara lui Dean care ii dedica Cynthiei prima balada inainte de a se indragosti, a se casatori, a avea un copil si mai apoi o viata care nu va mai semana prea mult cu inceputul relatiei lor. Toata povestea asta face parte fintr-un film recent, incadrat la categoria "film romantic, de dragoste, drama"; se numeste "Blue Valentine".

Au trecut 5 minute de cand piesa cantata la mica chitara a inchis filmul intr-un mod neasteptat si trist. Treuie sa stiti despre mine ca nu suport "sad-end"-igurile la un film. Oricare ar fi el. Consider ca atata vreme cat i-am acordat 2 ore sau o ora si jumatate din viata mea, merit sa am un sfarsit vesel sau cel putin apropiat de veselie, multumire, implinire si alte sentimente de genul asta.
Blue Valentine nu e unul dintre filmele cu happy-ending pe care le-am vazut pana acum. Are un final trist si neasteptat; te lasa pe ganduri si te face sa iti doresti sa nu ajungi asa si tu. Eu cel putin asta am simtit de la jumatatea filmului incolo. Nu am sa descriu sau povestesc filmul, ci am sa va spun ca barbati ca Dean nu se mai fabrica, ca femei ca Cynthia sunt atat de multe, ca povestea lor e atat de comuna si ca iubirea initiala s-a evaporat in mai putin de zece ani de la inceputul ei. Cauza tuturor problemelor intr-un cuplu care se iubea odata??? Si rutina, si stressul, si lipsurile, si lipsa de minte, si uitarea, si.... nu pot si nu vreau sa generalizez. Vreau doar sa spun ca merita "pierduta" o ora si jumatate pentru vizionarea povestei asteia, deoarece banalitatea si repetivitatea povestii ei o face respingatoare, atragatoare si adevarata in acelasi timp.

In rolurile principale: Dean (Ryan Gosling- "The Notebook"), Cynthia (Michelle Williams- "Brokeback Mountain")

Vizionare placuta.

Olivia Palermo si comeback-ul meu in blogosfera :)

2011-06-08T22:28:00.031+03:00

Dupa trei luni de pauza ne-voita, am zis ca e cazul sa mai scriu ceva aici pentru ca intamplator am si ce (sa scriu); in alta ordine de idei, mai precizez ca in curand, din cauza lipsei de timp si a inutilitatii "posedarii" a doua blogguri (http://www.matusicasboutique.blogspot.com/ & blogul de fata), am hotarat sa renunt la primul si sa raman concentrata doar pe acest blog- care va cuprinde tot ceea ce am publicat in blogul http://www.matusicasboutique.blogspot.com/ si , evident, tot ceea ce am scris in blogul de fata. Noutatile fiind date, am sa trec la subiect :)

Sunt sigura ca ati auzit prin intermediul mass-media sau poate chiar ati urmarit serialele- reality de genul: The City sau/si The Hills, difuzate de MTV; in cadrul acestora, fete si baieti cu pozitii sociale de invidiat sau nu, pasionati de moda, iubire si alte luxuri materiale isi duceau traiul :P in fata camerelor de filmat, asigurandu-si notorietatea pe continentul american, dar nu numai. Cateva exemple: Whitney Port, Lauren Conrad, Heidi Montag (care a reusit sa isi faca nu mai mult si nici mai putin de 10 operatii estetice), Spencer Pratt (sotul fetei prezentate anterior), Stephanie Pratt (sora si cumnata anteriorilor- dupa cum vedeti nepotismul inca se tine bine) si nu in cele din urma Olivia Palermo.

Aceasta din urma este cunoscuta ca socialite, it girl si reality star, evident; stilul ei vestimentar si gustul de cele mai multe ori impecabil pe care il manifesta in alegerea tinutelor proprii mi-au atras atentia, pentru ca talentul ei actoricesc nu prea exista si consider ca asta nue nici o pierdere, atat vreme cat femeia e atat de priceputa la capitolul moda.
Nascuta in 28 februarie 1986, an binecuvantat (cum altfel, daca e acelasi cu propriul an de nastere) cu multe femei frumoase si realizate din punct de vedere profesional, personal, sentimental etc., Olivia are origini italiene din partea tatalui sau si o pozitie sociala si financiara care ii permite sa nu fie obligata sa intre in campul muncii. De altfel, munca ei este aceea pe care multe fete pasionate de moda si de calatorii si de notorietate obtinuta usor o viseaza; mai exact, faptul ca a devenit cunoscuta lumii modei internationale si intregii lumi mirene dupa aparitia ei in "The City", a ajutat-o sa devina imaginea unor branduri de moda internationala MANGO, Tibi si Hogan, si nu in ultimul rand, a ajutat-o sa lege prietenii cu cei mai importanti creatori de moda din lumea intreaga- Marc Jacobs este doar unul dintre cunoscutii ei. E totusi placut sa constat ca printre preocuparile ei se numara si participarea la fundatia Friends Committee of New Yorkers For Children si ca face parte din comitetul "Operation Smile"- o organizatie non- profit care ajuta la operarea copiilor cu probleme la buze (despicate) sau cu cerul gurii despicat.

Inchei citand-o: "I'm constantly looking at blogs and how people on the street are putting things together to get ideas". Nice girl!

Katie Melua, Radu Paraschivescu

2011-03-12T01:07:00.000+02:00

Pe ritmurile muzicii lui Melua ma simt relaxata, inteleasa si complet visatoare. Radu Paraschivescu este un scriitor roman contemporan de nota 16+, care gandeste exact in stilul meu si pe care citindu-l ma auto- incurajez sa cred (inca) ca Romania chiar are intelectuali, poeti si oameni destepti si ca totul nu e doar o scuza a noastra fata de atacurile outsider-ilor.
Astfel, in ordinea din titlu, am sa insir motivele pentru care ii admir si pentru care consider ca oricine ar trebui sa cunoasca parcursul lor artistic si realizarile lor, si de ce nu, sa-i admire la randul lor.

Katie Melua este o cantautoare si muziciana de origine georgiana care traieste in prezent in Marea Britanie. S-a nascut in 16 septembrie 1984 in Kutaisi, Georgia. Are la activ trei albume lansate: "Call of the search"(2003), "Piece by piece"(2005) si "The House" (2010)- toate de succes, mai ales ultimul care a avut parte de o promovare mai sustinuta, avand in vedere ca albumele recente si talentul de compozitor al artistei a facut valuri in industria muzicala internationala- si pe buna dreptate. Are o chitara acustica de care nu se desparte niciodata si abordeaza genuri muzicale nu prea comerciale- Blues si Jazz, ci mai degraba exclusiviste, vocea ei extraordinar de calda si perfect adaptabila acestor doua genuri, au conscrat-o si i-au castigat notorietatea mondiala.
Adaug aici, ca mostra pentru cei care ar dori sa gaseasca cateva motive sa o admire sau poate chiar sa o placa (pe ea/ muzica ei), una dintre piesele mele preferate: "Just like heaven".

Radu Paraschivescu este un scriitor, traducator si jurnalist roman nascut in 14 August (!!!) 1960 in Bucuresti. Faptul ca este nascut in aceiasi zi cu mine l-am descoperit dupa ce i-am citit cartea delicios de amuzanta, tragi- comica- "Ghidul nesimtitului" (proza scurta, 2006), asadar pot sa fiu acuzata de subiectivism de-abia de acolo incolo :) Am citit dupa aceea numeroase articole in ziare culturale precum "Dilema Veche", articole care mi-au confirmat de fiecare data faptul ca Paraschivescu este un om de valoare, care isi urmeaza calea si convingerile, un om care condamna imoralitatea din jurul sau, insa gaseste modalitatea cea mai putin directa de a o face; trebuie sa vezi dincolo de "bunavointa" afisata pentru a da fata-n fata cu reala parere a autorului.

Apoi, in 2009 am intalnit si partea romantica, la fel de virtuoasa a autorului, in romanul "Cu inima smulsa din piept"(2008), o opera de arta, daca ma intrebati pe mine: o poveste de dragoste care incepe neasteptat, cu tensiunea de rigoare, cu pasiune bine- masurata, cu iubire suficienta, dar cu final trist, insa bine construit si argumentat, astfel incat nici macar eu (sustinatoare INRAITA a happy- endingurilor!) nu am simti tristetea, ci argumentarea perfect adaptata personajelor si contextelor in care traiau.

Va recomand ambele carti mai sus prezentate, dar si celelalte scrieri ale dansului:

Efemeriada (Libra, 2000), Balul fantomelor (RAO, 2000) (reeditare Humanitas, 2009), Bazar bizar (Maşina de Scris, 2004, reeditare Humanitas, 2007), Fanionul roşu (Humanitas, 2005), Ghidul nesimţitului (Humanitas, 2006), Fie-ne tranziţia uşoară - perle româneşti (Humanitas, 2006), Mi-e rău la cap, mă doare mintea - noi perle de tranziţie (Humanitas, 2007), Cu inima smulsă din piept(Humanitas, 2008), Dintre sute de clişee (Humanitas, 2009).

"RADU PARASCHIVESCU s-a născut în 1960, la Bucureşti, şi a copilărit la Lugoj, unde a fost victima unui regim sever, pe bază de ciocolată de casă, peştişori de zahăr candel şi tort doboş. El s-a deprins astfel cu ideea că viaţa e dulce şi trebuie ronţăită lacom. (...) Se pierde în reverii când ascultă David Gilmour, tresare când aude „Monica Bellucci“ şi l-a văzut de douăsprezece ori, student fiind, pe Richard Dreyfuss în Adio, dar rămân cu tine. Pierde patru ore pe zi în faţa televizorului, ca un zevzec. Abstinent, dar cafegiu. Ironic, dar sentimental. Harnic, dar jucăuş. O aprigă mustaţă îi maschează bine tandreţea. Se teme de avioane chiar şi când îi fac daruri. Prezidează peste trei motani mizantropi şi-i înţelege din ce în ce mai bine." - aceasta este descrierea cea mai potrivita omului si artistului R. Paraschivescu disponibila pe pagina editurii Humanitas.

Comedii romantice mai mult decat amuzante :)

2011-03-01T04:08:00.002+02:00

Am vazut de curand doua comedii romantice foarte realiste, fara acel nelipsit adaos hollywood-ian de majorete, jucatori de fotbal, "the prom night" si drame de la capul la coada filmelor de genu asta. In ordinea urmatoare, am vazut "Easy A", povestea unei fete inteligente care (totusi) vrea sa fie bine vazuta in scoala pe care o ferecventeaza, asa ca inventeaza o MICA minciuna in ceea ce priveste virginitatea ei..."pierduta". Povestea minciunicii degenereaza destul de urat, insa, pana la urma, dragostea invinge si adevarul iese la iveala, TOATA povestea asta se desfasoara, insa, in modul cel mai realist si natural cu putinta, fara scenariile tipice. Atasez trailerul aici si va mai spun ca distributia e una de exceptie pentru comedia romantica excelenta "Easy A": Stanley Tucci, Emma Stone, Amanda Byrnes, Lisa Kudrow etc.

A doua comedie se numeste "No strings attached" si il are in rolul principal masculin pe Ashton Kutcher :)) Asta spune destul de multe, nu? Alaturi de el joaca Natalie Portman, proaspata premiata cu un Oscar pentru faptul ca e o actrita atat de completa, potrivita pentru aproape orice rol pe care a acceptat sa-l joace in cariera ei! Comedie romantica la fel de realista ca si prima prezentata, vorbeste despre eternul subiect al iubirii si nepotrivirea acestui sentiment intr-o relatie bazata- initial, doar pe sex. Replici foarte smart si funny, unele foarte... neasteptate, dar foarte funny. Iubirea intervine si in povestea de fata, insa intr-un mod insolit, captivant, caracteristica care da filmului acel "ceva special". Vi-l recomand cu toata inima, asa cum v-am mai recomandat la sfarsitul anului trecut si "Amor la distanta"- alta comedie romantica extrem de reusita si amuzanta (nu intamplator sunt fata, nu-i asa??).

VIZIONARE FOARTEEEEEEEEEE PLACUTA!!!

Ho gia firmato!

2011-01-30T18:44:00.000+02:00

Sunt in Italia de sapte luni deja si avand in vedere ca am un anturaj total ...romanesc, limba poporului frate vitreg imi vine inca greu sa o deprind; oricum ma descurc sa inteleg daca mi se vorbeste in italiana, reusesc chiar sa si raspund- in propozitii scurte.Evit sa vorbesc sau sa zic ceva daca nu sunt sigura ca asa se zice, daca nu sunt sigura ca asa e corect gramatical etc.

Prima persoana cu care am avut de-a face in ceea ce priveste exercitul limbii italiene, a fost una dintre vanzatoarele de la forno (brutarie); doua dintre ele sunt dragute si serviabile, insa mai intai am intalnit-o pe aia mica si rea. Expeditiva si acra, donsoara a fost prima care m-a descurajat in avantul meu de invatare "a la Ceteras" limba italiana. Asta a fost acum 6 luni si de atunci o intalnesc relativ des, ca deh, painea cea de toate zilele e necesara, insa deja stie ce vreau si eu la fel, asa ca am trecut de faza cererii foarte formal a unei paini :)
In drumul meu spre casa, trec in fiecare zi pe la faimoasele galerii Ufizzi, unde, in fiecare zi kitsh-ul si frumosul se amesteca inevitabil. Astfel, intr-o buna zi, sunt acostata la intrarea in incinta acestor galerii, de un voluntar care imi cere in italiana, engleza, respectiv franceza- probabil, sa semnez impotriva drogurilor. Am refuzat vreo saptamana, doua, dupa care am zis sa mai sterg din indarjirea asta impotriva femeii poliglote. Pe langa ca am fost rugata frumos sa mai dau cel putin 10 euro pe langa iscalitura mult pretuita :)), am vrut sa imi mai exersaz si eu italiana, dar cuvintele au iesit in engleza.
Acum doua zile, alta donsoara, cu aceiasi rugaminte de a semna impotriva drogurilor, m-a acostat in alta parte a orasului; am decis sa ii raspund in italiana ca AM SEMNAT DEJA. Mi-a multumit si m-a lasat sa-mi vad de drum. La nici 10 minute de prima donsoara, DIN NOU la Galeriile Ufizzi, alta donsoara ma roaga IAR sa semnez. I-am raspuns acelasi lucru ca celei dinaintea ei si am realizat in momentul ala ca a fost prima data cand am reusit sa fiu spontana in italiana. Nu am mai masurat atata inainte sa vorbesc, ci am gandit si am vorbit. Stiu ca nu am zis nu stiu ce fraza, dar avand in vedere inceputurile intr-ale italienei si mai ales contextele(brutarie, voluntariat stradal de ex.) in care am fost nevoita sa comunic, indiferent daca am vrut sau nu, sunt mandra ca am spart gheata.

2010 a trecut, urmeaza 2012 :)

2011-01-18T04:48:00.000+02:00

Un nou an si un alt nou an incheiat :)
Am avut un an implinit si in mare parte asa cum mi l-am dorit si inchipuit in toti anii dinaintea anului despre care vorbesc. Am trait sentimente atat de minunate si totodata atat de comune incat nu pot sa zic care dintre ele m-au uimit mai mult; uneori banalitatea are atatea nuante minunate si, la fel, extraordinarul are atata banal in el! Stiu ca pare un paradox ce tocmai am scris, insa, deh, viata e plina de ele, altfel nu ar mai exista cuvantul asta :))
Am "suferit" o stramutare fizica si m-am adaptat cat de cat la alta limba si alte valori culturale, la alta civilizatie, la alte cutume, la alte ...multe. Am pus bazele unui "tango" de durata, sper. Am dus dorul si m-am bucurat de ce aveam. Am regretat anumite decizii si actiuni, dar am realizat ca fara ele nu as fii ajuns unde sunt si nu as fii facut ce am facut. in cateva cuvinte, m-am realizat pe plan personal si astept sa ma realizez si pe plan profesional.
Cu asta am facut trecerea la viitor si la planurile de lunga sau scurta durata. In ceea ce priveste planurile de scurta durata, vreau o bicicleta cu cos de nuiele, un Ipad si sanatate pentru toti cei dragi mie. Pentru ceea ce se numeste plan de durata ... vreau sanatatae pentru toti dragi mie, o casa mai mare si ...implinirea altor vise care inca sunt in faza de trecere de la statutul de VIS la cel de REALITATE DORITA:) asa ca am sa le numesc mai incolo.

Va doresc un an nou INTOCMAI cum vi-l imaginati si doriti!

PLIC-TI-SEA-LA

2010-12-22T01:28:00.000+02:00

E asa de frumoasa, de folositoare, de bine-primita, de savurata in viata unui om. Eu cred asta cu tarie, pentru ca ma bucur de plictiseala de fiecare data cand apare in viata mea si de multe ori s-ar putea spune ca o "intalnesc" cand e mai rau cu putinta- din pricina contextului. Mai exact, in fiecare sambata, cand aveam de curatat intreaga casa parinteasca (3 camere, 2 holuri, 1 bucatarie, o baie si o camara), ma apucam de coada aspiratorului si incepeam sa aspir, sa sterg praful, s.am.d. :) Insa, cand eram in toiul actiunii, chiar atunci(!) era cel mai fain sa ma "plictisesc" citind o revista de moda, uitandu-ma la un film sau la o reclama faina. Era de-a dreptul sadic sa stiu ca mai am atatea de facut si totusi sa stau... pur si simplu :)
Am cu cateva ani in plus acum, insa senzatia e aceiasi si la fel de intensa, uneori reusesc sa ma plictisesc si la munca, chiar daca nu-mi vad capul de treaba. Cred ca reteta succesului in ceea ce priveste REUSITA unei plictiseli 100% adevarate, este aceea de a reusi sa te desprinzi de sarcinile numeroase si urgente si sa iti activezi "pilotul automat"- in ideea de a continua sa muncesti, insa de a reusi (si) sa faci niste recapitulari a unor momente frumoase traite de curand in liniste si relaxare totala.
In engleza exista un termen care defineste timpul liber pe care fiecare si-l ocupa cum considera mai bine de cuviinta pentru el; mai exact, [leisure time] e acea perioada din zi/ saptamana/ luna, cand reusesti sa stai si sa te relaxezi cum vrei. Eu una reusesc sa stau si sa ma uit la banalul dulap din fata mea chiar si jumatate de ora. Fara incetare. Ideea de baza e aceea ca stau si nu fac nimic, pur si simplu ma uit "prin" acel dulap, deruland in mintea mea imagini si persoane, sarcini de munca, sentimente, amintiri. Bineinteles ca exista, nu in ultimul rand insa, necesitatea de a inceta sa privesc dulapul cu pricina pentru ca stomacul propriu isi CERE drepturile cu incapatanare :))
Reusiti sa faceti si voi asta? Daca nu ati mai incercat pana acum, va recomand cu caldura (mai ales in acest anotimp, si nu numai) sa incercati sa va destindeti astfel. Eu nu ma consider o ciudata pentru faptul ca imi reuseste fara prea mare efort; dimpotriva, ma consider o norocoasa pentru ca reusesc sa ma deconectez aproape in orice moment am nevoie. Probabil ca nu e doar plictiseala in tot ceea ce am descris aici; defapt sunt sigura de asta, insa vreau sa numesc starea asta mixta si complexa: PLIC.TI.SEA.LA

"Maya, statuie!"

2010-11-17T06:05:00.012+02:00

hahahahaha :))Stiu ca titlul nu va spune prea multe si ca onomatopeele de mai sus nu ajuta prea mult la clarificarea situatiei sau a postului de fata, insa am de gand sa fac lumina in cele ce urmeaza, doar ca aveam nevoie sa incep in modul acesta :)
Asadar, nu stiu cum se face ca ultimele postari de pe acest blog au toate in cuprins descrierea unui film, insa va asigur ca am facut alegeri bune. Toate trei filmele au acel "ceva", acel plus care face unele lucruri sau mai exact, aceste creatii, speciale. Am inceput prin a posta si a promova "Inception"- film psihologic extrem de captivant si de reusit (in opinie proprie); am continuat mai apoi cu "The Social Network" a lui David Finch- iarasi un film captivant, insa de alt gen: biografic. Astazi am revenit ca sa scriu despre o comedie romantica: "Going the distance" sau daca vreti neaparat o traducere in limba materna- "Amor la distanta". Drew Berrymore si Justin Long, actori cunoscuti ai genului, fac o pereche de zile mari, reusind sa intruchipeze un cuplu care ajunge la stadiul de "relatie" pe parcursul a sase saptamani petrecute impreuna, doar ca vorbim de o relatie la distanta, si asta din pricina preocuparilor profesionale ale celor doi indragostiti.

Exista in filmul asta umor de buna calitate, charisma actorilor, replici dragute, franchete, originalitate si indragosteala! Este cu alte cuvinte reteta unui film reusit care abordeaza o situatie obisnuita si des intalnita in lumea reala. Toata treaba e sa vedem daca amorul la distanta dureaza (in film), cat anume dureaza si ce sacrificii presupune etc, etc. M-am distrat de minune la multe faze din film, dar am avut si momente cand am fost determinata sa imi pun intrebarea: "oare eu ce as face daca as fii in locul ei...?", iar faptul ca filmul a reusit sa ma faca sa fiu empatica cu personajele si cu situatiile create de ele, nu poate decat sa il recomande ca avand o distributie si un regizor pe cinste, chiar daca vorbim de o comedie romantica!

Vi-l recomand din toata inima mai ales daca aveti parte de un weekend ploios si rece, departe de iubit/a, cu ceva timp liber la dispozitie si cu chef de binedispunere-garantata!

Aveti aici linkul trailerului:

Vizionare placutaaaaaaaaaaaaaaaa!

P.S: Replica din titlu e una dintre cele mai tari din film; o regasiti de cateva ori pe parcursul filmului, dar doar la final va face deliciul intregului film! Asta asa, ca sa va intarat mai mult sa vedeti filmul! :))

Facebook- retea de socializare

2010-11-10T00:57:00.020+02:00

Creata in 2003 de Mark Zuckenberg, pe vremea aceea student al Harvadului (in varsta de 19 ani), aceasta retea de socializare super populara in intreaga lume, are aproximativ 500 milioane de utilizatori si a ajuns sa fie folosita in aproximativ douasute sapte tari. In prezent afacerea "Facebook" valoreaza 25 miliarde de dolari.Tocmai ce am terminat de vizionat "The Social network", regizat de celebrul David Fincher ("7even", "Fight Club" "The curious Case of Benjamin Button", "Zodiac"...), film care are la baza povestea crearii Facebookului, dar mai ales a fondatorului ei. Actorul ales sa il interpreteze pe M. Zuckenberg este Jesse Eisenberg, de origine evreiasca, asemenea lui Zuckenberg, si doar cu un an mai batran decat acesta din urma, Jesse interpreteaza excelent rolul principal. Comportamentul lui este unul al unui copil hiper-capabil si inteligent, mereu preocupat de crearea a ceva nou si inovativ. In filmul de fata, Zuckenberg este prezentat ca un personaj sarcastic, cu putin succes la fete, sau poate mai degraba cu prea putin interes manifestat fata de ele, din pricina preocuparii lui pentru The facebook (care era numele original al retelei de socializare). Insa, tinand cont de prezentarea din film, se pare ca nasterea acestei retele a avut la baza frustrarea personajului principal dupa despartirea de prietena sa. Astfel, aflat in fata computerului, scriind pe blogul sau cuvinte urate la adresa fostei lui si ajutat de alcoolul baut, Mark creaza o aplicatie- site prin care toate pozele fetelor din campusul Harvadului vin afisate pe un sait, rugand vizitatorii lui sa o aleaga pe cea mai draguta/ buna dintre ele. Succesul acestui sait creat intr-o noapte conduce la distrugerea retelei Harvadului, Zuckenberg suportand consecintele celor 22.000 de vizite care au dus la aceasta distrugere.

Nu la mult timp dupa acest incident, el va lansa Facebook-ul, reteaua de socializare devenita cea mai tare si populara din lume, tinand cont de cifrele pe care le-am enumerat mai sus. La 20 de ani va parasi Harvardul, iar la 23 de ani va intra in topul Forbes ca fiind cel mai tanar miliardar din lume.

Ma limitez doar la atatea detalii despre film, dar personal, m-a impresionat atat interpretarea lui Jesse Eisenberg, cat si filmul in sine, dar cea mai tare a fost povestea care l-a inspirat. E fascinant cate jocuri ascunde o asemenea "inventie"; te pune pe ganduri si iti mai da si de gandit- pentru acasa, daca prieteniile mai pot sa fie la fel ca si atunci cand notorietatea si relatiile castigate pe seama ei, si de ce nu- banii, nu stateau intre prieteni.David Finch are meritul de a se fii jucat cu cele trei planuri temporale in cadrul filmului, miscare care a dat complexitate peliculei. Pe langa asta, el are meritul de a fii ales o echipa tanara de actori, printre care si Justin Timberlake, care drept vorbind, nu a fost mai prejos decat actorii profesionisti; alaturi de el Andrew Garfield (Eduardo Severino) si mai sus mentionatul Jesse Eisenberg.Din partea mea filmul primeste un binemeritat 9!Vizionare Placuta si voua! :)

INCEPTIONNNNNNNNNNNNNNNNNN. THE MOVIE

2010-10-19T22:15:00.000+03:00

L-am vazut astazi, defapt azi l-am definitivat. Am inceput sa il vizionez duminica seara, insa din pricina unei somnolente accentuate si a pierderii vederii pentru perioade scurte de timp (a se intelge motzaiala), am esuat in acea tentativa de urmarire a filmului, si mi-am luat revansa astazi, cand am scapat de la munca mai repede! yey!
Detaliind- insa nu foarte mult mai ales pentru cei care nu l-au vazut si care poate nici nu intentioneaza sa o faca, vreau sa incep prin a spune ca Inception este un film cu o distrbutie de seama (Marrion Cottilard, Leonardo Dicaprio, Ellen Page, Michael Caine, Ken Watanabe, joseph Gordon- Levitt), cu o poveste extrem de interesanta si cu o foarte tare interpretare a povestii cu pricina.
INCEPTION este un film suta la mie psihologic, care vorbeste despre posibilitatea "spionajului mental"; adica, intervenirea, prin intermediul visului, asupra subconstientului unui/ mai multor oameni, in ideea schimbarii unei opinii sau pareri a insului cu pricina, in favoarea altuia/ altora.
Acest tip de spionaj este realizat de Dicaprio (Cubb) si oamenii lui, care studiaza cu atentie fiecare victima de-a lor (ca niste adevarati spioni), inainte de a o adormi si a intra alaturi de ea in spatiul oniricului pentru a "planta" in mintea lui o samanta menita sa schimbe ceva in mentalitatea sau deciziile viitoare ale omului vizat. Cunoscatorii acestui gen de spionaj stiu ca patrunderea in domeniul visului poate ajunge pana la doua planuri- ca adancime sau dificultate, daca vreti. Exista si zvonul sau mitul, potrivit caruia este posibilia si ajungerea la trei planuri, plan numit INCEPTION (mai exact, traducerea este INCEPUTUL), insa aceasta din urma este si cea mai complicat. Fiindca vorbim de un film, film creat la Hollywood, normal ca totul va merge mai departe decat a se multumi a fii "normal", nu-i asa? ...asa e.Avand in vedere micul rezumat de mai sus, conchid aici prin a va spune ca va recomand un film incitant (foarte incitant! din punctul meu de vedere), cu o poveste foarte interesanta, cu un scenariu pe masura, cu o desfasurare a povestii foarte rapida si ampla si detaliata. Va recomand un film care o sa va suscite mintea si care mai mult ca sigur o sa va dea de gandit, sau, cel putin, are sa devina subiect de discutat cu prietenii interesati de filme bune, evident. Acesta eunul dintre filmele care mi s-a parut interesant de cand am vazut prima data traileru si de cand am intuit subiectul lui si sunt mandra sa spun ca am avut o intuitie buna in ceea ce il priveste.
Va doresc vizionare placuta si astept si parerile voastre dupa vizionare :)

Viata. In rol de adult

2010-09-23T01:33:00.000+03:00

Micile bucurii de "alaltaieri"(asta ca sa nu zic ieri) erau fascinante: trenuletul din parc pentru copii si povestile cu bau-bau si nu numai cu el; Craciunul si cadourile; bomboanele, prajiturile si tot ce era dulce; timpul liber (berechet!) si lipsa oricarei LOGICI si / sau preocupari pentru ziua de ieri, azi, respectiv maine! Nu vreau sa deplang vremurile apuse intr-un mod patetic; insa simt nevoia sa le retraiesc macar la nivelul re-amintirii (inca o data..., si inca o data... si tot asa) :)
Era bine sa fii copil si e bine sa fii si adult! Azi pot sa realizez ce bine-mi era atunci si cum eu nu puteam sa-mi dau seama- deh, asta e mersul lucrurilor; atunci realizam ce aiurea era de adultii aia ( a se intelege oamenii mari ), toata ziua aleargau dupa bani :)) ce or fii vrand sa aiba atatia (?!), nu stiam. Azi stiu si cum era atunci si cum e sa fii astazi, cum e sa FIU adult, cica.
Ce stare prefer din cele doua?! Sincer?! Pe cea de copil, evident. Dar nu pot sa nu fiu recunoscatoare pentru ce mi-a adus si stadiul de adolescent si ulterior, statutul de adult. Apare dragostea, pasiunea, fluturii in stomac + celelalte nume pe care il poarta IUBIREA. Apare interesul pentru unul dintre domeniile cu care ai luat contact prin intermediul scolii, a familiei sau cunoscutilor. Se realizeaza prietenii efemere sau durabile care iti dau experienta legaturilor dintre doi sau mai multi oameni cu interese comune cu ale tale. Vin responsabilitati de genul golirii cosului de gunoi- la inceput, apoi unele de genul pastrarii linistii in camera de studiu din caminul campusului universitar in care inveti; deja apar si nevoile economice, normal, dar parintii ne sustin :) Dupa un timp nu mai vrei sa o faca si incerci sa tii tu socotelile si sa faci corect lista de cumparaturi. Praful de pe mobila nu trebuie sa ajunga vizibil, iar aragazul trebuie sa iti fie un prieten suficient de bun, asta daca nu esti fan fast food sau daca, in cel mai bun caz, nu ai ajuns sa fii client fidel si VIP pentru toate restaurantele bune din orasul in care locuiesti. Si asa, incet- incet, pe nesimtite, te trezesti om mare, si cu griji si responsabilitati.
He-hee! Oricat am mai vrea, nu mai merge sa punem nisip intr-un castronel si sa punem apa peste, deoarece nu iese ceva yammy; iar hartiile desenate cu semnul dolarului nu ne ajuta mai mult decat la intetirea vreunui foc pentru vreo cateva secunde.

Imi aduc aminte de perioada in care mergeam la gradinita; petreceam 5 zile din saptamana la bunicii din partea mamei si mergeam acasa la ai mei doar in weekend. Seara, dupa ce afara se intuneca si eram toti trei in casa, bunica ma punea sa fac adunari pe socotitoarea cu bilute de lemn colorate diferit- pfu! Apoi se prajeau castane sau se spuneau povesti din tineretele bunicilor mei :) Deseori bunicul meu ma lua in brate si dansam muzica populara amandoi sau o luam si pe bunica alaturi si uite asa se facea hora! (sunt trei ani ani de cand instructorul meu intr-ale dantzului nu mai e cu mine fizic, dar la un moment dat v-om dansa iar impreuna).

Era asa de bine atunci, in inocenta si e asa de bine acum, in constienta :P
Totul e bine atata vreme cat se termina cu bine! - asa se zice. Pana una - alta, sunt adult si mai am pana la baston si proteza- SPER!

Keep in touch ;)

Eu si viitorul

2010-08-28T01:22:00.004+03:00

...stiti deja cum mă numesc şi de (despre) ce scriu aici de obicei. Daca nu stiti, puteti afla uitandu-va la profilul meu, iar mai apoi in arhiva si o sa aflati cel putin numele meu si genul meu de postari.
De cand am facut cunostinta cu mitul lui Narcis (acum vreo 7,8 ani, prin liceu, cam asa) si am aflat in detaliu ce presupune narcisismul, am avut- si mai am, un soi de respingere fata de el si de oamenii la care se manifesta. Acest post de aici, imi vine dedidat mie, cu o intarziere de juma de luna, pentru evenimentul nu demult petrecut: inca un an din viata mea s-a incheiat. Am pomenit de narcisism mai sus pentru a sublinia faptul ca poate acest post sau intentia de a scrie despre mine are ceva narcisist in ea- si o recunosc, insa ideea de baza e doar de recapitulare a pasiunilor mele si a schimbarilor petrecute in ultimii ani, schimbari ce mi-au modelat personalitatea si mentalitatea. Sau nu :)
Revenind, asemeni altor oameni, am diferite porecle datorate unor anume particularitati fizice, unor anume contexte temporale sau spaţiale ce au influenţat lumina asupra mea sau impresia pe moment; porecle datorate unor preferinţe declarate (ale autorilor poreclelor) pentru personaje de basm (Snow White/ Alba ca Zapada), desen animat sau pentru statutul meu de junior în familia proprie (Mica, Mumu etc.).
Lui snow white aici de fata, ii plac rulotele tareeee mult ( ideea de-a fi cu casa-n spinare full time mi se pare super tare, plus că există pe lângă asta confortul psihic & fizic, că ai un spaţiu al tău pentru care nu mai trebuie să plăteşti şi de care te poţi bucura cât vrei, când vrei! http://www.roamingtimes.com/rvreports/3/winnebago-via-class-a-motorhome.aspx). Îi placeau sporturile extreme (paraşutism, bungee-jumping etc.) si chiar vroia sa le practice, insa de vreun an- poate doi, a observat ca e prezenta senzatia de vertij cand e undeva la inaltime, senzatia de usoara claustrofobie cand ajungea intr-un lift si nu in ultimul rand frica. Asa ca vizita la un parc de distractii de acum fix o saptamana- unde inaltimea, senzatiile tari si subite, viteza si invartitul in toate partile erau omniprezente, nu au facut decat sa ii confirme banuielile: ca nu mai e aceiasi curajoasa si ca ... :(( a imbatranit!
Imi plac maşinile- în special asta, si vreau sa am una intr-o zi si sa fie a mea :))

Varianta vintage

Varianta noua

Varianta rosie :)) preferata!!!

Vreau să ajung în Brazilia, Rio de Janeiro, la Copacabana, la statuia lui Cristo Redentor şi pe Pao de Azucar ;;) Vreau să ajung şi în America, California, la Grand Canyon :) Presupun ca mai sunt multe locuri pe pamantul asta care imi plac si mi-ar placea, defapt sunt sigura ca asa e, insa le-am amintit aici pe cele de mai sus, pentru ca sunt cele mai importante pentru mine la acest moment. Cred ca as vrea sa ajung si pe langa turnul Eiffel, cu toate ca e poate deja prea previzibil, dar nu conteaza.

As vrea apoi sa imi construiesc o casuta intr-un copac ( sa nu fie foarte inalt, totusi :)) lol! ); si sa fie locuibila :) e un vis din copilarie, cand trebuia sa ma multumesc cu constructiile pe pamant, deoarece ai mei nu vroiau sa auda de copaci si de case construite prin ei.

Imi doresc mai apoi, ca oricare femeie careia ii plac toalele, un dressing MARE si PLIN de haine pe gustul meu, de pantofi multi si de multe alte accesorii! Dressingul asta as vrea sa fie amenajat intr-o casa de dimensiuni normale, cu geamuri micute, aranjata de mine. Nu vreau mai mult de 3 dormitoare, o bucatarie mare si echipata cu tot ce-mi trebuie, camara plina de tot ce e bun si placut mie si alor mei, si nu in ultimul rand, doresc un living cu semineu si cu tv, tv care sa devina "invizibil" cand nu am chef de el. In schimb vreau sa pot auzi muzica peste tot in casa :) a, da, si vreau sa am un mediu spatiu verde si o terasa... da, poate sa fie si o gradina de flori prin zona, insa nu prea multe, pentru ca nu imi place sa plivesc.

Vreau si un aparat foto vintage cu care sa surprind tot ce imi place din lumea asta.

Vreau sa am o cabana mica, de lemn, izolata in creierii muntilor, cu geamuri mici si cu perdelute dragute si cu un semineu in preajma caruia sa fie asezate blanuri artificiale(!). Vreau sa aiba mobilierul din lemn, cu un design interior cat mai rustic cu putinta. Mai doresc o cada mare la etaj si, in mansarda, vreau sa am un geam mare, care sa ma lase sa vad privelistea alba, intinsa si neatinsa a muntilor din jur. Nu vreau insa sa raman fara provizii si sub nici o forma nu vreau sa simt frigul de afara inafara unei scurte bulgareli sau a unei ture cu saniutza sau snowboardul.

Apoi mai vreau un duh care sa imi indeplineasca si celelalte dorinte nescrise aici si pe cele pe care nu mi le aduc aminte acum sa le scriu :) Cer prea mult?

Constatari lunare...

2010-07-22T22:25:00.000+03:00

Am avut o revelatie azi; mi-am dat seama ca se poate sa regreti ceea ce inca nu ai apucat sa traiesti pe de-a intregul. Ceva ce nu ai apucat decat sa gusti putin si cand credeai ca vei sorbi tot nectarul, vezi ca nu mai este nectar sau incepi sa bei ceva cu gust intepator. De exemplu, a iubi timp de doua luni din plin si apoi a te desparti inseamna a regreta ceva ce inca nu si-a trait maturitatea si nu s-a implinit poate nici pe jumatate; Si zic ca ast' sentiment poate fi printre cele mai frustrante si dureroase din viata, indiferent de contextul in care il traiesti.

A munci e greu dupa ce ai stat pe tusa vreo 2 ani; e greu sa te trezesti dimineata si sa te urnesti spre locul de munca. Ti-e lene sa socializezi cu ceilalti colegi, mai ales daca esti intr-o tara straina si trebuie sa vorbesti mai multe limbi ca sa poti socializa... Intotdeauna e greu inainte de a fi mai usor sau prea usor. Nu cred ca e o desfasurare logica asta (greu- usor- prea usor), poate e fireasca de cele mai multe ori, insa e asa de bine cand dai de usor sau cand lucrurile agasante pana nu demult, devin astazi firesti si naturale.

"A iubi - aceasta vine

tare de departe-n mine.

A iubi - aceasta vine

tare de departe-n tine"

(Lucian Blaga - "Primavara")

Pe versurile astea canta Alifantis atat de sugestiv refrenul piesei "intamplare simpla".
Iubirea e ATAT de dorita de toti oamenii sau de majoritatea lor. Fiecare si-o doreste mai asa sau mai altfel; fiecare si-o inchipuie a fii o implinire suprema. Se pare ca omul are nevoie de superlative, de absolut, de perfect; de aceea se vorbeste sau se numesc anumite iubiri drept eterne sau perfecte sau nemaintalnite. Sunt diferite de celelalte iubiri, dar asta nu inseamna ca sunt absolute sau "cele mai cele".
Cand ai ajuns sa traiesti o iubire cum ti-ai dorit-o, esti fericit... o perioada...mai lunga sau mai scurta. Insa oamenii, fara exceptie, sfarsesc prin a uita (definitiv sau temporar) cat de mult le-a lipsit iubirea cand nu o aveau sau cand nu reuseau sa o gaseasca. Uita, zic, si dau cu bota-n balta, renuntand la iubire pentru ceva stupid sau din motive tampite. Unii dintre noi isi dau seama de greseala si incerca sa remedieze situatia; multi reusesc, multi nu mai reusesc.
Pretuiti-va iubirea, de orice natura ar fii ea: fraterna, materna, paterna, eros-ul dintre doi oameni...indiferent! Pentru ca iubirea e unul dintre darurile cele mai de pret pe care omul le are in viata lui!

A FRICA (fara nicio legatura cu campionatul de fotbal)

2010-06-19T06:14:00.000+03:00

Întotdeauna mi-a fost frică de frică.

FRICA este un sentiment copleşitor atunci când nu ştiu ce mă "paşte", atunci când nu ştiu de ce mi-e frică şi de ce nu ar putea să nu îmi mai fie - pur şi simplu. Aşteptarea unui semn de viaţă din partea cuiva tăcut, aşteptarea unei decizii, aşteptarea unei reacţii fizice sau nu neapărat, aşteptarea ... dă adeseori frică.
Frica de a nu lua atitudine, frica de blamare, frica de "gura lumii".
Apoi incertitudinea, uneori chiar si certitudinea dă frici.
Frica de frica cred ca e cea mai groaznica dintre frici. A-ti fi frica de chiar sentimentul de frica in sine, e cumva Culmea acestei stari. Se poate sa fi trait asta macar o data in viata mea, insa mecanismul de aparare numit memorie selectiva, ma ajuta sa nu tin minte ce mi-a facut rau. Rectific: ma ajuta sa tin minte esentialul din sentimentul trait atunci, insa nu si detaliile minutioase.
Frica este adeseori de nedorit. Frica este clasata intre sentimentele pe care oamenii nu vor sa ajunga sa le traiesca de prea multe ori in viata. Frica este si va mai fii. Oamenii o cauzeaza si o intretin. Oamenii pot alunga frica si uneori o fac.

Intotdeauna mi-a fost frica de frica de a nu putea merge mai departe de frica...

The invention of lying

2010-05-26T20:45:00.000+03:00

Film american. Din 2009. Comedie, fantastic, romantic.
Este un film despre o lume... să o numesc onestă şi complet lipsită de puterea fabulaţiei. Nu există minciună printre locuitorii pământului la acest nivel. Toţi spun Adevărul, în orice situaţie. Dacă nu ar exista această mică picanterie, cu minciuna şi invenţia ei, filmul ar fii unul complet fad. Cu acest "detaliu"- al inventării minciunii, filmul este mai puţin fad, însă asigură reacţii post- film dintre cele mai tari; mă refer la sentimentele cărora le dă naştere în rândul spectatorilor săi.
Eu una am trăit sentimente contradictorii; mai exact, îmi ziceam că aş înnebuni să trăiesc într-o lume aşa de sinceră, care nu te scuteşte când vine vorba de a-ţi spune ce urât eşti din punct de vedere fizic, şi că genele tale vor da naştere unor copii la fel de urâţi ca şi tine- copii care vor fi in continuare blamaţi de societatea în care trăieşti tu şi în care vor trăi şi ei.*
Apoi, aş înnebuni de plictiseală într-o lume ca aceea: fără imaginaţie, oamenii se limitează la a reda istoria mereu şi mereu, fără niciun fel de artificiu artistic; reclamele de la televizor sunt pure relatări ONESTE (cum altfel?!) a calităţilor şi defectelor produsului respectiv: vezi "reclama" pentru Coca Cola.
Invenţia minciunii şi repercusiunile ei într-o lume în care nimeni nu spune altceva decât adevărul, e hilară.

Actorul principal, Ricky Gervais (Mark Bellison), e un matur ratat; nu o poate avea pe femeia de care e îndrăgostit pentru că aceasta se gândeşte la moştenirea genetică pe care el o va lăsa copiilor(Mark e grăsuţ şi mic de înălţime), dar şi la capacitatea sa financiară- inexistentă la momentul întâlnirii dintre cei doi. Iar apoi, colac peste pupăză, vine şi concedierea lui Mark din postul modest pe care-l ocupa în cadrul unei renumite companii cinematografice, unde era scenarist.
Momentul inventării primei minciuni din lume nu e acelaşi cu punctul culminant al filmului(mie aşa mi s-a părut). Mark minte pentru prima dată când merge la bancă să scoată ultimii 300 de dolari pe care îi mai avea şi care nu îi erau suficienţi pentru a plăti chiria. La întrebarea casierei, "câţi bani doriţi să scoateţi din contul dvoastră?", Mark suferă o scurtcircuitare în creier- astfel prezentată şi în film, care îl face să spună că doreşte 800$, suma necesară pentru a plăti chiria. Casiera îi spune că în contul lui figurează doar 300$, dar- de necrezut- îi spune acestuia: "Dacă Dvoastră spuneţi că mai aveţi în cont 800$, înseamnă că în sistemul nostru este o greşeală. Poftiţi cei 800 de dolari." :)) hahaha
Punctul culminant al filmului se petrece atunci când, pe patul de moarte fiind, mama lui Mark îi mărturiseşte acestuia că se teme de moarte şi de NEANTUL care o aşteaptă. Am uitat să menţionez că aceşti pământeni oneşti nu erau deasemenea şi religioşi. Onestitatea lor şi lipsa înşelăciunii din lume, nu era urmare a unei stricteţi sau a unui precept religios. Nu. Era doar o cutumă din care nimeni nu ieşea pentru că sărmanii erau complet idioţi (aici cu sensul lipsit de idei/ imaginaţie).
Când Mark aude de frica mamei sale şi de ceea ce urma a se petrece cu ea, inventează povestea cum că după moarte fiecare om va primi o vilă în care va trăi fericit şi că nu există neantul. Toată povestea e auzită de staff-ul medical din spital şi mai apoi transmisă mai departe în lumea întreagă.
Urmează un travaliu creativ pentru Mark cel dispreţuit de toată lumea până nu demult; el trebuie să explice televiziunilor şi oamenilor adunaţi în faţa blocului său, ceea ce a povestit în spital. Aşadar el va scrie pe două cutii de pizza- trimitere şi parodiere clară a tablelor lui Moise (cu cele 10 porunci), câteva precepte după care oamenii trebuie să se ghideze pentru a dobândi după moarte vila cea promisă. Cu alte cuvinte, Mark al nostru e un Moise parodiat, nu total, dar în bună parte.
Mark se îmbogăţeşte în urma acestei revelaţii pe care o împărtăşeşte lumii. Situaţia lui financiară se îmbunătăţeste, poate acum să o curteze pe cea iubită, dar vede că minciuna are avantaje şi dezavantaje. Le veţi descoperi singuri. Menţionez aici un avantaj: el are acum situaţia financiară pe care Anna (jucată de Jennifer Gardner) o dorea de la el, însă dezavantajul rămâne aspectul lui fizic neschimbat şi faptul că genele lui au să dea naştere tot la "copii graşi şi mici". Se vede treaba că nu exista încă la ei "Extreme makeover"/ "Frumuseţe pe muchie de cuţit" la noi.

Sfârşitul filmului nu va fi dezvăluit aici pentru că nu-se-face, iar eu nu o fac pentru că filmul merită văzut chiar şi doar pentru starea pe care o determină. Diferită la fiecare.

Vizionare plăcută!

*Acel alineat poate fii condamnat, deoarece eu mereu spun că apreciez sinceritatea minciunii; eh, iată o situaţie care îţi arată de ce mai bine "niciodată să nu spui niciodată" :)

Ageing

2010-05-01T04:51:00.000+03:00

Am o buna prietena de 15 ani; este fiica unei prietene de-ale mele (mama tanara, 36 de ani in curand). Este o fata matura si foarte perspicace pentru varsta ei. Prinde multe chestii si detalii din aer si le pune la locul potrivit, intelegand adeseori ceea ce adultii considera nepotrivit pentru ea... ehh, cum spuneam, perspicace ca un copil ce inca este!
Vorbeam noi doua nu de mult timp, despre baietii din viata noastra; fiecare cu al ei. Si ea imi spunea cum ca are APROAPE 16 ani. Data ei de nastere este pe 2 octombrie, deci pana una alta, are cu un an mai mult decat varsta necesara pentru buletin- in Romania, deci 15 ani :) Auzind-o pe ea cum "pluseaza" anii, mi-am dat seama ca si eu am trait aceleasi sentimente cand aveam 15 ani.

Povestea mea e asa: cand aveam 15 ani, mergeam in Centrul nou al orasului natal si intram , cu inca vreo 2 colege, la Checker- internet cafe. intram direct pe Mirc (chat involuat atunci, fara poze, camera sau microfon- Doamne fereste de asa ceva!) si vorbeam cu baieti din alte orase ale tarii sau uneori, cu baieti aflati la acelasi internet cafe cu noi- ceea ce era scary!!! In fine, intrebarea de baza pe Mirc era aceasta: "asl pls"/ age, sex, location please. E-he, nu ati vazut voi atunci INFLORITURI. Cea mai tare dintre ele era cea privitoare la varsta; intotdeauna ma dadeam mai mare decat eram, cu unu sau doi ani. Asta ca sa par matura si dezirabila pentru puberii masculini :)) (vai ce de demult era asta!!!)
Cand am implinit 20 de ani, am realizat ca imi place varsta mea si ca nu mai vreau sa "plusez" in niciun context; intotdeauana imi spuneam varsta adevarata -plus ca Mirc-ul nu il mai foloseam, iar pe mess vorbeam doar cu cei pe care ii cunosteam :) Acum am 23 de ani si am tendinta sa spun ca am 22 sau 21. Foarte tare, nu??? Roata s-a intors si eu vreau sa fiu mai young din acest punct de vedere, cel putin mental, pentru ca in rest raman onesta cu mine insami si cu restul lumii :)
Ii spuneam si "surioarei" mele mai mici, celei precoce, ca am mare noroc ca fatza nu ma tradeaza in ceea ce priveste varsta. Nu demult am fost intrebata daca sunt majora, fapt care nu poate decat sa ma bucure in contextu asta, desi... "oamenii mint mult in vremurile astea", cum zice tipa ce a strans 15 lalele in buchetul vietii.

Astfel, un sfat pe care i l-am dat ei si pe care il dau tuturor fetelor de varsta ei, este acela de a pretui varsta pe care o au, cu plusuri si minusuri, pentru ca, daca te dai mai mare cu cativa ani decat esti in realitate, vei primi responsabilitati mai mari, cu care poate nu te descurci inca, sau cu care nu vrei sa te descurci inca. "pentru orice lucru sub soare este o vreme potrivita" cum scrie in Ecclesiast. Asa este!

Pam-pam! (*.*)

Eu când vreau să fluier, fluier

2010-03-08T15:50:00.000+02:00

Iată o recenzie pe neve, total neavizată, dar care are cât de cât o bază.
Scriu acest post deoarece îmi place titlul filmului. Scriu despre el deoarece e un film românesc premiat de curând la Berlinada (şi sunt mândră de toate producţiile româneşti apreciate cu câte un premiu) şi mai demult la un festival de film din Sarajevo (pe vremea când scenariul ajunsese să fie adaptat).
Da, am citit într-o revistă despre film şi despre actorii principali; ulterior m-am uitat pe net la pozele din film şi am făcut puţină ~~research~~ cercetare pentru acest post (cum am fost sfătuită!). Ştiu vag şi povestea din film: el e deţinut într-un penitenciar pentru minori; aici, cu câteva zile înainte de eliberare, vine o studentă la Psihologie în practică. Cei doi se îndrăgostesc unu de altul, iar drama familiară a personajului masculin conduce la o situaţia tensionată care domină întregul film. Sau cel puţin aşa zice articolul din ELLE Martie 2010 :)

Actorii principali sunt foarte tineri:
EL- George Piştereanu (Silviu). Este student în primul an la Actorie şi are nouăsprezece ani. S-a documentat pentru acest rol citind interviuri cu puşcăriaşi, vorbind cu ei la filmări, observând atent comportamentul lor în mediul închis al închisorii şi fiind empatic.

EA: Ada Condeescu (Ana). Are douăzeci şi unu de ani şi este absolventă de UNATC. La filmările pentru acest film a fost puţin intimidată de deţinuţii adevăraţi care erau aduşi pe platou încătuşaţi şi însoţiţi de gardieni. Însă până la urmă atmosfera s-a destins şi Ada s-a obişnuit cu mediul de lucru.

Mie îmi pare a fii un film incitant, mai ales daca mă raportez la titlul lui. E vorba de o înfruntare a cuiva sau a unei situaţii! E vorba de afirmarea voinţei proprii şi mai ales de impunerea ei şi în faţa celorlalţi. Chiar dacă înfrunţi pe cineva pe motiv că tu vrei să ...fluieri :) Adică poate că motivaţia e banală, dar e dorinţa ta.
Şi e bine să îţi urmezi dorinţele!
Vă invit să vedeţi un film promiţător a ajunge următorul "4,3,2.."

ENJOY!

De la mine pentru tine

2010-03-07T14:53:00.000+02:00

Prima mea iubire este MAMA mea. Mâine este 8 Martie şi într-un mod bizar, ţin să respect data asta pentru EA. Nu mi se pare a avea caracter de sărbătoare comunistă, nici iz desuet. Aşadar, consider că orgoliul mamelor noastre trebuie gâdilat sincer măcar într-o zi din cele 365 :) În acest sens, m-am gândit să postez următorul citat din Biblie, deoarece îmi pare potrivit pentru cele care ne dau viaţă, ne cresc şi sfătuiesc, ne suportă şi ne acoperă prostioarele şi ne ajută să creştem MARI (din toate punctele de vedere)!

“Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mânie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul sau nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.”(Corinteni,13,4-7).

F**king Valentine's Day! (fără sfinţi implicaţi!)

2010-02-11T16:44:00.000+02:00

...titlul e destul de sugestiv şi cred că nu am să fiu prea explicită aici, în continuare. Am să dau probabil câteva exemple concludente.
Sărbătorim dragostea pe 14 Februarie. Cum? Bărbaţii vor purta în mâini, cu oarecare stânjeneală şi nepricepere, buchete de flori şi punguliţe de cadou; pentru soţiile, amantele şi altele, ei vor fii pentru o zi altfel.
Sigur că aparenţele înşeală şi mulţi sunt sinceri în intenţii, însă de ce ne limităm la o zi? De ce suntem comerciali şi conformişti spiritului de turmă?

Hai ne iubim zilnic, nu la fel, nu egal, ci sincer! E mai sănătos zic! Şi mai frumos! Fără pluş, trandafiri roşii şi mulţi pupici!

P.S: Sau dacă tot vreţi şi ţineţi la ăst obicei, staţi până de popularul Dragobete (24 Februarie) şi într-o săptămână jumate poate luaţi o duzină de ghiocei şi un bilet la piesa aia super de teatru!

EMPATIA

2010-01-13T23:42:00.001+02:00

Aş putea să încep cu definiţia din DEX a acestui cuvânt, dar de data asta nu am s-o fac. Pentru că empatia mi se pare a fi ceva prea intim şi prea personal pentru a o încadra (doar) într-o carte pe care toţi o folosesc la nevoie. Definiţia standard a empatiei se poate găsi cu uşurinţă. Pentru mine, empatia e ceva ce trebuie să existe în dotările de bază ale omului. Şi există; însă la fiecare în doze diferite!
Empatia este sentimentul ce te poate copleşi atunci când vezi o mamă care cade la pământ după ce i s-a dat vestea că fiul ei a suferit un accident, deşi nu eşti mamă. E acel sentiment care te poate cuprinde atunci când mamă fiind, înţelegi pe deplin şi simţi poate inexplicabil de clar, toată durerea celei care a pierdut un fiu, deşi copilul tău e în viaţă.
Empatia este un dar până la urmă. Este un dar pentru că te poate ajuta să înţelegi la un moment dat o situaţie pe care, fără empatie, te-ai fi limitat să o respingi şi-atât. În cazul empatiei, comparaţia poate fii salvatoare; a fii soră sau fiică, te poate ajuta să înţelegi durerea unei femei care a pierdut un om drag, pentru că o pierdere umană e tristă şi gravă oricum şi a oricui e ea. A fii un frate mai mare care a avut responsabilitatea de a avea mereu grijă de fratele mai mic, te ajută să înţelegi de ce sentimentele şi răspunderea unui tată sunt rănite atunci când copilul său a ales să nu respecte persoana părintelui său, după ce va fi crescut.
Mi s-a întâmplat în ultima perioadă- cu precădere, să fiu empatică mai ales cu cei care sufereau din varii motive. Am avut această predispoziţie pentru că am avut la rândul meu suferinţe nu demult, dar şi din pricina sarbătorilor ce au trecut, am simţit nevoia de a avea răbdare şi de a-l înţelege pe unul pe care de obicei l-aş fi salutat şi întrebat retoric "Ce mai faci?", primind totuşi un răspuns pe care eu nu aveam răbdare/ dispoziţie să-l aud. Am reţinut răspunsul şi am încercat să-l ascult pe celălalt confesându-se sau pur şi simplu vorbind.
Consider că empatia este ceva prea preţios pentru ca omul să nu îl folosească în relaţia sa cu semenii săi. Omul nu foloseşte multe dintre dotările intrinseci cu care a fost înzestrat, pentru o mai bună înţelegere a celor din jurul său; faptul că eu mă refer aici şi acum la empatie, nu constituie o noutate în lume. Până la urmă, omul nici măcar nu-şi foloseşte creierul întreg! Şi-atunci? De ce ar folosi empatia sau răbdarea sau compasiunea sau blândeţea??
Aleg să dau un răspuns tâmp şi folosit adesea de copii, acestei întrebări: DE CE NU? De ce să nu fim blânzi şi răbdători şi miloşi şi empatici? Dacă tot deţinem ceva (pentru că deţinem- chiar şi dacă doar puterea de a acţiona empatic/ blând, dacă nu blândeţea sau empatia în sine), de ce să nu îl folosim?

Vreau să fiu în continuare empatică şi vreau să renunţ la a-mi mai consuma neuronii, în loc să aştept şi să gândesc o situaţie în cele 10 secunde cât mi-ar fi luat să mă enervez, să-mi sară ţandăra şi să adresez cele de "cuviinţă" celui ce mi-a greşit sau a cărui greşeală m-a afectat. Doamne ajută-mi!

Crăciunul la Ceteraşi

2009-12-25T20:09:00.000+02:00

(nu, nu aşa arată familia Ceteraş, dar poza e edificatoare pentru zona noastră)

24 Decembrie seara
Mers la biserică şi ascultat mini- concertul de colinzi din Ajun. Întâlnire cu cunoscuţii şi urările de sezon(cu drag şi sinceritate). Prima oprire? Acasă pentru cina în familie sau începerea colindatului caselor prietenilor de familie :) Se povesteşte, se gustă din bucatele savuroase, se glumeşte, se invocă amintirile de acu câţiva ani, se colindă!!!
În general, la fiecare casă se zăboveşte în jur de 3,4 ore.

25, 26, 27 Decembrie (toată ziua)

Familia mea are vreo 4,5 familii- prietene de colindat de Crăciun plus alţi cunoscuţi ce se cer colindaţi. Toată această activitate se prelungeşte deci, pe parcursul celor 3 zile de sărbătoare :) se începe cu mersul la biserică (trei zile), iar după amiază se începe colindul şi se termină destul de târziu în noapte.
Tradiţia se menţine destul de bine, chiar dacă unii din membrii acestei găşti de cântăreţi nu mai există astăzi, sau chiar dacă motive bine întemeiate i-au depărtat de restul trupei.
Scriu despre ei aici pentru că mi se pare minunat faptul că, deşi în restul anului se întâlnesc între ei doar o dată sau de două ori, în fiecare an de sărbători se adună ca şi cum nu s-au mai văzut de două săptămâni şi reiau colindatul caselor ca şi cum e musai s-o facă, căci altfel nu se poate!... nu o iau ca pe obligaţie, însă dacă nu o desfăşoară an de an, nimic nu mai este la fel; nici măcar Crăciunul.

Crăciun Frumos şi luminos! An nou îmbelşugat!

Bărbaţii. Dandy, metrosexuali şi parasexuali

2009-12-07T18:57:00.002+02:00

Dandy, Chic, pedant şi alte cuvinte de genul ăsta, descriu primul nene care s-a preocupat de felul în care arată bărbatul (în special el). Subiectul mi se pare cu atât mai interesant cu cât am descoperit pe lângă Monsieur Brummel şi nişte anglofoni (şi nu numai) de renume, adepţi ai pedanterismului masculin precoce :)

Să începem cu începutul; domnul cu joben şi cu cizme înalte, cu pantaloni slim cu talie înaltă etc., se numeşte George Bryan Brummel (1778- 1840), însă a fost cunoscut în Anglia natală drept Beau Brummel, arbiter elegantiarum pentru moda masculină de la acea vreme din regatul britanic. Era născut în zodia Gemenilor şi a fost prieten cu George al IV-lea al Angliei.

Tot el e cel care a introdus purtarea costumului cu cravată pentru bărbatul modern (!) Iar pentru domnii la fel de pretenţioşi ca şi el într-ale pedanteriei- deşi era greu să îl egaleze cineva, trebuie spus că îşi lustruia (bine, nu el le lustruia) cizmele cu şampanie pentru a avea luciu şi că îi lua DOAR cinci ore ca să se îmbrace.

Ca el şi alţii: Barbey d' Aurevilly(1808- 1889) având ca ţară de origine Franţa; aceşti doi domni aparţin dandysmului. Oscar Wilde a fost şi el pedant şi preocupat de look-ul propriu, însă a fost reprezentant al clasicismului în ceea ce priveşte moda masculină, renunţând la extravaganţe şi accesorii multe şi zornăitoare.

Pentru vremurile mai recente, ne amintim of course de Mr. Beckham, cel ce se vrea a fi exponentul principal al metrosexualului (termen inventat în anii 2000 de jurnalistul Mark Simpson, se referă la bărbaţii care nu îşi definesc foarte clar orientarea sexuală, dar la care este evidentă înclinaţia pentru estetică, igienă şi nu în ultimul rând pentru modă).

Cu Brummel cred că mă pot obişnui, poate si pentru că mi-ar fi plăcut să trăiesc in vremurile sale de secol XVIII- XIX. Pe Beckham sigur nu pot să-l trec cu vederea, pentru că e un tip mândru (a se înţelege frumos fizic şi destul de interesant şi ca stil vestimentar).

Însă de la dandyşti şi metrosexuali până la parasexuali e cale lungă. Adică băiatu' de mai jos vi se pare...domn sau posesor de sex- appeal???

Parasexualii sunt... greu de definit (cel puţin). Pasionaţi de chirurgia plastică fără a fi chirurgi, paroxişti fără a fi chiar dezaxaţi, multilateral dezvoltaţi că neh...doar aşa poţi să depăşeşti cifra de peste 1 milion de prieteni pe myspace, etc.

Doamne. Îmi amintesc când am citit prima dată definiţia cuvântului metrosexual şi când am văzut că David e pus ca etalon al acestui curent; nu ştiu ce m-a întristat mai tare: - că Beckham se duce cu "pluta" pe Tamisa şi că pierdem bunătate de bărbat?! Sau că pe când voi fi şi eu mare nu v-oi mai avea cu cine să fac copii, pentru că nu vor mai exista bărbaţi?! (vorbim de anul 2000 aici )

Suntem în 2009, pe capăt. Azi există Boy George şi Jeffrre Star (pink thing picture de mai sus) şi eu am 23 de lalele adunate-n bucheţelul vieţii. Bărbaţi? Dacă mai există? Da, însă foarte puţini şi în nenumărate forme şi combinaţii. Dacă mai vreau copii? ...cred că da, dar mă mai gândesc de ce!

Trei culori cunosc pe lume... şi culmea, sunt cele primare!

2009-11-30T20:58:00.001+02:00

Bunica mea are 79 de anişori, (Sa-mi trăiască! ...Mulţumesc!) şi ţine cu Băsescu pentru 6 Decembrie. E înverşunată împotriva lui Mircea şi a celorlalţi nemernici, "că toţi îs porci". Din această pricină ea are dispute politice cu vecinii şi cunoştinţele care nu văd portocaliu în faţa ochilor. Plus de asta, aceiaşi vecini şi cunoscuţi, au ironizat-o azi când au văzut că arborează steagul pentru ziua de 1 Decembrie, luând-o în derâdere pentru naţionalismul ei desuet. Bunica mea nu trebuie compătimită; nu acesta e rolul acestei relatări! E perfect capabilă să pună la punct orice ins, indiferent de sex, orientare politică sau religioasă, astfel încât respectivul să regrete că a deschis gura. Ceea ce vreau eu să verific mâine - pornind de la o afirmaţie a bunicii mele, este numărul de drapele arborate la case şi blocuri. Ea zice: "Nimeni nu mai apreciază că, odată, românii s-au consolat cu gândul că v-or muri pentru ca alţii să trăiască liniştiţi şi feriţi de barbari.(...) Nu mai sunt mulţi ăia care apreciază ziua naţională şi însemnătatea ei."; zic că numărarea drapelelor e o modalitate destul de elocventă pentru a determina dacă (mai) există şi în ce măsură patriotismul la români. Pentru că, se ştie(!)- nu ne caracterizează sinceritatea sentimentelor prea mult; adică funcţionăm mai mult după spiritul de turmă şi dacă turma zice că nu e mişto să te arăţi patriot, atunci dă-l dracu' pe Viteazu' şi pe Cuza şi pe toţi ăştia care cică s-au sacrificat pentru ca noi să trăim azi într-o ţară. În turmă mă includ şi pe mine, de (prea)multe ori fiind banala oiţă albă pierdută printre cele câteva milioane la fel.
Lasă! Dacă tot suntem mâine liberi de la serviciu, şi dacă PRO TV-u' împlineşte 13 ani de funcţionare, şi dacă tot fac paranghelie, mergem şi mâncăm bine, facem scandal, mizerie şi după aia merem acas'. Trăiască 1 Decembrie!

De data asta însă, nu mai! GATA! Drapelul deja s-a acomodat pe balconul MEU la temperatura zilei şi a nopţii (deja). S-a "călit", vorba aia! Mâine voi fi mândră că e ziua mea- încă o dată-n an, şi oricui zice tâmpenii despre ziua României, ferea! Vă îndemn să faceţi la fel, pentru că avem (şi) cu ce ne mândri, nu doar reversul- atât de cunoscut şi de promovat!

ROMÂNIA, TE IUBESC!*

* dacă tot am pomenit de Pro Tv! ;)

Femeile şi votul

2009-11-12T12:19:00.000+02:00

Doamnelor, am să încep prin a vă spune că Petre Roman s-a însurat a 2-a oară, cu cea care i-a fost amantă în decursul primei sale casătorii. Aşadar, e luat, e şi tată mai nou din nou, şi, cel mai important, nu candidează la Preşedenţie/ Preşedinţie (oricum e corect, am verificat http://dexonline.ro/search.php?lexemId=112642 ).

Date fiind aceste precizări, noi (femeile şi nu numai) cu cine votăm???
Adică: 1) principiul frumuseţii fizice s-a dus pe apa sâmbetei.

Apoi, 2) principiul nu- mărimea- contează, şi el s-a evaporat acum câteva săptămâni.

Urmând ca, 3) principiul bărbatului înstărit, cu multe maşini şi amator de choppere să fie şi el de-tronat şi uitat repede pentru faptele-i. (nu vreau să pun poza lui Tăriceanu aici)

4) Principiul omului cult, rasat, prins într-un post inferior în administraţia locală a capitalei: Marean, Mariean, Marian Vanghelie.

Şi 5) principiul distincţiei- Principele adică, dusu-s-a!

Auăleu..., ce să fac? Pe cine să votez? Vadim, Băse', Geană, Antonescu, Potârcă, Iane, Oprescu, ăăă, ..., ăăă, şi ăialalţi ...

Who's Mr. ... President?

Sexul şi ciocolata. Care pe care?

2009-10-28T20:33:00.000+02:00

Acum două sau trei zile, stăteam la masă şi mâncam o bucată de ciocolată cu lapte şi cocos (una din combinaţiile mele favorite). Savurând bucata de cioco', mi-am adus aminte cum unele femei fac comparaţie între plăcerea de a mânca ciocolată şi plăcerea de a face sex. Despre ăst tandem s-a vorbit mai ales în filme (foarte mult în filme), pe terase, în paturi şi în alte locuri mai bizare. Îl dezbat aici pentru că mi se pare interesant şi ofertant.

Aşadar, stând şi meditând, eu una spun că ciocolata e bună şi binevenită în momente de genul Bridget Jones
( femeile ştiu ce-i aia ) şi nu numai. Iar sexul e bun şi el pentru multe alte motive, pe care consider că le dibuiţi. No.1 pe podiumul meu este, însă...?? Somnul ( nu, nu peştele!)
Continuând, mă gândesc la tipele care zic că ciocolata e mai bună decât sexul, sau la fel de bună. Aşa să fie?

Se prea poate, având în vedere felurile oamenilor şi personalităţile lor. Ce să zic? Fiecare cu ce-i place! Gusturile nu se discută! Dar vreau să am rezultate concrete în sensul ăsta, de asta vă rog pe voi, cei care îmi citiţi post-urile, să vă daţi cu părerea.

.... and eat Chocolate! ;)

Mihai Stan- pozaru' amator

2009-10-13T23:24:00.203+03:00

Ar-ti-fi-cii!!!

( mă laud cu o vedere excelentă )...

....Ce artficii frumoase!

Stan Mihai e un amic de-al meu, care face poze foarte mândre, foarte inspirate, foarte ... fiecare cu povestea ei. Într-un cuvânt, pozele lui se prezintă singure, relatând fiecare povestea şi ajutându-ne să înţelegem de ce Mitză şi-a pus obiectivu' pe ele, şi mai ales, ce l-a determinat să declanşeze până la urmă şi "click"-ul (asta ca să vorbesc aşa, ca o neavizată ce sunt).
Deşi el (pozaru' adică), din fire fiind modest, cu mult bun- simţ şi mare iubitor de limbă română
("Eu? Mare??" http://www.youtube.com/watch?v=Bl-0shHH0TY&feature=related - e doar o corelaţie de moment, însă are legătură cu înălţimea Dlui Stan şi cu hazul de situaţie;), nu vrea să mă lase să zic aici că e aproape profi într-ale fotografiei, eu am zis-o şi am şi scris-o şi am şi "retractat-o" (3 în 1). Consider că are un simţ special pentru fotografie şi pentru frumos, de aceea îndrăznesc să-l apropii de granzii domeniului. Este părerea mea şi până una alta, nu am să mi-o schimb(sîc). Punct.
Aţi observat că scriu cu diacritice, nu-i aşa? Ehh, aceasta a fost condiţia lui Mitză pentru a mă lăsa să scriu despre el aici. :)

Am să postez alături câteva mo(n)stre de-ale sale şi nu am să mă abţin de la comentarii. Dimpotrivă :)

Apus? ...Răsărit! ...Apus! ...Răsărit? ...

Uite toamna!

Uite toamna 2!

Omul şi muntele!

Panorama din M-ţii Rodnei (dacă nu mă înşel!)

Cărăruia...

no comment.

Juma' de coroană de rege.

Iarna. În curând şi la şes.

În loc de bun rămas...

Mecanica Inimii

2009-10-09T23:00:00.003+03:00

(Este titlul unei carti citite de mine recent si aparuta relativ recent si in librarii- la sfarsitul lui Septembrie s-a facut lansarea ei intr-una din librariile cunoscute ale Bucurestiului.)

Luandu-ma dupa aparente, as putea spune despre ea, ca, atunci cand am primit-o (Cadou de ziua mea, de la Chris :) am avut oarecare retinere in a o considera demna de timpul meu "pretios", cu toate ca eu fusesem cea care citise o recenzie la ea si tot Oana fusese cea care si-a manifestat dorinta de a o primi cadou. In fine; acum o sapatamana citisem vreo 20 de pagini din ea, fara prea mare tragere de inima sau nefiind prea impresionata. Joia trecuta, in drum spre Cj, am devorat 100 de pagini. In Cj, intr-un parc, am mai citit vreo 60, pe nerasuflate ( pe nerasuflate zic, pentru ca era captivanta intradevar, cu tot izul ei de gluma subtire/ poveste gen Micul Print, cum s-a mai spus/ comparat). Inapoi spre Baia Mare, am desavarsit-o. La naiba, are sad ending, iar eu nu suport un sad ending nu pentru ca sunt (doar o) femeie, ci pentru ca de cele mai multe ori ele, sad ending-urile ar fii putut fii evitate; imi plac asadar, sad endingurile logice, bine dibuite de scriitorii lor, care sa dea o lectie cuiva anume, care sa lase loc de cateva interpretari, bine determinate. Ce treaba e aia sa faci sad ending asa, de foaie verde?
Detaliand, In Cea Mai Friguroasa Zi din Istorie, se naste un baietel in casa unei vrajitoare din Edinburgh, dar din pricina frigului, inima lui e inlocuita cu un ceasornic pentru a putea trai. Baiatul creste cu aceasta inima ticaind mereu si este avertizat ca emotiile puternice nu sunt pentru el, deoarece inima lui nu le poate suporta; asadar, aventuri precum dragostea nu erau de el, asta ii spunea Madeleine, asa-zisa vrajitoare care l-a crescut: "Love is too dangerous for your tiny heart".
Insa, baiatul vede o mica dansatoare andaluza in prima zi cand viziteaza Edinburgh-ul, care-l cucereste din prima clipa cu vocea si dansul ei si cu nepriceperea ei in a purta tocuri si nu ochelari, de care avea reala nevoie. E dragoste infantila (aici infantil trebuie inteles nu neaparat ca facand referire la o dragoste usuratica/ neserioasa, ci doar ca o sugerare a varstelor protagonistilor), dar va dura for the rest of their lives. E dragoste, pan' la urma, traita la ritm de secundar (tic-tac, tic-tac). Urmeaza palpitatiile ceasornicului lui, plecarea ei in tara natala si aventura lui, dupa cativa ani de asteptare in van a reintoarcerii ei, in cautarea ei. Dragostea invinge si in cazul lor, sau "Dragostea e eterna atata vreme cat dureaza", cum ar zice ge-ni-al, Vinicius de Moraes. Restul? Poate o sa descoperiti, poate ba. Depinde cat de mult va place sa cititi si cat de mult dragostea.

Alo?!

2009-09-30T18:52:00.002+03:00

Pentru concursul Comedy Cluj
www.comedycluj.ro

Era prin 1998, 1999 si eu eram ori in clasa a saptea, ori in a opta. Nu mai stiu sigur. Cert e, pentru ca asta imi aduc aminte, ca faceam consultatii la Limba si literatura romana cu profesoara lui taica-mio (n.1949), pentru Examenul de Capacitate. Descrisa succint, D-na profesoara era foarte buna intr-ale Romanei, era in etate, grasunica, cu ochelari, diabetica, dar gurmanda; plus de asta, era si era extrem de severa cu temele de casa si cu mine. Eram foarte buna la partea de literatura si la o parte din gramatica, si ea ma aprecia pentru calitatile mele. Ba chiar primeam bomboane sau prajitura in zilele ei bune, altruiste. In fine, ii stiam de frica, pentru ca tinea legatura cu tata si cand buctam ceva sau nu neaparat, tata afla si apoi tineti-va urechi (pentru ca tantarul devenea armasar!).
Intr-o vineri, dupa ora 12, am aflat ca nu voi putea "onora" consultatia din acea zi la Romana, din pricina unei activitati in cadrul scolii. Locuinta profei era aproape de liceul meu - 100 de metri. Asa ca eu, cu tot avantul si bucuria cauzate de vestea ca scap de orele ei, m-am pornit zburdand ca o caprioara spre casa ei. Ca sa ajung la usa cu clopotel si sonerie, trebuia sa trec de o poarta incuiata. Deschid poarta, ajung la usa de la intrare, sun la sonerie; de retinut faptul ca locuinta D-nei avea doua etaje si ea "salasluia" de obicei, la cel dintai etaj al imobilului, asa ca avea de coborat niste trepte pana sa-mi deschida usa. Astept aproximativ 3 minute- timp suficient pentru a ma pregati sufleteste: sa salut frumos, sa-mi spun pasu, sa stabilesc urmatoarea intalnire si sa ma car de unde venisem.
Cand usa s-a deschis si D-na m-a privit, ce sa auzi? Din gura mea iese un:
"- Alo?!"
... stupoare!
... liniste ...
Ce Dumnezeu am zis???
"- Alo??"
"- Aaaa, buna ziua! Am venit sa...., sa va spun ca nu v-oi putea veni azi la ora, din cauza ca...."

Am terminat speech-ul, doamna a zambit firesc si a inchis usa. Eu am inchis poarta, cu cheia, si am luat-o inapoi spre liceu. O interjectie imi rasuna in urechi: "Alo!? Alo!? Alo!? ..." Am inceput sa rad tinandu-ma de cap (eram singura pe strada, deci va imaginati ce bine a "dat") si ulterior, in hohote de ras, am spus patania mai departe prietenelor mele, care au ajuns literalmente pe pamant de-atata ras :)) Ha-ha.
Chiar si azi, pozna asta face lumea sa rada sanatos, insa eu tot nu mi-am dat seama de ce am zis
"Alo" in loc de "Buna ziua", in acel moment, si mai ales Ei, D-nei profesoare.

hai faiv

2009-09-29T23:17:00.000+03:00

Retea de socializare. Ca si Facebook-u'. Friends- termenul asta ma "omoara"; esti friend cu toti, si cunoscuti si necunoscuti, asta fiind principalul rol al retelelor de gen. Eu una dau accept doar celor pe care-i cunosc sau cu care macar am avut tangente odata. Celorlalti doar daca ma roaga frumos sau daca vor sa-mi faca complimente :))
Pe aste retele, userii pun poze cu ei- in genere, scriu despre ce-au invatat, unde, ce le place, pun videoclipuri, muzica etc. Ce mi se pare de neinteles/ aiurea, sau nepotrivit- asta e cuvantul, sunt pozele multe din vacante, de la nunta userului, de la botezul juniorului/oarei lui, de la mici, de la piscina s.a.m.d. Cui ii pasa de toate aste ipostaze? Personal, eu am aflat ca un fost prieten de-al meu s-a insurat, de unde credeti? De pe hi5! Da! Albumele de nunta s-au mutat (si)in spatiul virtual. Ce poate fii mai aiurea( si nu in sensul ca era o veste rea pentru mine sau ceva, ci pur si simplu)? Unele chestii trebuie traite in 2 sau in familie, si nu chiar asa, la scara mare, ce Dumnezeu?? E drept ca multe dintre ele is f.funny si penale si ca fara de ele, noi, carcotasii lor, de ce am mai rade? Si cum am mai vedea cum arata fostu coleg de liceu si ce mai face?

Da, exista si parti bune, iti poti gasi colegi din primara, prieteni rataciti, asta e plusul retelelor de socializare, dar cam atat.

HOMO SAPIENS

2009-09-13T21:15:00.006+03:00

Unde-i unu, nu-i putere...

De singuratate, de oameni, de iubire, de nimic si nimeni; pot exista temeri fata de toate acestea. Ele se caracterizeaza printr-un sentiment deranjant, inhibator, care pune stapanire pe fiecare dintre noi intr-o mai mica sau mai mare masura, in functie de constructul interior individual.
A nu avea temeri fata de nimic/ nimeni, iti da acea alura de invincibil pe care fiecare ne-o dorim. Ma raportez la ce stiu cu certitudine cand afirm ca, personal, am cunoscut sau relationat cu oameni care pareau sa fie neinfricati sau de neafectat in situatii in care eu si oricine altcineva -asemanator mie sau poate tot atat de neobisnuit, ca si mine, cu situatiile- limita, am fii clacat. Sangele rece il ai sau il poti dobandi; asa consider. Pana la urma te calesti si devii imun la anumite situatii, oricat de limita sau de nesuportat sunt ele pentru necunoscatori. "Timpul le rezolva pe toate" se spune. O data obisnuit cu un orar, mod de lucru sau de viata, ceea ce inainte cu 3 zile parea imposibil sau, cel putin, de nerealizat prin mijloacele tale proprii, devine perfect realizabil cu mijloacele tale/ avandu-le ca punct de plecare.
Omul e echipat cu atat de multe capacitati pe care le constientizeaza intr-unul sau mai multe momente din viata lui; constientizarea asta care nu implica insa si realizarea faptului ca folosirea capacitatilor, cat mai practic cu putinta, trebuie sincronizata cu imediatul si necesarul. Si de asta necorelarile pe care le cunoasteti deja; nu iese pasenta azi, nici maine, niciodata pana cand nu zici: "Bre!? ai facut tot ce-ai putut? Te-ai folosit de toate armele tale ca sa obtii x-uleasca treaba/ favoare?"
Sunt atat de multi oameni care amana o decizie si o actiune pentru ca... nu au chef de responsabilitati la acel moment sau pentru ca le este pur si simplu greu sa gandeasca. Si eu cunosc multi asemenea; fara a recunoaste fatis aceasta tara, o sugereaza prin insasi actiunile, defapt non-actiunile lor. Da, stiu, se poate spune ca aparentele inseala si zic, DA, asa-i! Insa, cand nu ai de ce te lega si vrei sa intelegi o situatie sau un om (cum afurisitul meu de caracter este!), speculezi, asta faci! Speculatiile astea se pot confirma in timp, pot ramane in stand by pentru tot restul vietii sau, cel mai trist, ratezi tu momentul cand se infirma :)
Asa ca, homo sapiens, dar aproape degeaba. punct.

... Unde-s doi puterea creste! (ma refer la numarul de neuroni!)

Grey's Anatomy

2009-09-08T22:32:00.001+03:00

Il stie multa lume, e un serial popular, premiat, probabil ca s-a si terminat deja, nu stiu, eu sunt abia la mijlocul sezonului 2, si da, am tras cu ochiu' si la episoade din sezonu 4- cred. Bla. E un serial de genul tricky, foarte placut, care prezinta situatiile foarte idilic, chiar si pe cele grave, insa intotdeauna face o comparatie a situatiei de natura medicala cu una din cotidianul mirenilor ne-doctori. Aproape intotdeauna la sfarsit ai ceva de invatat si ceva de tinut minte. Personal o admir, si fizic, si actoriceste pe Meredith (Ellen Pompeo), insa mi se pare prea resemnata vocea ei, in rolul de narator. E chiar enervanta in aceasta postura; in definitiv she makes her point, da pana acolo ma/ te omoara sfintii!
Cel mai atipic personaj, complet surprinzator, foarte straight ( a se intelege vertical, direct in alegerile facute) de altfel, e Dr. Yang (Sandra Oh). Femeia aia e greu de inteles uneori, mai ales cand cauta membre umane prin ambulante sau cosuri de gunoi cu atata abnegatie, dar in acelasi timp fara nici un pic de daruire sau interes fata de cel care va fii salvat in definitiv, ci doar fata de sine si castigul sau. Alteori se comporta atat de firesc- zic eu, spune lucrurile atat de pe sleau- cum adeseori noi (oamenii) nu avem indrazneala, din varii motive, sa o facem- incat e geniala, draguta si dreapta in acelasi timp. Inteleapta? Nu stiu.
http://www.imdb.com/media/rm2140048128/nm0690186
Serialu asta are si fazele alea funny, cu glume din alea smart, cu subintelesuri si care nu necesita explicatii ulterioare(Slava Domnului, asta inseamna ca mai am si eu sanse sa considere si altii ca sunt glumeata/ cel putin cu simtul umorului). Eh, degeaba ai glume in program , daca nu ai persoane care sa le spuna ca lumea si oameni care sa le (si) GUSTE. Nu-i asa?
What's my point? Daca inca nu ati gasit ceva palpitant de urmarit si nu ati auzit de Grey's Anatomy, luati-l si bucurati-va de el. Apropos, am lasat asta pentru sfarsit; are tipi draguti, de toate genurile (macho, puppy, pervert, sweet) care se combina cu tipele dragutze si smart descrise mai inainte si ies intre ei scantei :)
http://www.imdb.com/media/rm504992768/nm0001131
Bucurati-va de el, ca eu am facut-o si inca o mai fac!..ma bucur, adica.

Care-i graba??

2009-08-30T23:02:00.004+03:00

„Există o legătură ascunsă între lentoare şi memorie, între viteză şi uitare. Să luăm o situaţie cît se poate de banală: un om merge pe stradă. Deodată, vrea să-şi amintească ceva, însă memoria nu-l ajută, în clipa aceea, reflex, încetineşte pasul, în schimb, cine vrea să uite un incident penibil pe care tocmai l-a trăit grăbeşte involuntar pasul, vrînd parcă să se depărteze de ceea ce, în timp, se află încă prea aproape de el. În matematica existenţială, această experienţă se exprimă prin două ecuaţii elementare: nivelul lentoarei este direct proporţional cu intensitatea memoriei; nivelul vitezei este direct proporţional cu intensitatea uitării.“

(Milan Kundera- "Lentoarea", traducere de Emanoil Marcu, Editura Humanitas, 2004.)

Scriu despre placerea de a fii lent in viata, ca sa poti vedea tot ce trece pe langa tine si prin tine si prin altii. Intotdeauna am apreciat si practicat lentoarea asta. Pe cati nu i-oi fii enervat cu ea!? Imi beau cafeaua incet, mai ales cand am o companie placuta si ne-stresanta. Savurez mancarea in timpul dublu sau triplu necesar unui om normal si destul de infometat. Iau bucati mici si mestec mult. De asta nu ma ingras!?!?

In definitiv, am gasit azi online ultimul numar din Dilema Veche, un ziar saptamanal si cultural. Un ziar foarte drag mie din pricina manierii de a scrie si a trata (a celor care scriu aici) problemele cotidiene ale statului, dar si recomandarile pentru o viata mai sanatoasa si fericita- sfaturi oferite frumos, logic, prezentate pentru a putea fii alese, prezentate pentru a convinge - insa nu in maniera "Cum sa faci sa...."; nu e vorba de tips-uri aici. Nu.
Saptamana asta ei vorbesc despre bucuria de a fii lent. Recunosc, nu am citit toate articolele (m-a furat episodul 7 din Grey's), insa dat fiind ca sunt o practicanta, stiu regulile de baza :) Va atasez alaturi linkul: http://www.dilemaveche.ro/index.php?cmd=sectiune&nr=289&s=1.
Va doresc senzatii/ certitudini de deja-vu! :)

Recenzii de vacanta

2009-08-29T19:52:00.004+03:00

A trecut deja o vreme de cand am revenit din unele locuri de vacanta, dar deh, acum am vreme sa scriu despre ele si, (cel mai important) acu am inspiratie si memorie buna in ceea le priveste.
Asadar, in prima faza sa va zic de Sighisoara. Am stat pe-acolo 2 zile in cap; e un oras frumos, medieval (woa!) si are obiective de vazut mai ales in partea veche si deja celebra si consacrata a sa! Nu mai fusesem pana acum in locuri 100% medievale (exista un restaurant cu tematica, meniu si mancaruri prezentate in aceasta maniera, in "metropola" in care imi fac eu veacul, dar nu miroase pe langa orasele- cetate pe care le-am vizitat) si m-am simtit ciudat in locurile astea; parca au un soi de sacralitate (!?) sau de funest, care m-a determinat sa am atitudine de bigoata (ha!).
Orgile din bisericile gotice sunt magnifice, o singura nota cantata la ele ridica tot parul pe tine si te face parca sa regreti orice pacat comis (recent/ nu). Orgile mi-au dat impresia ca sunt o extensie pe pamant a vocii Providentei: infricosator si minunat in acelasi timp. Barrr!
http://www.youtube.com/watch?v=ipzR9bhei_o (ca sa va faceti o idee)

In aceiasi perioada am ajuns si in Sibiu. Superb oras! Cladiri bine intretinute, piatete si piete aspectuoase, culorile cladirilor nu fac concurenta una cu alta in stridenta. Oamenii sunt faini, culti, bine imbracati- adica cu gust; sunt multi nemti si italieni maslinii cu dintii albi si vino'ncoa. Totul e cu bun gust aranjat in oras si parca modernitatea sau renovarea vechilor cladiri ajuta la alungarea izului de creepy. La capitolul drumuri stau rau insa sibienii.
Oradea. Oras alambicat, cu tramvai, cu o parte veche si cu una noua. Are si Multiplex ;) Am vazut acolo "Cheri" (Michelle Pfeiffer, Rupert Friend). E un film romantic, cica, pentru care nu am citit recenzii inainte de a-l vedea. Nu vi-l recomand. Michelle joaca foarte bine, insa povestea in sine e alambicata. Ea curtezana cu avere, el copil de curtezana, dragoste mare si POSIBILA sase ani, dupa aia dragoste IMPOSIBILA si mariaj pentru el; pfiu, se regasesc la un mom. dat, intentii bune de-o parte si de alta, pana la urma se rupe totul, el se sinucide si ea imbatraneste frumos si ramane bogata. Sec.
Oradea 2...Oras frumos, maree, cu Cris, aaa, bate vantu acolo de iti tiuie urechile si te arde soarele de te doare pielea. Asta nu inseamna ca eu sunt acum tuciurie. Ne-neh :)

Busteni (in tabara). Oras de munte, partii, peisaje care te lasau bouche-bee, multe pensiuni, foarta multa mizerie in padure (groapa de gunoi a orasului) si incultura in ceea ce priveste capitolul asta. Cursuri care ne ajutau pe mine si pe inca 23 de oameni sa devenim specializati in crearea de proiecte de ecologizare in zonele noastre de bastina; atmosfera faina, coordonatori responsabili, grup fain de voluntari, cu oameni diferiti, dar nu bisericute. 7 zile constructive si frumoase.

Am sa mai plec, dar deocamdata atat. Am scris de-ajuns. Enjoy.

in ultima vreme...

2009-08-28T07:55:00.003+03:00

..., tot "calatorind" cu masina-mi, am vazut foarte multi porumbei si multe vrabiute calcate pe strada. Ma gandesc la fenomenul asta si ma incearca curiozitatea ( pasarea aia n-a vazut masina venind?!), apoi un sentiment de tragism pentru existenta lor incheiata asa de sadic. In cele din urma si parca, prea putin intens, ma gandesc la fenomenul asta cu sentiment de revolta si indignare fata de amploarea lui in cadrul mediului social (cica civilizat).

Ce sa zic? Suntem de condamnat, eu si ceilalti multi care nu cer legi pentru o mai buna si mai stricta Autoritate de protectie a animalelor in mediul urban. Pentru ca victime nu sunt doar independentele si anonimele pasarele ( pe care, da stiu, nu ai cum sa le protejezi impotriva fenomenului pe care tocmai l-am descris mai sus-STRICT) sau animalele vagaboande, ci si animalele cu stapani si pedigree.

Asta ar fii un bun motiv sa cerem legi mai severe impotriva celor care omoara animalele pe strada, pentru ca multi dintre noi "detinem" (oricum as zice-o, tot impropriu si aiurea suna) cate-un suflet patruped/cu pene/blanita etc., iar dintre acestia multi, (tot) multi au si statutul de sofer. Dat fiind faptul ca asfaltul este "locul crimelor", cu preponderenta, DESCHIDE-TI OCHII si pune-ti frana/ evitati. Nu e asa greu, pentru ca- vorba aia- slalom stim deja sa facem!